Ce gust aveau primele beri din lume. Unde a fost produsă cea dintâi „nefiltrată” în urmă cu 13.000 de ani

Berea este cea mai veche băutură alcoolică din lume, având o istorie de peste zece milenii. Cei care au inventat-o nu au fost germanii, englezii sau belgienii. Primele tipuri de bere au apărut în Orientul Mijlociu și erau foarte diferite de cele pe care le găsim astăzi în comerț.

Bere egipteană recreată după o rețetă antică în 1996 FOTO wikipedia

Berea este cea mai consumată băutură alcoolică din lume, cu un volum anual de aproximativ 190 de miliarde de litri. Popularitatea sa este cu atât mai interesantă cu cât berea este considerată una dintre cele mai vechi băuturi alcoolice, primele dovezi ale producerii sale datând de acum aproximativ 13.000 de ani.

Berea preistorică era însă foarte diferită de cea pe care o găsim astăzi în comerț. Avea o consistență densă, conținea puțin alcool și era consumată inclusiv ca aliment. Deși unele dintre cele mai cunoscute beri contemporane sunt produse în Belgia, Germania, Cehia și Anglia, originile băuturii trebuie căutate în Orientul Apropiat.

Berea, mai veche decât scrisul și roata

Cele mai vechi dovezi cunoscute ale producerii unei băuturi asemănătoare berii au fost descoperite în Peștera Raqefet din Munții Carmel, în apropiere de Haifa, pe teritoriul actualului Israel. În 2018, cercetători de la Universitatea din Haifa și Universitatea Stanford au anunțat că au identificat, în recipiente săpate în piatră, urmele fermentării intenționate a cerealelor.

Băutura era obținută din grâu și orz și avea, cel mai probabil, consistența unui terci subțire. Nu semăna cu berea limpede din zilele noastre, ci cu un lichid gros și tulbure, care conținea particule de cereale.

Această „proto-bere” ar fi fost produsă în urmă cu aproximativ 13.000 de ani de membrii culturii natufiene. Comunitățile natufiene au trăit în Orientul Apropiat în urmă cu aproximativ 15.000-11.500 de ani. Erau vânători-culegători sedentari sau semisedentari, care au întemeiat așezări stabile și au recoltat cereale sălbatice înainte de apariția agriculturii propriu-zise. Cultura lor s-a răspândit pe teritorii care aparțin astăzi Israelului, Palestinei, Iordaniei, Libanului și Siriei.

Pentru obținerea băuturii, natufienii măcinau și înmuiau cerealele, apoi lăsau amestecul să fermenteze. Procesul era posibil datorită drojdiilor prezente în mediul înconjurător. Descoperirea recipientelor într-o zonă funerară i-a determinat pe cercetători să presupună că băutura era pregătită pentru ospețe rituale dedicate morților.

Este posibil ca berea să fi fost descoperită accidental. Populațiile preistorice pregăteau terciuri din cereale înmuiate în apă, deoarece boabele crude erau greu de mestecat și de digerat. Dacă un astfel de amestec era păstrat mai multe zile, putea începe să fermenteze în mod natural. Oamenii ar fi observat schimbarea gustului și efectele consumului, după care ar fi încercat să reproducă procesul.

Natufienii se numără și printre comunitățile care au produs cele mai vechi forme cunoscute de pâine. Ei au reprezentat o etapă importantă în trecerea de la modul de viață bazat pe vânătoare și cules la agricultura neolitică.

„Berea este una dintre cele mai vechi băuturi din lume. Producerea sa reprezintă o activitate umană încă de la începuturile urbanizării și civilizației, în perioada neolitică, și a evoluat odată cu populațiile care o consumau, într-o asemenea măsură încât ea însăși reflectă istoria progresului științific și tehnologic, precum și istoria administrației, a economiei, a ritualurilor și a vieții de zi cu zi. Berea era un aliment de bază în dieta populațiilor antice pe un teritoriu vast, care se întindea din Orientul Mijlociu până în Egipt și din regiunea Mării Egee până la Roma”, precizau Agata Nicolosi, Donatella Di Gregorio, Valentina Rosa Laganà și Claudio Marcianò, în lucrarea „Italian Consumers: Craft Beer or No Craft Beer, That Is the Question”.

Cele mai vechi rețete de bere

Dacă natufienii produceau o băutură fermentată folosită, probabil, în cadrul ceremoniilor funerare, popoarele din Mesopotamia au transformat berea într-un produs destinat consumului cotidian. Mesopotamia cuprindea teritoriul actualului Irak, precum și părți din Siria și Turcia de astăzi.

Sumerienii, creatorii unora dintre primele orașe-stat ale lumii, au lăsat numeroase dovezi referitoare la producerea și consumul berii. Băutura ocupa un loc important în alimentație, în economie și în ceremoniile religioase.

Un text sumerian vechi de aproximativ 3.900 de ani, cunoscut drept „Imnul lui Ninkasi”, este dedicat zeiței berii și descrie etapele producerii băuturii.

„Ninkasi, tu ești cea care torni berea filtrată din vasul de colectare. Este precum năvala Tigrului și a Eufratului”, se arată în poem.

Textul arată cât de importantă era berea în viața de zi cu zi a sumerienilor. Băutura era mai densă și mai dulce decât berea modernă și avea, probabil, un conținut redus de alcool. Era produsă din cereale malțificate și dintr-un tip de pâine numit „bappir”, folosit în procesul de fermentare.

„Imnul lui Ninkasi” este considerat una dintre cele mai vechi descrieri păstrate ale procesului de fabricare a berii. Culoarea băuturii varia în funcție de cerealele și metodele folosite.

Alte izvoare confirmă rolul important al berii în economia Mesopotamiei. Tăblițe de lut vechi de aproximativ 5.000 de ani arată că muncitorii din orașul sumerian Uruk primeau rații de bere ca parte a remunerației.

Berea este menționată și în „Epopeea lui Ghilgameș”. „A mâncat până s-a săturat, a băut șapte ulcioare de bere, inima i s-a înveselit, fața i-a strălucit și a cântat de bucurie”, se spune despre Enkidu.

Berea din vremea faraonilor

Berea era consumată pe scară largă și în Egiptul Antic. Arheologii au descoperit la Abydos rămășițele unei instalații de producție vechi de aproximativ 5.000 de ani, datată în perioada de început a statului egiptean. Complexul cuprindea mai multe unități în care amestecul de cereale și apă era încălzit și lăsat să fermenteze.

Specialiștii consideră că unele tipuri de bere antică erau consumate cu ajutorul unor tuburi sau paie, pentru a evita resturile de cereale și impuritățile rămase în lichid.

Berea era cunoscută și de traci. Logograful grec Hellanikos din Lesbos menționa, în secolul al V-lea î.Hr., o băutură din cereale numită „brytos” sau „brutos”.

Ce gust avea berea antică

Rețetele păstrate și reziduurile descoperite în vase permit formularea unor ipoteze despre gustul berii din Epoca Bronzului și din Antichitate. Aceasta era, probabil, tulbure, ușor acrișoară și fructată. Nu avea amărăciunea pronunțată a multor beri moderne, deoarece hameiul nu era folosit pe scară largă.

Băutura semăna mai degrabă cu un terci lichid fermentat. Putea avea note de miere, curmale, smochine, mirodenii sau ierburi aromatice, în funcție de ingredientele disponibile. Folosirea drojdiilor sălbatice îi conferea uneori un gust acid, apropiat de cel al unui vin slab.

Hameiul a început să fie folosit în producerea berii europene cu mult înaintea secolului al XII-lea, dar utilizarea sa s-a răspândit treptat în Evul Mediu. Hildegard von Bingen a descris proprietățile plantei și rolul său în conservarea băuturii, însă nu ea a introdus hameiul în bere.

Berea modernă este rezultatul unei evoluții îndelungate, la care au contribuit producătorii din mănăstirile medievale și berarii din Europa Centrală. În 1842, berarul bavarez Josef Groll a produs la Plzeň, în actuala Cehie, prima bere de tip Pilsner, o bere blondă, limpede și fermentată la temperatură joasă. Acest stil a influențat decisiv producția mondială de bere.