Victorie, egal sau eșec? Ce se poate întâmpla cu România, în toate cele trei scenarii. Miza ascunsă a meciului cu Bosnia | adevarul.ro

Victorie, egal sau eșec? Ce se poate întâmpla cu România, în toate cele trei scenarii. Miza ascunsă a meciului cu Bosnia

Publicat:
0
1 live

România revine pe teren în această seară, la București, pentru duelul cu Bosnia și Herțegovina din Liga Națiunilor. Partida, care contează pentru etapa a doua a Grupei 4 din Liga B, este programată să înceapă la ora 21:45.

România se duelează astăzi cu Bosnia
România se duelează astăzi cu Bosnia Foto: Facebook @echipanationala

Tricolorii vin după eșecul suferit vineri în fața Suediei, rezultat care a avut efect și asupra poziției ocupate de România în clasamentul FIFA. În ierarhia actualizată, reprezentativa pregătită de Gheorghe Hagi a coborât de pe locul 52 pe 53, Africa de Sud urcând în fața sa.

Poziția României poate însă suferi o nouă modificare în funcție de rezultatul confruntării din această seară. Un succes în fața Bosniei și Herțegovinei ar aduce puncte importante pentru români și ar putea contribui la recuperarea terenului pierdut în clasamentul mondial.

Victoria cu Bosnia, scenariul ideal!

România a ieșit de mai mult timp din primele 50 de echipe ale lumii, iar rezultatele următoarelor meciuri vor conta și pentru poziția din clasamentul FIFA. Tricolorii se află pe locul 53 și trebuie să obțină victorii pentru a evita apropierea de cea mai slabă clasare din istoria naționalei, locul 57, ocupat în 2012, în perioada în care selecționer era Victor Pițurcă.

Un succes la București, astă seară, ar aduce României suficiente puncte pentru a urca două poziții în ierarhia FIFA, de pe 53 până pe 51. Calculul punctajului FIFA ține cont de mai mulți factori, printre care diferența de valoare dintre cele două echipe înaintea partidei și importanța meciului. În cazul unui meci din Liga Națiunilor, coeficientul acordat este 15. Pentru România, victoria în fața Bosniei ar însemna un câștig de aproximativ 6,94 puncte.

Astfel, elevii lui Gică Hagi ar ajunge la 1.456 de puncte și ar urca peste Chile și Peru, cel puțin pentru moment. Situația nu ar fi însă definitivă, deoarece cele două reprezentative au programate marți, 29 septembrie, meciuri amicale cu Statele Unite și Mexic. Rezultatele acelor partide le-ar putea permite să recupereze pozițiile pierdute, conform fanatik.ro.

Cum se schimbă situația în cazul remizei

Un rezultat de egalitate cu Bosnia nu ar aduce un câștig de puncte pentru România. Din cauza faptului că pornește cu un avantaj în clasamentul FIFA, reprezentativa lui Hagi ar pierde aproximativ 0,56 de puncte, însă ar rămâne pe poziția a 53-a.

Clasamentul s-ar putea modifica însă după meciurile de marți, 29 septembrie. Dacă Slovenia se impune în partida de pe teren propriu cu Macedonia de Nord, diferența față de România s-ar reduce la mai puțin de un punct.

Eșecul cu Bosnia ar avea un impact mult mai mare

Dacă nu s-ar impune în partida cu Bosnia, România ar pierde în jur de opt puncte și ar coborî la aproximativ 1.441 de puncte. În același timp, un succes al Sloveniei în fața Macedoniei de Nord ar permite reprezentativei slovene să urce peste România, care ar ajunge pe locul 54. În acest scenariu, românii s-ar apropia și mai mult de cea mai slabă poziție ocupată vreodată în clasamentul FIFA, locul 57.

În zona imediat următoare se află Slovenia, Irlanda, Costa Rica, Arabia Saudită și Tunisia, astfel că fiecare rezultat poate produce schimbări importante în această parte a ierarhiei. Pentru România, victoria cu Bosnia ar reprezenta, așadar, rezultatul care ar aduce cel mai important plus atât în clasamentul FIFA, cât și în lupta pentru o poziție mai bună în ierarhia mondială.

Top articole

Partenerii noștri