Cât valorează cea mai mare pepită de aur, descoperită de un vânător de comori în Anglia: „Nu mi-a venit să cred"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un împătimit al arheologiei a făcut o descoperire importantă la Shropshire. Vânătorul de comori a găsit cea mai mare pepită de aur din Anglia, care valorează 30.000 de lire sterline. Totuși, norocul nu i-a surâs de la bun început, pentru că detectorul de metale i s-a stricat fix când a ajuns la destinație, relatează The Guardian

Pepita de aur
Pepita are 64,8 g. Foto Facebook/ Archaeological & Historic Sites Index ARCHI

Trei ore i-au trebuit lui Richard Brock, în vârstă de 67 de ani, să ajungă la expediția organizată din Shropshire Hills, iar descoperirea impresionantă a fost făcută în luna mai a anului trecut. Pe lângă faptul că a întârziat, bărbatul a întâmpinat și probleme cu detectorul său de metale. Astfel, a fost nevoit să utilizeze un aparat mai vechi care nu funcționa tocmai corespunzător. 

De fapt, am ajuns cu o oră mai târziu, crezând că am ratat toată distracția", a mărturisit Brock, care detectează metale de 35 de ani.  

După doar 20 de minute, Brock a găsit o pepită de aur uriașă de 64,8 g, aflată la circa 13-15 cm sub pământ. Pepita, care a fost numit Hiro's Nugget, ar urma să fie scoasă la licitație cu cel puțin 30.000 de lire sterline și se crede că este cea mai mare descoperire de acest fel de pe teritoriul englez. 

Aparatul pe care îl foloseam era destul de prăpădit - funcționa doar pe jumătate", a spus bărbatul. 

În scurt timp, a fost înconjurat de alte persoane care au început să cerceteze aceeași zonă, dornice să găsească o comoară.  

Nu mi-a venit să cred", a spus el. „Am ajuns târziu, am stat acolo doar câteva minute, iar această expediție de căutare de comori trebuia să dureze toată ziua.

Brock a declarat că cercetările au indicat că singurele pepite de aur mai mari găsite în Marea Britanie au fost în Țara Galilor și Scoția. O pepită cu o greutate de 97,12 g a fost găsită în Anglesey/Ynys Môn, Țara Galilor, în timp ce pepita Reunion, cu o greutate de 121,3 g, a fost găsită în Scoția în 2019. 

Pepita va fi vândută de către casa de licitații Mullock Jones, iar licitația va dura până luni, 1 aprilie. 

Magazin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite