Găinaţul şi penisul uscat de bou: 10 remedii ciudate, de peste mări şi ţări, contra mahmurelii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O noapte cu prietenii scăldată în băuturi alcoolice se poate lăsa cu dureri de cap, greaţă, dar şi alte stări negative specifice mahmurelii de a doua zi. FOTO Arhivă Adevărul
O noapte cu prietenii scăldată în băuturi alcoolice se poate lăsa cu dureri de cap, greaţă, dar şi alte stări negative specifice mahmurelii de a doua zi. FOTO Arhivă Adevărul

Cine are nevoie, regulat, de o reţetă contra mahmurelii, ar trebui să fie recunoscător că nu s-a născut în Mongolia, unde recomandarea populară constă într-un pahar de suc de roşii, asezonat cu ochi de oaie proaspăt scoşi.

Potrivit unui agenţii de design grafic din Manchester, care a întocmit un set de infografice cu cele mai ciudate remedii pentru mahmureală, cea mai puţin dezgustătoare este o reţetă englezească cu ouă, cârnaţi şi bacon.

Designerul agenţiei NeoMam, Danny Ashton, recunoaşte, însă, că nu a încercat pe propria-i piele toate remediile găsite în urma studiului.

„Am încercat cu toţii reţeta englezească, însă pe celelalte le-am găsit în urma unor cercetări. Nimeni nu a fost suficient de curajos să le încerce”, a spus Ashton.

Mongolia şi ochii de oaie

Un studiu japonez din 2012 a demonstrat că sucul de roşii ajută ficatul să elimine alcoolul din sistemul oamenilor. Nimeni nu a „văzut”, însă, la ce ajută ochii de oaie.

Ungaria şi găinaţul

Ungurii cred în reţeta lor contra mahmurelii, care presupune existenţa unui găinaţ de pasăre în coniac, periculoasă, de altfel, din cauza găinaţului, care poate, foarte uşor, să transmită microbi şi paraziţi.

Italienii „gustă” penis uscat de bou

Bogat în proteine, hormoni, vitamine şi minerale, penisul de bou era recomandat participanţilor la Olimpiada din Beijing în 2008, pentru rezistenţă.

Grecia Antică, plămânul de oaie şi două ouă de bufniţă

Deşi suna dezgustător, această reţetă mergea de minune, fiind bogată în proteine şi aminoacizi precum cisteina, care ajută ficatul să elimine etanolul.

Micul dejun englezesc

Bacon, cârnaţi, roşii, ouă, ciuperci la tigaie şi gata mahmureala, spun englezii. O bombă proteică, cu grăsime şi multă sare îţi va ajuta ficatul să se refacă în urma valului de alcool. Un studiu al Universităţii Newcastle a concluzionat, în 2009, că sandvişurile cu bacon sunt cea mai bună cură pentru mahmureală.

Roma antică şi canarul prăjit

Proteinele, carbohidraţii şi grăsimea regăsite în carnea canarului ridică nivelul de glucoză, lucru care te-ar putea scăpa numaidecât de mahmureală.

Filipinezii mănâncă embrioni de raţă

Ouăle cu embrioni conţin cisteină, care elimină din ficat toxina care induce mahmureala.

În Peru se consumă resturi de peşte

Suc de lămâie, usturoi, ghimbir, resturi de peşte (oase, capete de peşte). Acidul citric şi fructoza din lămâie accelerează eliminarea alcoolului din sistem.

Noua Zeelandă preferă plăcinta cu brânză şi un pahar de cacao cu lapte

În acest prânz delicios se regăsesc proteinele de care corpul are nevoie pentru a elimina alcoolul şi toxinele din ficat.

Scoţia şi cârnaţii prăjiţi în Irn bru

Irn bru este o băutură carbogazoasă specific scoţiană, care ar merge mai bine, conform graficului publicat de Daily Mail, în prevenirea unei mahmureli. Mâncărurile grase se „prind” de stomac, încetinind absorbţia alcoolului.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite