Ziua Victoriei sub lupa adevarului

Un trecut vazut prin ochelarii invingatorilor In ultimul numar al cunos cutului mensual francez "Le monde diplomatique", directorul sau, Ignacio Ramonet, scrie un excelent articol consacrat celei

Un trecut vazut prin ochelarii invingatorilor
In ultimul numar al cunos cutului mensual francez "Le monde diplomatique", directorul sau, Ignacio Ramonet, scrie un excelent articol consacrat celei de-a 60-a aniversari a incheierii marii conflagratii din 1939-1945, in Europa. intre altele, el atrage atentia asupra imaginii denaturate oferite de mass-media celui de-al doilea razboi mondial. Dar nu numai mass-media altereaza imaginea conflagratiei din acei ani. Istoricii insisi, in functie de interesele pe care le slujesc, oculteaza sau denatureaza adevarul. La sase decenii de la incheierea razboiului, nu dispunem, in pofida uriasei bibliografii ce i-a fost consacrata, de o istorie adevarata a marelui conflict care a insangerat omenirea (circa 50 milioane de morti). Istoricul elvetian Eddy Bauer a avut dreptate sa-si intituleze marea sa sinteza Istoria controversata a celui de al doilea razboi mondial. Asa cum pe campul de lupta, una din tabere - marea coalitie condusa de SUA, URSS si Marea Britanie - a iesit invingatoare si, gratie victoriei, si-a impus vointa politica, tot astfel, in campul istoriografiei, perspectiva de interpretare a razboiului este cea impusa de invingatori. in esenta, ea inseamna a vedea conflagratia ca o confruntare intre fortele binelui (SUA, URSS si Marea Britanie) si fortele raului (Germania, Italia, Japonia). Fortele binelui s-au identificat cu idealurile de libertate si democratie; fortele raului cu opresiunea si subjugarea. in termenii istoriografiei, fortele binelui au fost un Sfant Gheorghe, zdrobind fortele raului, reprezentate de balaur. Aceasta imagine este falsa, dar ea continua, in fondul ei, sa persiste pana astazi, o dovada fiind prezenta presedintelui SUA, George W. Bush, la festivitatile de la Moscova, prilejuite de 9 mai, Ziua Victoriei. Imaginea Marii Coalitii din timpul razboiului trebuie pastrata, pentru ca "legenda de aur" a anilor de lupta comuna sa fie conservata. inca din perioada pregatirii procesului de la NUrenberg - o stim astazi - "judecatorii" marilor criminali de razboi nazisti s-au pus de acord sa nu fie aduse in dezbaterea tribunalului fapte sau documente privind perioada de cooperare dintre Reich si Uniunea Sovietica, inaugurata prin Pactul Molotov-Ribbentrop, din 23 august 1939. A trebuit sa se destrame Marea Alianta pentru ca, in 1948, opinia publica sa afle despre protocolul aditional secret insotitor al Pactului amintit, prin care erau delimitate "sferele de interes" ale Germaniei si URSS in zona Marii Baltice, a Europei Central-Rasaritene si de Sud-Est in detrimentul tarilor aflate in acest spatiu (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania). in anii Razboiului rece, SUA si Marea Britanie nu au pus niciodata in discutie alianta lor cu un regim totalitar - cel sovietic - la fel de odios ca si cel nazist. Hitler a practicat politica de genocid, in numele rasei, Stalin a practicat politica de genocid in numele clasei. Acest adevar de domeniul evidentei nu i-a impiedicat pe Churchill si Roosevelt sa faca din dictatorul sovietic, un aliat, caruia i-au sacrificat tari si popoare pentru ca "Uncle Joe" sa ramana alaturi de ei in lupta impotriva Germaniei si, apoi, pentru a participa la cea impotriva Japoniei. in principiu, telurile de razboi ale Marii Britanii si SUA erau principiile inscrise in Carta Atlanticului (14 august 1941). Churchill si Roosevelt declarau ca "nu doresc sa vada nici o modificare teritoriala care sa nu fie in acord cu vointele liber exprimate ale popoarelor interesate" si "ca respecta dreptul ce are fiecare popor de a alege forma de guvernamant sub care vrea sa traiasca; ei doresc sa fie redate drepturile suverane si liberul exercitiu celor care au fost privati de ele prin forta".

"Arhitectii" Europei si-au incalcat principiile
Aceste nobile principii pentru promovarea carora Marea Britanie si SUA se angajasera in razboi nu i-au impiedicat pe Churchill si Roosevelt sa recunoasca lui Stalin teritoriile obtinute din perioada colaborarii sale cu Hitler, teritorii a caror includere in frontierele sovietice se facuse fara consultarea libera a popoarelor interesate. Principiile Cartei Atlanticului nu i-au impiedicat pe Churchill si Roosevelt sa recunoasca Uniunii Sovietice o intinsa sfera de influenta la frontierele ei apusene cu un total dispret pentru soarta popoarelor, care intrau astfel sub controlul Moscovei. Politica duplicitara a Marii Britanii si SUA, marea distanta dintre vorbe si fapte, este ilustrata de atitudinea lor fata de Romania. in acordul de procentaj din octombrie 1944, Churchill a propus - si Stalin a acceptat - ca ponderea cuvantului URSS in problemele romanesti sa fie de 90%. Cu trupele sovietice pe teritoriul Romaniei si liber in miscarile sale prin procentul recunoscut, Stalin a impus, la 6 martie 1945, guvernul Groza, aflat sub controlul comunistilor, al caror minuscul partid nu ar fi ajuns la putere pe cale democratica. Cand, pentru a solutiona criza politica, declansata de cererea regelui Mihai ca guvernul Groza sa demisioneze si de "greva regala", declarata in fata refuzului guvernului de a da curs cererii suveranului, s-a cautat o formula politica satisfacatoare pentru toate partile, Marea Britanie si SUA au abandonat, pur si simplu, Romania. in instructiunile din 12 decembrie 1945 date delegatiei britanice la Conferinta ministrilor de Externe ai SUA, URSS si Marii Britanii se spunea ca pozitia oficiala era adeziunea la principiile "Declaratiei privind Europa eliberata", adoptata la sfarsitul Conferintei de la Ialta, dar in anexa se preciza ca Marea Britanie si SUA "nu ar trebui sa se opuna alegerilor din Romania chiar daca ele nu corespund standardelor noastre". Istoricul englez Mark Percival, care citeaza documentul amintit, conchide: "Aceasta declaratie a pregatit acceptarea pasiva de catre puterile apusene a alegerilor frauduloase din noiembrie 1946 si lipsa oricarei sugestii ca guvernul iesit din alegeri sa nu fie recunoscut". Cum se impaca o astfel de pozitie cu prevederile Cartei Atlanticului, emisa in numele lui Roosevelt si Churchill? Eroarea capitala a celor doi a fost de a ignora principiul elementar al lui Clausewitz: "Razboiul este continuare politicii cu alte mijloace". Ei au desprins militarul de politic si i-au conferit primatul absolut. Au vrut victoria asupra Germaniei si, pentru a atinge acest obiectiv militar, au sacrificat obiectivul politic. Si Churchill, si Roosevelt erau constienti ca fara participarea URSS nu pot infrange Wehrmachtul. intr-o scrisoare din mai 1942, adresata generalului MacArthur, Roosevelt scria ca "armatele ruse ucid mai mult personal al Axei si distrug mai mult material al Axei decat toate celelalte douazeci si cinci de Natiuni Unite luate impreuna". Convingerea ca participarea Uniunii Sovietice este indispensabila pentru obtinerea victoriei i-a determinat pe Churchill si Roosevelt sa faca lui Stalin concesie dupa concesie, ignorand cu desavarsire principiile Cartei Atlanticului, si abandonand, astfel, tari si popoare in ghearele ursului sovietic.