Vlad Ivanov, în prim-plan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul „Principii de viaţă", regizat de Constantin Popescu, intră astăzi în cinematografele din Bucureşti şi din ţară. Actorul Vlad Ivanov are primul său rol principal ­într-un lungmetraj, după ce a creat personaje secundare memorabile, în pelicule precum „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", „Poliţist, adjectiv" şi „Amintiri din Epoca de Aur".

Vlad Ivanov (42 de ani) joacă rolul unui bărbat recăsătorit, obsedat de carieră, care încearcă să-şi impună punctul de vedere în faţa membrilor celor două familii ale sale. Referindu-se la românii din generaţia 35-45 de ani,Vlad Ivanov a declarat într-un interviu acordat pentru „Adevărul" că foarte mulţi duc viaţa pe care o duce personajul lui, Velicanu, fiind oameni hăituiţi de societatea de consum care anulează personalitatea individului.

Fiul personajului Velicanu este jucat de Gabriel Huian, care a interpretat rolul principal în „Marilena de la P7", de Cristian Nemescu (2006).  „Principii de viaţă" a fost singurul lungmetraj românesc selecţionat în competiţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) 2011, unde a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie. Scenariul a fost semnat de Răzvan Rădulescu şi de Alexandru Baciu. 

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite