VIDEO Corentin Fila, actor nominalizat la Premiul Cesar, invitat la Festivalul KINOdiseea

0
0
Corentin Fila vine în România la Festivalul de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea
Corentin Fila vine în România la Festivalul de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea

Actorul Corentin Fila, nominalizat la Premiul Cesar pentru cel mai bun debut masculin, este unul dintre invitaţii ediţiei a 9-a a Festivalului Internaţional de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea (9-15 noiembrie 2017).

Protagonist în lungmetrajul „Quand on a 17 ans”/ Being 17, cel mai nou film al regizorului francez Andre Techine, aflat în competiţie la Berlinale anul trecut, Corentin Fila va putea fi întâlnit la Cinema Eforie, duminică, 12 noiembrie, ora 19:00, odată cu proiecţia peliculei. Filmul este inclus în secţiunea paralelă 15+ a festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr, KINOdiseea.

Variety numeşte Being 17 cel mai bun film al lui Techine din ultimii ani. Techine este unul dintre regizorii importanţi post-new wave ai cinemaului francez, un urmaş de seamă al lui Truffaut şi Godard. A debutat la Festivalul de Film de la Veneţia în 1969 cu filmul Pauline s’en va, iar în 1985, a obţinut premiul pentru regie la Cannes, pentru Rendez-Vous, cu Juliette Binoche în rolul principal. 

Filmul „Quand on a 17 ans” spune povestea a doi tineri de şaptesprezece ani şi tratează, printre altele, fenomenul tot mai des întâlnit al bullyingului. Animozităţile iniţiale dintre ei, exprimate prin violenţă, se transformă însă în dragoste. Filmul aminteşte de Wild Reeds al lui Techine din 1994 şi este un portret uluitor al vârstei de 17 ani, caracterizată de întâlnirea unor sentimente neobişnuite cu confuzie şi teamă, şi mai ales revelator, dacă ţinem cont că este vârsta la care cele două personaje din filmul lui Techine îşi descoperă şi îmbrăţişează sexualitatea. 

Proiecţia de la Bucureşti va fi urmată de un Q&A cu protagonistul Corentin Fila, care împreună cu partenerul său din film, Kacey Mottet Klein, au fost nominalizaţi la Premiul Cesar pentru Cel mai bun debut masculin. 

Bilete pentru film pt fi achiziţionate de pe eventbook.ro.

În competiţia KINOdiseea Youth mai pot fi urmărite filmul islandez Heartstone, câştigător al Queer Lion la Veneţia, Goodbye Berlin, cel mai nou film al lui Fatih Akin, câştigător al Young Audience Award la European Film Awards, All These Sleepless Nights, în regia lui Michal Marczak, Premiul pentru regie la categoria World Cinema - Documentary la Sundance, How To Talk To Girls at Parties, în regia lui John Cameron Mitchell, cu Elle Fanning şi Nicole Kidman, film nominalizat la Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes 2017 şi Sami Blood, Premiul Label Europa Cinemas şi Premiul pentru cel mai bun regizor debutant la Venice Film Festival, Premiul pentru cel mai bun Film Nordic şi Premiul pentru cea mai bună imagine la Göteborg Film Festival. 

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală şi Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA - European Children's Film Association. În cele 8 ediţii precedente, festivalul a avut peste 90.000 de participanţi.

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite