Vasile Muraru

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acest cuplu comic, pe care-l rasfatati astazi cu aplauzele dumneavoastra frenetice, Nae Lazarescu-Vasile Muraru, s-a alcatuit acum cativa ani si poate ca, la inceputurile sale, v-a trecut si prin

Acest cuplu comic, pe care-l rasfatati astazi cu aplauzele dumneavoastra frenetice, Nae Lazarescu-Vasile Muraru, s-a alcatuit acum cativa ani si poate ca, la inceputurile sale, v-a trecut si prin fata, dar nu l-ati observat. Publicul observa mai usor celebritatile decat pe aceia care, peste putin timp, vor deveni celebri. Oricum, baietii au avut "nas", nu numai in sensul in care va ganditi dumneavoastra acum, desi, priviti mai ales din profil, ei ar putea revendica, pe drept, descendenta din Constantin Tanase. Dar nu asta i-a cuplat. Ei au pornit de la o anumita, justificata, nemultumire fata de ceea ce faceau pe scena teatrului, in raport cu ceea ce ar fi vrut - si ar fi putut, evident! - sa faca. Nae Lazarescu aspira deja la un statut de vedeta. Vasile Muraru, recomandat stralucit de profesorul sau de facultate Dem Radulescu, si cu o filmografie foarte bogata pentru "unul de la revista", nu-si gasea rolul, nici autorul, nici regizorul, care prefera vedete sigure. Vasile abia si-a gasit nasul. Cei care aveau, pe atunci, incredere in el, nu aveau puterea sa-l ajute, iar ceilalti nu aveau nici timp si nici rabdare. E drept ca nasul vorbea foarte frumos despre el, ii sustinea cariera prin sedinte, dar cam atat. S-ar putea spune ca Nae a fost adevaratul lui nas. I-a scris texte, au repetat impreuna, l-a mai introdus cumva prin labirintul umorului care da succes in sala, i-a mai spus cum sa primeasca poanta celuilalt (acum, mai de curand, Vasile a invatat si cum s-o dea inapoi), l-a luat cu el pe coclauri, sa cunoasca geografia Patriei, au fost si niste aparitii "calde" la televiziune si, parca dintr-o data, a izbucnit acest cuplu, care pare celebru de cand s-a nascut, desi numai baietii stiu cat de prelungi le-au fost, la inceput, insomniile, cautarile si chiar dezamagirile. Un cuplu se formeaza greu si se destrama usor. Cand doi actori - mai ales de revista, ceea ce inseamna, poate, mai mult decat atat - reusesc sa compuna o singura identitate comica, aici ori e mana unui regizor, ori e mana lui Dumnezeu. A unui regizor e sigur ca n-a fost. Baietii se inteleg, deocamdata, bine, si eu le urez sa dureze. N-am mai pomenit asa ceva, dar, teoretic, e posibil. Oricum, aventura acestui joc de doi a creat si a impus publicului doi mari comici de revista. Sub ochiul si preocuparea atente ale lui Nae Lazarescu, Vasile Muraru a crescut ca... un cozonac. El, timidul exagerat de altadata, se afla acum pe scena in apele lui, el se comporta ca un partener comic egal si, pe deasupra, sau pe dedesubt, nu stiu cum sa spun, el mai stie si jocul acela de-a "rasu'-plansu'", care face bine unui artist comic. El nu este numai un ridicator la plasa. El mai si trage - trage cu "Bomba zilei" - si marcheaza puncte de luat in seama. Vasile Muraru se arata a fi devenit un adevarat coechipier. Si, in domeniul teatrului de revista, ca si in alte domenii de activitate, echipele bune nu se fac decat cu coechipieri buni.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite