Un jurnal cât lumea

Paul Morand scrie de pe poziţia unui patriarh: face analize, conspectează, portretizează, bârfeşte

Jurnalul început de scriitorul şi diplomatul francez Paul Morand la vârsta de 80 de ani numără 33 de caiete manuscrise şi peste 2.000 de pagini de volum. Autorul este un nonagenar prolific, inteligent, lucid, încă activ şi curios cu tot ce se întâmplă, politic, cultural şi sexual în jurul său.

Jurnalul consemnează morţile a nenumăraţi artişti celebri (Claudel, Mauriac, Cocteau, Dos Passos ş.a.), pe care i-a şi cunoscut îndeaproape şi cărora cosmopolitul şi longevivul Paul Morand le face câteva portrete admirabile. Iat-o pe Coco Chanel:„11 ianuarie1971.

Moartea Gabriellei Chanel (Nu mi-a plăcut niciodată s-o numesc Coco...) De câţiva ani instalată la Lausanne, într-o supărare cronicizată pe toată lumea. Nu i-am mai dat nici un semn de viaţă, respectându-i dorinţa de singurătate. De altfel, sunt în cartea de telefon, aşa că, dacă ar fi avut dorinţa să mă vadă, n-ar fi trebuit decât să formeze numărul. În fond, ea şi Hélène s-au urât toată viaţa, în ciuda unor trăsături comune. Catherine d`Erlanger a fost prima care mi-a vorbit, în 1914, despre această tânără fabricantă de jersey.

Apoi, Misia s-a îndrăgostit de ea şi i-a adus în casă, într-o seară de Revelion, tot grupul nostru: Cocteau, Picasso, Braque etc. I-am cunoscut pe foarte mulţi dintre amanţii ei: Capel, Balsan, Westminster, Reverby, Iribe, în timpul războiului, înainte ca ea să devină exclusiv lesbiană. Prin `45-`46, în Lausanne, am trăit cu M. de Zuylen şi cu dânsa, în intimitatea lor. Nu se ascundeau atunci când le găseam în pat împreună.

Avea o energie, o rapiditate, o mânie neîntreruptă, era violentă de la sculare şi până la culcare, cu o sensibilitate prea puţin feminină, profund originală, cu un caracter masculin, de o duritate şi generozitate ieşite din comun, nedând seama decât în faţa ei. Aceasta era Gabrielle Chanel, mai înainte de toate o auvergnată, o regină Midas, un soi de ţigancă care, ca un auvergnat adevărat, transforma în aur tot pe ce punea mâna."

The Big Morand

Jurnalul scriitorului numit ambasador în România în anul 1943 este copleşitor, atât prin dimensiuni (două volume de câte o mie de pagini), cât şi prin cantitatea şi varietatea de informaţii şi comentarii. Compozit, scris ca un puzzle de notaţii, liste, citate şi comentarii, „Jurnalul inutil" („nu am decât nimicuri de transmis") captează în zecile de caiete întreaga lume şi cultură franceză a anilor '70.

Contemporan cu revolta din mai '68, cu aselenizarea, moartea lui de Gaulle („omul care a vândut la solduri Imperiul") şi multe alte evenimente istorice, Paul Morand pare că scrie despre tot: despre politică şi ideologii (cea mai întinsă parte din jurnal: îi detestă pe americani, ca şi pe comunişti şi pe Marx), despre ştiinţă, economie şi comerţ („SUA au inventat lucrurile de proastă calitate, Europa, pe cele de lux, Franţa de azi, lucrurile de proastă calitate scumpe"), despre limbă, stil, literatură şi artă (sunt menţionate mii de cărţi, sute de autori - îl adoră pe Proust -, face planuri de cărţi, citează enorm), despre religie, călătorii şi viaţă personală.

Cu o carieră literară şi diplomatică strălucite în spate, ajuns şi membru al Academiei Franceze, Morand scrie de pe poziţia unui patriarh: face analize, conspectează, reproduce scrisori, portretizează, bârfeşte; îi cunoaşte pe toţi, nu iartă pe nimeni, e critic, deseori maliţios, poate şi din cauza problemelor de sănătate şi a vârstei înaintate. Lucru care nu-l împiedică însă să facă şi să scrie foarte mult despre sex, uneori la modul contabilicesc („am regulat-o bine pe ***, cu sămânţă din abundenţă, cu jet puternic; deloc obosit").

Cel puţin în primul volum, cel la care mă refer exclusiv aici, Morand are încă amante, deşi îşi iubeşte soţia, pe principesa Elena Şuţu (Hélène), pe care o citează frecvent (apropo de români, o antipatizează pe Martha Bibescu, însă îl admiră pe Eugen Ionescu, căruia îi facilitează intrarea în Academie). Un jurnal monumental, deopotrivă testament şi document, scris de un nonagenar prolific, inteligent, lucid, încă activ şi curios cu tot ce se întâmplă, politic, cultural şi sexual în jurul său. Nimic inutil aici!