Titluri vechi de peste cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, la Teatrul National din Bucuresti, s-a deschis cea de-a zecea editie a Targului International de Carte "Bookarest", avand anul acesta drept invitat de onoare Elvetia, iar ca tema centrala

Ieri, la Teatrul National din Bucuresti, s-a deschis cea de-a zecea editie a Targului International de Carte "Bookarest", avand anul acesta drept invitat de onoare Elvetia, iar ca tema centrala "Literatura elvetiana in Romania". Conferinta de presa sustinuta de organizatori in deschidere a constituit pentru Mihai Oroveanu, directorul Fundatiei ARTEXPO un prilej de a trece in revista multitudinea de probleme cu care s-a confruntat in organizarea targului. "Acesta este un targ nesprijinit. Din punct de vedere economic el se afla la limita supravietuirii. De-ar fi sa strangem intr-un op toate problemele noastre, si tot ne-ar trebui bani pentru tiparirea lui, pe care nu-i avem", declara acesta pe un ton pesimist. Deplangand transformarea targului, care ar fi trebuit sa fie mai degraba un salon de carte in care sa se prezinte aparitiile editoriale ale ultimului an, in "una comerciala", Oroveanu a criticat editurile, care vin aici pentru a scapa de stocurile de prin depozite, unele titluri fiind mai vechi de cinci ani. Directorul Artexpo a mai denuntat situatiile stresante cauzate de spatiul limitat, multe edituri fiind nemultumite, iar altele retragandu-se pentru ca nu le-a convenit amplasamentul". Criticand "ierarhiile subtile" care s-au creat in acest targ in privinta amplasamentelor, a promis ca, incepand de anul viitor, vor fi facute licitatii publice, cu strigare, pentru spatiile considerate favorabile. Referindu-se la sprijinul primit din partea statului, a apreciat, cu diplomatie, ca acesta "este unul indirect, statul sprijinind literatura prin subventiile de carte si prin premiile ce vor fi acordate la targ". Inca din primele ore de dupa deschiderea targului, afluxul de vizitatori era destul de mare, biletul de intrare la targ avand un pret destul de mic (10.000 de lei biletul intreg si 5.000 redus, pentru elevi si studenti). Se pot cumpara carti, majoritatea cu reduceri intre 20 si 40%, dar surprinde neplacut numarul destul de mic de titluri noi din standuri.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite