Regizorul Cristian Mungiu va discuta cu antropologul Vintilă Mihăilescu despre „Bacalaureat“, sâmbătă, la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Mungiu

Regizorul Cristian Mungiu va purta o discuţie cu antropologul Vintilă Mihăilescu despre filmul ”Bacalaureat”, sâmbătă, la Cinema Pro din Bucureşti, unde, de la ora 20.00, va avea loc o proiecţie a peliculei premiate pentru regie la cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes.

Invitaţi la dezbaterea cu public, care va avea loc după proiecţia filmului, sunt şi actorii Adrian Titieni, Lia Bugnar şi Gheorghe Ifrim, informează Voodoo Films, distribuitorul peliculei.

”Cred că cel mai grozav lucru care s-a întâmplat în weekendul trecut este că am readus în sala de cinema oameni care nu mai fuseseră la film încă dinainte de ‘89. Premiul primit la Cannes, prezenţa echipei, dar, sper, şi subiectul filmului i-au făcut suficient de curioşi încât să iasă din nou, după ani, din casă, ca să vadă un film pe ecran mare şi să participe la o discuţie alături de ceilalţi spectatori. M-am bucurat mult să văd că la Suceava există primării unde cinematografele preluate de la Romania Film rămân cinematografe şi arată impecabil după reabilitare. M-am bucurat iarăşi să vad că atunci când există oameni pasionaţi de cinema, cum sunt la Botoşani şi Piatra Neamţ, publicul regăseşte cu entuziasm drumul la sala de cinema şi premierele de cinema redevin evenimente ale oraşului”, a declarat regizorul Cristian Mungiu.

De la lansarea filmului în cinematografele din România, el a fost vizionat de peste 23.000 de spectatori.

Vineri, vor avea loc două proiecţii la Victoria, oraşul în care a fost filmată pelicula, în prezenţa regizorului, a echipei şi a actorilor principali.

Pe 7 iunie, filmul va fi proiectat la Teatrul Colibri din Craiova, în prezenţa actorilor Adrian Titieni şi Alexandra Davidescu, iar pe 13 iunie, va avea loc o proiecţie la Casa de Cultură a Municipiului Slobozia, unde Adrian Titieni va fi însoţit de Lia Bugnar.

În săptămânile următoare, vor fi organizate proiecţii în toate oraşele în care grupuri de iniţiativă locale şi-au exprimat dorinţa de a se implica în organizarea unor vizionaări ”Bacalaureat” pentru publicul local.

Distribuitorul filmului şi-a anunţat disponibilitatea de a organiza proiecţii speciale în prezenţa realizatorilor în toate oraşele în care există o sală cu cel puţin 300 de locuri.

Trofeul pentru cea mai bună regie obţinut anul acesta reprezintă al treilea premiu al lui Cristian Mungiu în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de film de la Cannes, precedentele fiind Palme d’Or, în 2007, pentru ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, şi premiul pentru scenariu în 2012, pentru ”După Dealuri”, film pentru care cele două actriţe din rolurile principale au premiul de interpretate la Cannes.

”Bacalaureat” este un film verosimil care vizează schimbarea prin educaţie a lucrurilor care nu ne mulţumesc, potrivit descrierii făcute de regizorul Cristian Mungiu într-un interviu acordat News.ro.

Cineastul îşi doreşte de la ”Bacalaureat”, la fel ca de la toate celelalte filme ale sale, să poată fi privit în aşa fel încât spectatorul să se regăsească în situaţiile date.

Povestea filmului porneşte de la preocupările unui părinte în contextul societăţii noastre de astăzi. Producţia ”Bacalaureat” este primul lungmetraj al lui Cristian Mungiu care are în centru un personaj masculin.

”Bacalaureat”, al cărui titlu provizoriu a fost "Fotografii de familie", este primul film realizat de Cristian Mungiu de la "După dealuri/ Beyond the Hills", care a avut premiera la Festivalul de la Cannes în 2012.

Filmul îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni şi pe Maria Drăguş. Din distribuţie fac parte, între alţii, Lia Bugnar, Vlad Ivanov şi Gheorghe Ifrim.

O coproducţie România-Franţa-Belgia, pelicula vorbeşte despre responsabilităţile vieţii de părinte, iar filmările au avut loc în vara anului 2015.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite