Puterea spirituală a "omuleţului" Gopo

EVENIMENT Aseară, de la ora 19.00, la Cinemateca Română, au avut loc proiecţii de filme şi lansarea cărţii "Puterea omuleţului", dedicate cineastului Ion Popescu-Gopo Evenimentul a

EVENIMENT Aseară, de la ora 19.00, la Cinemateca Română, au avut loc proiecţii de filme şi lansarea cărţii "Puterea omuleţului", dedicate cineastului Ion Popescu-Gopo

Evenimentul a debutat cu o prezentare a Ancăi Mitran, director al Arhivei Naţionale de Filme (ANF), care a mulţumit celor care au venit să-şi aducă aminte de marele cineast român şi nu au preferat să meargă la Festivalul Filmului


Deşi invitaţiile ANF au fost în număr de peste 100, prezenţa a fost destul de redusă. Actorul Iurie Darie a luat cuvântul şi a spus că pentru el Ion Popescu-Gopo a fost un geniu.

Interesant a fost discursul autorului cărţii "Puterea omuleţului", Theodor Leontescu, care a mărturisit publicului că personajul lui Gopo simbolizează întreaga omenire. Înaintea deschiderii galei, autorul cărţii ne-a declarat că titlul arată un paradox. "Un omuleţ nu poate avea putere fizică", a spus el. "Puterea lui este una spirituală".
Seria proiecţiilor semnate Ion Popescu-Gopo s-a deschis cu filmul "Scurtă istorie" (1957) şi a continuat cu "Ucenicul vrăjitor" (1985) şi "S-a furat o bombă" (1961).

Despre ultima peliculă, Anca Mitran a declarat că ANF a decis să o restaureze pentru că este o parodie la adresa filmelor americane. Pelicula a fost restaurată în laboratorul propriu al ANF, procedură care a durat câteva luni pentru că a fost recondiţionat fotogramă cu fotogramă.

Gala s-a desfăşurat la Sala Jean Georgescu a Cinematecii, cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la naşterea primului cineast român care a câştigat un Palme d'Or la Cannes, şi a fost organizată de Arhiva Naţională de Filme.

În cadrul evenimentului, a fost lansată cartea "Puterea omuleţului", de Theodor Leontescu, şi au fost prezenţi importanţi critici de film, actori şi regizori români. Iurie Darie a participat la difuzarea copiei restaurate a filmului "S-a furat o bombă" (1961), care a fost însoţit de două scurtmetraje - "Scurtă istorie" (1957) şi "Ucenicul vrăjitor" (1985).

Densitate şi profunzime

Irina Margareta Nistor spune că filmele lui Gopo au reprezentat o deschidere teribilă, imposibilă pe vremea aceea, şi că ele se pot vedea şi acum cu acelaşi interes.

Gopo a însemnat primul Palme d'Or în cinematografia românească, a mai însemnat un personaj care a meritat să fie transformat în trofeu. Ion Popescu Gopo, e de părere criticul, reuşea să transmită, într-un timp foarte scurt, o informaţie foarte densă, de o profunzime teribilă. În plus, a reuşit să facă filme cu actori şi personaje de animaţie, deopotrivă. De aceea, dispariţia lui a însemnat un gol teribil de atâţia ani.

Irina Nistor: "Era un om foarte bun"

"Era şi un om foarte bun, mărturiseşte cu regret Irina Margareta Nistor. Datorită lui am văzut multe filme. Îmi amintesc că în 1976, când nu exista nici măcar video, în fiecare luni, la Cinema Studio, erau vizionate filme mari, într-o unică proiecţie, dar nu aveau voie să intre în cinematograf decât membri ai Uniunii Cineaştilor. Pentru că n-am reuşit să intru sub nicio formă - ce să caute o studentă la Litere acolo? - l-am aşteptat în faţa cinematografului. N-a venit la primul film, dar a venit la al doilea. Afară ningea. I-am zis să mă lase să intru. S-a uitat la mine şi, când m-a văzut aşa amărâtă, că stătusem în frig, a spus: <> . Şi a decretat: <> "

Un simbol pentru întreaga omenire

Theodor Leontescu, autorul volumului "Puterea omuleţului", lucrează la Arhiva Naţională de Filme şi a absolvit trei facultăţi: Fizică, Film şi Teologie. El spune cu umor că, pentru a-l înţelege pe Gopo, i-au fost suficiente trei facultăţi.

Ideea unei cărţi i-a venit când directoarea Arhivei Naţionale de Film a achiziţionat, de la soţia marelui cineast, desene aparţinându-i lui Gopo. A studiat desenele, apoi a vizionat 17 pelicule semnate de Gopo şi, în funcţie de tematică, a ales ilustraţiile. Cartea sa este o explicitare a universului în care se învârte omuleţul, un simbol pentru întreaga omenire.

Omuleţul lui Gopo

Ion Popescu-Gopo s-a născut la Bucureşti, în mai 1923. Pseudonimul său de Gopo provine de la numele părinţilor săi: numele de fată al mamei, Gorenco, şi numele tatălui, Popescu. În animaţie debutează în anul 1949, cu scurtmetrajul "Punguţa cu doi bani", continuând să se dedice, vreme de un deceniu, desenelor animate.

Dar cineastul devine celebru odată ce "omuleţul lui Gopo" prinde viaţă în peliculele sale, aducându-i câteva premii naţionale şi internaţionale. Ingenios şi nonconformist, Gopo "îşi aduce pe lume" personajul nud şi schiţat cu o mare economie de linii, cu două puncte în loc de ochi, cu gura aproape imobilă. Acest personaj, creat cu o mare economie de linii, ascunde însă o mare complexitate.

Mai târziu, cineastul a mărturisit că ideea i-a venit încercând să găsească o modalitate de expresie inedită, care să nu aibă nimic în comun cu filmele lui Disney: "Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe-nu, culoare-nu, gingăşie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul."

Primul Palme d'Or pentru România

Gopo s-a impus, prin creaţiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei româneşti, câştigând, în 1957, premiul "Palme d'Or" la Festivalul de la Cannes, cu filmul de scurtmetraj "Scurtă istorie". Criticii au văzut în pelicula sa o abordare modernă, inedită, care nu datorează nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolilor de film cehoslovace sau sovietice.

Cu "7 arte" (1958), Gopo a obţinut Marele Premiu pentru Cel mai bun film de animaţie, la Festivalul de Film de la Tours.