Mai bătrâne decât istoria Americii. Una dintre cele mai vechi clădiri din România are aproape 1.000 de ani
0Uneori trecem indiferenţi pe lângă ele sau cunoaştem prea puţin istoria lor, dar, în spatele pereţilor câteodată scorojiţi, se ascund poveşti de sute de ani. Unele sunt monumente cunoscute, altele se află în renovare, dar toate sunt adevărate enciclopedii. adevarul.ro vă prezintă istoria unor clădiri bătrâne de sute de ani, oraş cu oraş.
În spatele pereţilor pe lângă care trecem aproape zilnic se ascund poveşti de dragoste, crime ori legende. Dar câţi dintre noi cunoaştem cu adevărat cele mai vechi clădiri din oraş? adevarul.ro vă prezintă poveştile ce stau în spatele clădirilor bătrâne de sute de ani care sunt încă în picioare.
CLUJ-NAPOCA
Povestea mănăstirii care veghează Clujul de aproape o mie de ani
Una dintre cele mai vechi clădiri ale Clujului, a cărui dată de naştere se bănuieşte a fi undeva în a doua jumătate a secolului al XI-lea, este Biserica Calvaria. Lăcaşul e un simbol al celui mai mare cartier al oraşului. A fost o mănăstire benedictină despre care se zice că ar fi fost întemeiată de primul rege al Ungariei.
ARAD
Biserica Sârbească, cea mai veche clădire din municipiu Arad
Trec zilnic pe lângă ea, dar puţini ştiu că este cea mai veche clădire din Arad. Este vorba despre Biserica Sârbească, care a fost întemeiată de căpitanul Jovan Popović Tekelija (Iovan Popovici Techelia), între anii 1698 şi 1702, pentru familiile grănicerilor sârbi (conform documentelor 300 pedestraşi şi 200 călăreţi) stabiliţi aici împreună cu familiile lor.
BUCUREŞTI
Pe o stradă îngustă din Capitală se găseşte încă cea mai veche clădire locuibilă, după cum aprecieză istoricii. Casa Melik a fost construită pe uliţa Spătatului şi are puţin peste 250 de ani. Tot ce se ştie despre primul om care a locuit în vechea clădire este faptul că a fost un boier spătar, dar numele lui nu s-a păstrat în niciun document, după cum povesteşte Mihaela Murelatos, custodele locului.
TURNU-SEVERIN
Hanul Roşu, bordel în perioada interbelică, sediul Şantierului Naval pe vremea comuniştilor
A doua construcţie ca vechime din Severin, ridicată în anul 1836, în acelaşi an cu Carantina, a avut de-a lungul timpului, atracţiile ei. Printre ele, femeile de moravuri uşoare care îşi ofereau serviciile bogătaşilor ce se cazau în stabiliment.
PITEŞTI
Biserica Domnească „Sfântul Gheorghe”- cea mai veche dintre clădire încă în picioare ale Piteştiului
În urmă cu mai bine de 350 de ani, în aceeaşi biserică veneau la slujbe domnitorul Ţării Româneşti Constantin Şerban şi soţia sa, Domniţă Bălaşa, cei ce au şi ctitorit edificiul care a supravieţuit veacurilor.
BRAŞOV
Biserica Sfântul Bartolomeu este cea mai veche clădire din Braşov
Biserica de pe strada Lungă datează din secolul al XIII-lea, chiar de la 1223 după cum susţin unele surse istorice. Este acum obiectiv turistic şi poate fi vizitată. Clădirea a fost înconjurată de un zid de apărare ce a rezistat atacurile trupelor otomane (1421). Nici atacurile ostaşilor aflaţi sub conducerea lui Vlad Ţepeş, din 1458, sau ale armatei lui Gabriel Báthori, din 1611, nu au reuşit să distrugă biserica aşa cum, nici marele incendiu din 1689, nu i-a afectat structura.
BAIA MARE
Cea mai veche şi emblematică clădire a municipiului Baia Mare este Turnul „Sf. Ştefan“. Cu o istorie de peste 500 de ani, acest edificiu este unul reprezentativ pentru baimareni, fiind şi dovada bogăţiei băimărenilor. Datorită importanţei sale arhitectonice, a păstrării încă vie a elementelor gotice şi a trecutului său, „Turnul Sf. Ştefan“ este cel mai important monument istoric al Băii Mari.
ALEXANDRIA
Şcoala gimnazială nr 5, 118 ani de istorie
Monument istoric, Şcoala gimnazială nr 5 din Alexandria este cea mai veche instituţie de învăţământ din Alexandria şi una dintre cele mai vechi clădiri, rămase funcţionale, chiar şi după 118 ani.
FOCŞANI
Din documentele de la Arhivele Naţionale Vrancea rezultă că cea mai veche clădire din oraşul Focşani, bineînţeles cu reparaţiile şi consolidările periodice ale timpurilor, dar cu o formă aproape neschimbată fata de aspectul iniţial, este actualul Muzeu al Unirii, clădire aflată în imediata vecinătate a Sucursalei BCR Vrancea. Imobilul are o vechime de peste o două sute de an, neexistând o dată exactă a construcţiei, ceasloavele fiind îngropate la temelie cu aproximaţie la 1853.
BUZĂU
Istorie locală: Casa Vergu-Mănăilă, cea mai veche construcţie laică din municipiul Buzău
Cea mai veche construcţie din oraş, atestată documentar în 1794, a apartinut familiilor Vergu şi Mănăilă şi găzduieşte în zilele noastre colecţia de Etnografie şi Artă populară. Are o destinaţie provizorie de sediu administrativ al Muzeului, pe durata lucrărilor de reabilitare a clădirii principale a instituţiei de cultură.
CĂLĂRAŞI
Mai veche decât Călăraşiul. Biserica Sfântul Nicolae rezistă sub vremuri de peste trei secole
De aceeaşi vârstă cu oraşul Călăraşi, dacă nu chiar mai veche, de vreme ce exista la 1630, catedrala Sfântul Ierarh Nicolae, a mai fost cunoscută şi sub numele de biserica Adormirea Maicii Precistei. Din documentele aflate la parohie, reiese că biserica a fost construită la vremea sa, pe moşia epitropiei Colţea din Bucureşti.
SIBIU
Povestea Turnului Scărilor, cea mai veche clădire din Sibiu
Aflat în Piaţa Huet, Turnul Scărilor sau Poarta Scărilor are o vechime de aproximativ 800 de ani, fiind unul din cele mai importante monumente ale Sibiului şi cea mai veche clădire din oraş aflată în picioare şi astăzi. Aflat în Piaţa Huet, Turnul Scărilor sau Poarta Scărilor are o vechime de aproximativ 800 de ani, fiind unul din cele mai importante monumente ale Sibiului şi cea mai veche clădire din oraş aflată în picioare şi astăzi.
CRAIOVA
Casa Băniei este cea mai veche clădire din Craiova. A fost construită în forma actuală de Constantin Brâncoveanu în anul 1699
Casa Băniei din Craiova a fost zidită la sfîrşitul secolului XV-lea de boierii Craioveşti, iar în anul 1699 a fost reconstruită de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Cea mai veche clădire din Craiova a fost de-a lungul anilor sfat boieresc, seminar, sediul arhivelor, judecatorie, colegiu, iar în prezent este muzeu de etnografie, în ale cărui exponate se regăsesc formele şi motivele geometrice cu care Constantin Brâncuşi a uimit lumea întreagă.
SLATINA
Istorie locală: “Casa Fântâneanu” din Slatina, clădirea care înfruntă trecerea timpului de aproape două secole
Municipiul Slatina se numără, în mod fericit, printre puţinele oraşe din ţară care mai păstrează încă numeroase dovezi ale unei istorii care mai poate fi regăsită doar în filmele vechi sau în albumele de fotografii din muzee. Centrul Istoric, sau Vechi, cum este cunoscut şi numit de către slătineni, este încă plin de clădiri vechi ridicate la finele secolului XIX. Printre acestea se numără şi câteva construite chiar mai devreme.
SATU MARE
Biserica din Corund, singura clădire din judeţul Satu Mare care s-a păstrat intactă de-a lungul celor 300 de ani de existenţă
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Corund, judeţul Satu Mare este considerată cel mai frumos monument de arhitectură populară de lemn din zonă şi se numără printre puţinele clădiri din judeţ care au rezistat de-a lungul timpului. Ea datează din 1723 şi iniţial se afla în partea de răsărit a satului, după care a fost mutată pe butuci de lemn lângă noua biserica a satului.
SLOBOZIA
Clădirea – fantomă a Cercului Militar din Slobozia care înghite bani publici
imbol al comunismului local din Slobozia, clădirea Cercului Militar din oraş a fost lăsată în paragină. Fantomaticul imobil înghite bani publici pentru că este obiectiv strategic.
TIMIŞOARA
Cea mai veche casă din Timişoara a avut mereu santinelă la poartă
Clădirea Garnizoanei din Piaţa Libertăţii este cea mai veche casă din Timişoara care îşi păstrează volumetria iniţială. Despre clădirea Garnizoanei, aflată în Piaţa Libertăţii, care apare în planurile Cetăţii în 1727, se poate spune că cea mai veche casă din oraş care îşi păstrează în mare parte volumetria iniţială. Foarte multe clădiri construite la aceea vreme au suferit transformări, etajări şi schimbări.
PIATRA NEAMŢ
Locuinţa devenită muzeu memorial prin grija Sidoniei, fata cea mică a scriitorului, este înscrisă pe lista monumentelor de arhitectură din Patrimoniul Cultural Naţional. Construcţia are 173 de ani vechime şi a trecut prin mai multe etape de renovări.
PLOIEŞTI
Casa Hagi Prodan, „inima“ istorică a Ploieştiului
Cea mai veche clădire din Ploieşti, datând de la 1785, Casa Hagi Prodan a reuşit să treacă peste vremuri în picioare. Un exemplu autentic de arhitectură veche românească, a fost salvată de la ruină şi restaurată în nenumărate rânduri
IAŞI
Majoritatea ieşenilor ştiu că Biserica Armenească ar fi cea mai veche clădire rămasă încă în picioare în municipiul Iaşi. Teoria a fost demontată de specialiştii de la Direcţia de Cultură. Cea mai veche clădire încă funcţională din Iaşi are o vechime de 430 de ani.
CONSTANŢA
Cea mai veche clădire a Constanţei, ridicată de englezii care au construit portul şi calea ferată
Cele mai vechi clădiri ale Constanţei datează din anii 1850, când Dobrogea era sub stăpânire otomană. Pe atunci, Küstendge - denumirea turcească a Constanţei - era un mic port oriental, cu nici 3.000 suflete, majoritatea tătari, cărora li se adăugau turci, greci, armeni, evrei, bulgari şi români. Englezii sunt însă cei care aveau să transforme radical aşezarea balcanică de la Marea Neagră.
La acest articol au contribuit: Florina Pop, Cristina Răduţă, Untaru Claudia, Corina Macavei, Simona Suciu, Carp Cosmin, Elisabeth Bouleanu, Borcea Ştefan, Iulian Bunilă, Ionela Stănilă, Ramona Găină, Andreea Mitrache, Mugurel Manea, Cristina Cicău, Mădălin Sofronie, Ştefan Both, Florin Jbanca, Dana Mihai, Cristina Stancu, Cezar Pădurariu, Sînziana Ionescu