„Madama Butterfly”, premiera absolută „Doamna cu căţelul” şi „Pinocchio”, la Opera Naţională Bucureşti

0
0
Opera Nationala

Săptămâna aceasta, vă invităm să urmăriţi spectacolul de operă „Madama Butterfly” de Puccini, premiera absolută „Doamna cu căţelul” de Livia Teodorescu-Ciocănea şi baletul pentru copii „Pinocchio”, spectacol organizat în parteneriat cu Teatrul Muzical Ambasadorii.

Joi, 5 mai, ora 18:30, vă invităm la spectacolul de operă „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu. În perioada când urmărea punerea în scenă a operei „Tosca”, la Londra, Puccini a văzut piesa „Madame Butterfly”, scrisă de David Belasco, bazată pe o povestire a lui John Luther Long. Binecunoscut pentru sensibilitatea deosebită şi pentru pasiunea manifestată faţă de personalităţile feminine ale teatrului liric, Puccini a rămas fascinat de personajul titular realizat extrem de puternic şi pe care era axată întreaga poveste a acţiunii. Actriţa care interpreta rolul principal, Evelyn Millard, a redat cu multă dăruire toate caracteristicile personajului Cio-Cio-san, iar Puccini, deşi nu cunoştea limba engleză, a fost fermecat. Este un aspect extraordinar care confirmă sensibilitatea genialului compozitor care a captat esenţa fundamentală psihoemotivă a personajului depăşind impedimentul cunoaşterii lexicale a textului.

În acest context creativ dominat de o sensibilitate incredibilă, a început să elaboreze o versiune pentru un libret de operă antrenându-i cu mare entuziasm pe colaboratorii săi preferaţi într-ale scrisului, Giuseppe Giacosa şi Luigi Illica. După de doi ani de muncă neîntrerutpă, cu o nedorită pauză de 8 luni, ca urmare a unui accident de maşină suferit de Puccini, opera a fost rerpezentată în premieră absolută la 17 februarie 1904 la Teatrul alla Scala din Milano şi, ulterior, la 28 mai în acelaşi an, la Brescia, într-o ediţie revizuită. Distribuţia reprezentaţiei din 5 mai 2022 va avea în respectivele roluri pe următorii artişti: Cio Cio San - Irina Iordăchescu, Pinkerton - Liviu Indricău, Suzuki - Sorana Negrea, Kate - Cristina Eremia, Sharpless - Ştefan Ignat, Goro - Valentin Racoveanu, Prinţul Yamadori - Florin Simionca, Bonzo - Iustinian Zetea, Comisarul Imperial - Dan Indricău, Ofiţerul stării civile - Adrian Ionescu. Cu participarea Orchestrei şi a Corului Operei Naţionale Bucureşti. 

Sâmbătă, 7 mai, şi duminică, 8 mai, începând cu ora 18:30, vă aşteptăm la premiera absolută a operei „Doamna cu căţelul” de Livia Teodorescu-Ciocănea, după nuvela lui Cehov. Regia şi scenariul poartă semnătura lui Alexander Hausvater. La pupitrul dirijoral se va afla maestru Vlad Conta. Opera „Doamna cu căţelul” este o metaforă a dragostei, a zbuciumului sufletesc, a tandreţei, a fericirii zădărnicite de convenienţe şi prejudecăţi. Este o reflectare în termeni muzicali şi dramaturgici a universului cehovian. Desfăşurarea acţiunii se petrece în „prezenţa” scriitorului care intră în relaţie cu personajele sale. Nuvela lui Cehov cu acelaşi nume vorbeşte despre emanciparea femeii în societatea de la sfârşitul secolului XIX, despre adulter şi aspiraţia spre fericire prin împlinirea dragostei.

Sâmbătă şi duminică la matineul de la ora 11:00, în foaierul Operei Naţionale Bucureşti se va desfăşura baletul pentru copii „Pinocchio”, spectacol organizat în parteneriat cu Teatrul Muzical Ambasadorii. Coregrafia descrie o lume a marionetelor, muzica subliniază gestica şi motricitatea lumii teatrului de păpuşi, cu dorinţa de a fascina şi de a atrage inimile copiilor spre o lume aparte. Textele alese să conducă acţiunea spectacolului conţin tâlc şi uşoare nuanţe de umor, cu intenţia de a dăscăli, fără asprime, prin puterea pildelor prezente. Spectacolul aduce culoare, muzică voioasă, costume hazlii, personaje pestriţe şi un mesaj pe măsură, ce se lasă descoperit abia la final.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.






 

Mai multe - Cultură

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite