Literatura română, vedeta Târgului de Carte de la Göteborg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Cărtărescu la inaugurarea Târgului de Carte de la Gotenborg FOTO: observatorulcultural.ro
Mircea Cărtărescu la inaugurarea Târgului de Carte de la Gotenborg FOTO: observatorulcultural.ro

Literatura română s-a aflat în centru atenţiei la Târgul de Carte de la Göteborg, organizat  între 26-29 septembrie. În această perioadă standul României a fost vizitat de aproximativ 22.000 de persoane, iar seminariile organizate de Institutul Cultural Român (ICR) au fost ţinute cu sala plină.

La Târgul de Carte de la Göteborg au participat 15 scriitori, 18 sociologi, politologi şi artişti din România, precum şi profesori de limbă română din Suedia. De asemenea, au fost organizate 16 seminarii, 28 programe la stand şi 16 evenimente pe alte scene din cadrul târgului.

Seminariile românilor au umplut sălile

„În mintea unui scriitor“ - Mircea Cărtărescu în dialog cu Sara Danius, „Implicarea scriitorului în dezbaterea publică“ - discuţie între Björn Wiman, Mircea Cărtărescu, Norman Manea, „A scrie despre şi sub oprimare“ - seminar cu Mircea Cărtărescu şi Sofi Oksanen şi „Destinul armenilor“ - Varujan Vosganian în dialog cu Ola Larsmo, au fost seminariile cu cel mai mare succes, acestea umplând săli de 600 respectiv 300 de locuri.

Totodată, presa suedeză a întâmpinat cu mare interes programele româneşti, seminariile şi evenimentele la stand, acestea fiind urmate de numeroase interviuri acordate de participanţii români. Astfel, scriitorii români cel mai mult menţionaţi de presa suedeză au fost Mircea Cărtărescu, cu 235 de apariţii în presa scrisă, şi Norman Manea, cu 190 de menţionări.

Într-un interviu acordat publicaţiei Nya Lidköpings Tidningen, directorul tîrgului Maria Källsson se declara încântată de rezultatele obţinute şi de colaborarea cu România: „Suntem foarte mulţumiţi: 96.315 vizitatori. În total, aceştia au putut participa la 3.375 puncte din program cu un număr de 2.396 de vorbitori. (...)Situaţia se prezintă în felul următor: mulţi vin aici pentru a-şi întîlni un idol sau un model, însă o temă atrage după sine o lectură nouă. Anul acesta, tema a avut succes. Am avut unsprezece titluri româneşti care au fost traduse în suedeză. Şi am colaborat foarte bine cu Institutul Cultural Român de la Stockholm. (…) Da, sîntem foarte încîntaţi de această investiţie.“

Ioana Pârvulescu, premiul Uniunii Europene pentru literatură

Mircea Cărtărescu a fost şi scriitorul invitat de Târgul de Carte de la Göteborg pentru a susţine discursul de inaugurare a evenimentului. La ceremonia de deschidere şi la inugurarea standului României au mai fost prezenţi şi Lilian Zamfiroiu, preşedintele ICR, precum şi Androulla Vassiliou, comisarul european pentru cultură, educaţie, multilingvism, tineret şi sport. 

Cu această ocazie, comisarul european a făcut public numele celor 12 câştigători ai premiului Uniunii Europene pentru literatură. Astfel, scriitorul român distins cu acest premiu este Ioana Pârvulescu, prezentă la târg prin intermediul ICR. Romanul ei distins cu premiul Uniunii Europene pentru literatură, „Viaţa începe vineri“, fiind publicat în traducere suedeză anul trecut.

Autorii români, vânduţi ca pâinea caldă

De asemenea, rezidenţa de creaţie oferită de Târgul de Carte de la Göteborg, aflată la prima ediţie, i-a revenit anul acesta scriitorului şi criticului literar Marius Chivu. Autorul unui text despre literatura română contemporană în antologia „Ce are frumos beletristica nr.2: modern sau nu, dar contemporan/ Det sköna med skönlitteraturen 2: modernt och omodernt men samtida“, publicată de Academia Suedeză în 2012.

Anul 2013 a însemnat pentru literatura română în Suedia şi un număr de 11 titluri apărute în traducere suedeză. În total, 90 de titluri româneşti publicate în limba suedeză au fost puse în vânzare la standul României, prin colaborarea cu anticariatul Spättans din Göteborg. În cele patru zile ale târgului, anticariatul a înregistrat vânzări de aproape 1.000 de exemplare. La târg, editurile suedeze care au publicat autori români au înregistrat, de asemenea, cifre de vânzări considerabile.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite