Kelly Family: "Cel mai periculos lucru in showbiz sunt banii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri dupa amiaza, imediat dupa sosirea lor in Brasov, membrii grupului The Kelly Family s-au intalnit cu cativa ziaristi, la ceva care a semanat mai mult a discutie intre prieteni decat a

Miercuri dupa amiaza, imediat dupa sosirea lor in Brasov, membrii grupului The Kelly Family s-au intalnit cu cativa ziaristi, la ceva care a semanat mai mult a discutie intre prieteni decat a conferinta de presa. Patru componenti ai numeroasei familii - Jimmy, Patricia, Maite si Joey - au dezvaluit romanilor cate ceva din istoria de 25 de ani a trupei. Dar au fost curiosi sa afle amanunte despre istoria noastra. Ca occidentali care se respecta, si irlandezii stiau unele lucruri despre Romania. Inevitabil, informatiile lor se rezumau la legenda lui Dracula. Fratii Kelly s-au interesat daca e vorba de un mit autohton cu ceva urme de real sau doar "o porcarie gen Hollywood", asigurandu-ne ca si la ei in tara exista astfel de povesti. Cu totii compun muzica, iar regula pentru concerte este ca autorul unei anumite piese sa fie solist la respectiva melodie. Versurile ii reprezinta, canta mult din experienta personala. Si tot din experienta personala au aflat ca "lucrul cel mai periculos in showbiz sunt banii. Te fac vulnerabil, iti dau o senzatie de bine, care te indeparteaza, de fapt, de realitate". Cei de la The Kelly Family n-au pierdut, totusi, contactul cu realitatea. O lectie invatata de la tatal lor le-a dovedit ca, pe scena, cel mai important lucru este sinceritatea. Este singurul lucru care convinge un public, indiferent cat de numeros este acesta. Sinceritatea familiei Kelly a convins, miercuri seara, publicul de la Brasov. Printre spectatori, un grup de fani inarmati cu tricouri tematice si esarfe era in extaz. Concertul irlandezilor a ridicat, insa, in picioare, si restul multimii. Cu sentiment si umor, forta si show, acest prim recital al celei dintai seri a competitiei a fost un succes.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite