"Ingerii" Augustinei Iohan

Astazi am parasit secolul XXI si am patruns, printr-o intorsatura magica a lucrurilor, dupa numai un pas facut dincolo de o usa, intr-un feeric Bucuresti interbelic, intr-un spatiu cu totul si cu

Astazi am parasit secolul XXI si am patruns, printr-o intorsatura magica a lucrurilor, dupa numai un pas facut dincolo de o usa, intr-un feeric Bucuresti interbelic, intr-un spatiu cu totul si cu totul diferit. FotoCabinetul de pe strada George Enescu, deschis cu ceva timp in urma de Eugen Ciocan (maitre photographe de la Belle Epoque) adaposteste acum in prima incapere o expozitie de fotografii mai bizare care poarta amprenta stilului Augustinei Iohan; te opresti si privesti cuprins de sentimente contradictorii imagini ale unor ingeri din piatra asupra carora timpul a tesut fara mila o horbota cenusie de clipe ingropate pentru totdeauna: ingerii de care s-a simtit atrasa mereu Augustina Iohan in timpul vizitelor facute in cimitirul Bellu, ingerii care parca, spune ea, o chemau si care se voiau neaparat fotografiati. Eugen Ciocan, curatorul acestei expozitii de fotografii ale Augustinei Iohan, mi-a dat cateva explicatii in legatura cu titlul acestui eveniment, pe care chiar el l-a ales, bineinteles, cu acordul artistei, "Si ingerii (pre)simt ceva"; trecem astazi, in lumea moderna, prin fenomenul desacralizarii, al unei rupturi intre divinitate si oameni; lor, ingerilor, le este din ce in ce mai greu daca nu cumva le-a devenit imposibil sa restabileasca acea legatura speciala de odinioara cu lumea, fara nici un semn din partea noastra ca i-am dori aproape. Fotografiile alb-negru, sepia, ale Augustinei Iohan ii surprind pe ingerii de piatra partial, "rupti" in acele instantanee care le fragmenteaza fiinta de piatra, simbolic (nu mai pot fi perceputi in integralitatea lor, prezenta lor nu mai este pentru noi perceptibila, ei insisi se simt constientizati fragmentar, gresit si stiu ca ne-am desprins si ne-am indepartat enorm de ei, de mesagerii inaripati ai lui Dumnezeu). In imaginile in care ingerii "cei vechi" sunt surprinsi in intregime observ ca privirea lor se ingroapa adanc in pamant, asa cum in cele care taie in imagine corpul lor de piatra pe buzele ingerilor mijeste un suras trist. Peste tot acelasi aer de resemnare. Si totusi, Augustina Iohan (o fiinta foarte sensibila la frumos) s-a simtit atrasa de ei, ca si cum i-ar fi soptit ceva in timp ce a trecut prin dreptul lor.