În zodia deschiderilor

0
0

Jin Wang va dirija  la Atheneul Român Uvertura „Manfred“ şi Concertul pentru pian de Schumann, „La Valse“ şi „Bolero“ de Ravel. Programul Ateneului şi al Sălii Radio din această toamnă este echilibrat ca ofertă. Include muzică romantică, românească, dar şi concerte de orgă.

Filarmonica „George Enescu" şi-a deschis deja stagiunea săptămâna trecută cu Simfonia a II-a de Mahler în interpretarea Orchestrei Filarmonicii Bucureşti, sub bagheta lui Jin Wang, cel care ne propunea acelaşi opus în urmă cu doar câteva luni, cu Orchestra Naţională Radio. Este o opţiune neobişnuită această reluare, justificată însă de forţa de seducţie pe care o exercită compozitorul vienez aniversat în 2010 şi în 2011 şi programat de toate marile orchestre din lume cu multe dintre creaţiile sale. Jin Wang, dirijor de origine chineză care, în ultimul timp, apare frecvent pe scenele noastre, va fi şi dirijorul celui de-al doilea simfonic de la Ateneu, din 30 septembrie şi 1 octombrie, care are în program Uvertura „Manfred" şi Concertul pentru pian de Schumann, „La Valse" şi „Bolero" de Ravel.

Un seducător program romantic

Mergând în mod deosebit pe ideea programelor clasico-romantice de succes, Filarmonica „George Enescu" îşi atrage publicul în această toamnă în mod special cu nume consacrate precum Jin Wang şi Horia Andreescu, care revin şi pe afişele de la Sala Radio. În seara de 8 octombrie are loc deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio cu Horia Andreescu la pupitru, care ne propune un seducător program romantic culminând cu Simfonia a V-a de Ceaikovski, solista serii fiind pianista română stabilită în Germania Luiza Borac, o muziciană cu o activitate discografică remarcabilă, care va cânta Andante spianato şi Marea poloneză şi Variaţiunile pe tema Là ci darem la mano de Chopin, o altă aniversare marcantă a anului 2010. De altfel, ea va reveni în recital pe scena Sălii Radio la 13 octombrie, când vom avea ocazia să ascultăm printre altele integrala studiilor op. 25 de Chopin.

Muzică românească

O particularitate a simfonicelor de la Sala Radio constă în curajul de a prezenta muzică românească la fiecare concert simfonic (cu mici excepţii). Iar ideea că Horia Andreescu va dirija Clocks III de Doina Rotaru ar putea trece drept surprinzătoare dacă Andreescu n-ar fi recunoscut ca un fervent susţinător al creaţiei contemporane. Mai interesant este faptul că dirijorii străini invitaţi pe scena Sălii Radio vor aborda muzica românească, chiar dacă este vorba despre opusuri clasicizate de Paul Constantinescu, Theodor Rogalski sau George Enescu, aşa cum s-a încercat şi reuşit în contextul ultimelor ediţii ale Festivalului „Enescu".

Sunet de orgă

Stagiunile celor două săli sunt însă şi mai diverse decât stagiunile orchestrelor şi corurilor cu ale căror nume se identifică, iar primul eveniment consistent de tip festivalier din această toamnă va avea loc la Sala Radio. Celor care îşi doresc să experimenteze un tip de muzică pe cât de clasică, pe atât de rar prezentă în sala de concert, le recomand să vină la cât mai multe dintre concertele Festivalului Internaţional „Seri cu orgă la Sala Radio", care se va desfăşura în perioada 1 - 11 octombrie, în contextul căruia organişti români şi străini vor cânta pe impresionantul instrument repus în circuitul concertistic la începutul acestui an. Festivalul începe pe 1 octombrie, Ziua Internaţională a Muzicii, de la ora 19.00, cu „Misa de orgă" de J.S. Bach în interpretarea organistei Ilse Maria Reich. 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri