FRAGMENT „Hoodoo”, de Cosmin Leucuţa, apare în librării

„Hoodoo”, de Cosmin Leucuţa, este unul dintre romanele în curs de apariţie la editura Polirom, o carte despre „călătorii, muzică vche, sex, cuvinte potrivite şi alegeri proaste, dincolo de sânge şi lacrimi şi răzbunare, e vorba despre câte puţin din fiecare lucru pe care îl ştiu... şi despre sfârşitul lumii”, după cum spune chiar autorul.

Înainte să împlinească 18 ani, Sofia află că a rămas însărcinată cu Knopf, un om foarte influent, aflat în plină ascensiune. Sarcina fetei nu are cum să rămînă fără urmări, aşa că Albert este trimis să o ucidă. În scenă intră Paul, un bărbat misterios şi tăcut, care o salvează pe Sofia şi apoi o ia cu el într-o călătorie spre Vest şi spre libertate, încercînd să pună cît mai mulţi kilometri între ei şi necruţătorul Albert. Pe urmele lor porneşte şi Anton, fratele geamăn al fetei, hotărît să-şi recupereze cu orice preţ sora pe care o crede răpită. În paralel, Isabela se luptă cu dragostea ei împărţită în două, cu sentimentele de vinovăţie şi cu alegerea pe care trebuie să o facă în curînd. Dumnezeu îşi face apariţia în carne şi oase. Are buzunarele pline cu secrete, iar agenda lui este cel puţin sinistră. Toţi sînt legaţi prin nenumărate fire invizibile şi, fără să ştie, se îndreaptă cu viteză în aceeaşi direcţie, spre o întîlnire – şi un personaj –care le va schimba vieţile pentru totdeauna.

-FRAGMENT-

„Auzi o voce răguşită în spatele ei:

— Ce facem aici?

Era Paul, care nu se grăbise să o urmeze.

— Ţi-am spus, avem nevoie de nişte muzică bună pentru drum. Refuz să mai ascult porcăriile alea de la radio. Am impresia că avem un drum lung înaintea noastră şi observ că tu nu eşti prea vorbăreţ, dar chiar şi aşa, nu pot sta în linişte.

Paul puse mâna pe un disc:

— La Roux...

Sofia îşi lungi gâtul şi observă desenul de pe carcasă. Apoi îşi mută privirea spre altceva. Paul ridică alte discuri:

— Supermode, Massive Attack, 2:54... cine dracu-s oamenii ăştia? Nu am auzit în viaţa mea de ei.

— Nici eu, murmură Sofia, dar partea bună e că am găsit ceea ce căutam! se întoarse spre el rânjind.

Ţinea în mână un disc ce părea a fi o compilaţie Best Of. Paul i-l luă din mână şi se uită pe verso. Toate erau cover-uri după hituri ale lui Bob Dylan. Pe listă erau următoarele:

 The Passenger – Iggy Pop

Born to be Wild – Steppenwolf

Ballad of a Thin Man – Stephen Malkmus & The Million Dollar Bashers

Have Love, Will Travel – The Sonics

Mustang Sally – Wilson Pickett

Scar Tissue – Red Hot Chili Peppers

King of the Road – Roger Miller

Graceland – Paul Simon

If 6 Was 9 – The Jimi Hendrix Experience

Jack & Diane – John Cougar Mellencamp

The Golden Age – Beck

Fast Car – Tracy Chapman

Don’t Bogart Me – Fraternity of Man

Fade Into You – Mazzy Star

Two of Us – The Beatles

Running on Empty – Jackson Browne

The Way – Fastball

Life Is a Highway – Tom Cochrane

Interstate Love Song – Stone Temple Pilots

Don’t Stop Believin’ – Journey

Ramblin’ Man – The Allman Brothers Band

Love Shack – The B-52’s

I’m Gonna Be (500 Miles) – The Proclaimers

Kyrie Eleison – The Electric Prunes

Feeling Good – Muse

Mr. Blue Sky – Electric Light Orchestra

Route 66 – Chuck Berry

Home – Edward Sharpe and the Magnetic Zeros

Take It Easy – The Eagles

Road to Nowhere – Talking Heads

Truckin’ – Grateful Dead

Keep the Car Running – Arcade Fire

Where the Streets Have No Name – U2

Ballad of Easy Rider – Roger McGuinn

Here I Go Again – Whitesnake

Born to Run – Bruce Springsteen

The Pusher – Steppenwolf

Wasn’t Born to Follow – The Byrds

It’s Alright Ma (I’m Only Bleeding) – Roger McGuinn

etc.

Paul ridică din sprâncene şi spuse:

— Păi, de câţiva dintre ăştia am auzit, dar nu i-am mai ascultat de când eram copil. De fapt, nu îi ascultam eu, ci maică-mea. Cultură involuntară, ai putea zice. Nu ştiam că cei de vârsta ta sunt conştienţi că există muzica asta. Hristoase, unele melodii de pe discul ăsta au aproape 100 de ani... De ce îţi place muzica asta? întrebă el, ridicându-şi privirea spre ea.

— Fiindcă e muzică bună. Mai bună, mult mai bună decât ce se cântă acum. Muzica modernă e un căcat cu frişcă.

Cineva de după un raft auzi comentariul şi pufni în râs.

— De ce crezi asta? întrebă Paul, intrigat.

Fata asta nu contenea să-l surprindă. Nu că ar fi ştiut el prea multe despre cultura pop a vremurilor. Nu îl interesa prea mult consumerismul ce plutea, nor otrăvitor, în jurul său, în jurul tuturor, dar fata era o contradicţie ambulantă.

— Fiindcă aşa e, insistă ea. TV-ul a stricat muzica. Înainte   de TV, radioul făcea legea şi muzica era muzică. Muzica nu se mai ascultă, muzica se vede. Acum nimeni nu mai ascultă o melodie dacă nu are şi un videoclip populat cu pizde şi găoaze şi ţâţe bronzate.

— Aşa?

— Da. Sexul e peste tot. Vrei să cumperi un tablou? Sexul e desenat pe pânză. De fiecare data când deschizi o doză de Cola, auzi sunetul orgasmului.

— Păi, adevărul e că sexul vinde, şi chiar se vinde.

— Adevărat. Dar şi ce e prea mult strică. Marketingul injectează sex şi în reclama pentru laxative. Sau în alte reclame. Atunci când tipele alea cu buze perfecte şi ten perfect bagă în gură o linguriţă cu iaurt, ai impresia că mănâncă spermă. Nu cred că reclamele se pot face la fel pentu orice produs. Există nişte reguli, trebuie să existe nişte reguli! Şi ce e prea mult strică. Aşa au stricat muzica. Trebuia să fie multă, dar nu există talent destul pentru atât de multă muzică bună, aşa că au făcut-o sintetică. Îmi place muzica veche pentru că cei care o cântau ştiau ce făceau. Ştiau ce era acela un acord. Oamenii ăia ştiau să ţină în mână o chitară, ştiau să cânte la instrumente şi aveau voci. Voci reale, în pizda mă-sii!

Sofia se înroşise toată la faţă şi aproape gâfâia. Încheie:

— Dar partea cea mai bună legată de muzica veche era că la radio nu se vedeau ţâţele.

Paul zâmbi. Fata avea dreptatea ei.

— Şi tu vrei să salvezi sufletul artistic al lumii cumpărând muzică veche, concluzionă el.

— Nu contează.

— Ai observat că sunt cover-uri, nu?

— Păi, da. Dacă ar fi toate de Bob Dylan, ar trebui să vindem maşina aia a ta ca să le putem cumpăra. Oricum, dacă nu îl poţi avea pe Bob, măcar să primeşti următorul lucru bun. Îl cumpărăm! decretă Sofia, smulgându-i discul din mână şi trecând pe lângă el spre tejgheaua de lângă intrare, fluturându-şi părul fără griji.

Îl trânti pe blatul de plastic şi, zâmbind, îi spuse vânzătorului sceptic:

— Astea sunt selecţiile mele pentru ziua de azi! apoi râse.

Vânzătorul spuse:

— Costă 9,99.

Sofia se întoarse spre Paul:

— Plăteşte-l pe om!” (Copyright: Editura Polirom)

Cosmin Leucuţa s-a născut pe 3 octombrie 1986, la Arad. În 2009 a absolvit Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Este scriitor cu normă întreagă, iar în timpul liber lucrează la o multinaţională. 

A început să scrie poveşti la 14 ani şi pînă în prezent a publicat povestiri, nuvele şi fragmente din romane în reviste precum EgoPhobia, LiterNautica şi Hypocrisia. La vîrsta de 23 de ani a scris romanul Laptele negru al mamei, care este cîştigătorul Concursului de Debut organizat de Editura Adenium în anul 2013. Un alt roman al său – Statele Unite ale lui Dumnezeu – a fost nominalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediţia a VI-a (2013), organizat de Editura Humanitas. 

În decembrie 2014 a fost cooptat în juriul concursului literar „Incubatorul de Condeie” şi din ianuarie 2015 a devenit invitat permanent al site-ului cultural Semne Bune, unde contribuie cu articole, recenzii şi editoriale pe teme variate. În octombrie 2017, Editura Casa de Pariuri Literare i-a publicat o culegere de povestiri scurte intitulată Numele altora. 

Locuieşte în Timişoara, împreună cu cele două pisici ale sale.