FOTO Cum arată un conac boieresc din 1873 situat la 30 de kilometri de Castelul Bran, scos la licitaţie la un preţ de pornire de 999.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Artmark Historical Estate
FOTO Artmark Historical Estate

Conacul boieresc de la marginea Braşovului, cunoscut localnicilor sub numele de „Stupina lui Christoph", a fost scos la vânzare de la 999.000 de euro, fiind estimat de Artmark Historical Estate între 1.200.000 şi 1.400.000 de euro.

Situat într-o zonă liniştită şi pitorească a cartierului Stupini, construcţia are o privelişte de vis dată de munţii Ciucaş, Piatra Mare, Bucegi, Postăvaru, Iezer Păpuşa şi Făgăraş.

Conacul oferă în acelaşi timp un acces facil la tot ce înseamnă Braşovul. Piaţa Sfatului se află la doar 7 kilometri, până în Poiana sunt 21 de kilometri iar până la Castelul Bran 31 de kilometri.

Stupina lui Christoph FOTO ARTMARK

FOTO Artmark Historical Estate 

Este amplasat pe un teren de două hectare care oferă multiple posibilităţi de folosire sau dezvoltare. Construcţia datează de la 1873 şi este una tipică locului şi epocii: construcţie solidă, masivă, cu ziduri exterioare având o grosime de 60 cm, pereţi interiori groşi de 50 cm şi camere înalte de 3,50 metri. Suprafaţa actuală utilă a casei este de 272 metri pătraţi situaţi la parter şi în care sunt 5 camere, două bucătarii şi două bai. Beciul are 60 metri pătraţi, iar mansarda 272 metri pătraţi utili, însă necesită un proces de renovare.

Casa are tavanele înalte şi spaţiile vitrate mari. Construcţia este în stare foarte bună, fără probleme structurale sau estetice, mansarda fiind singura care va necesita lucrări de amenajare, nefiind niciodată folosită de actualii proprietari.

Stupina lui Christoph FOTO ARTMARK

Arhivele Statului oferă referinţe despre "Stupina lui Christoph", sub forma de înscrisuri şi hărţi, datând încă de la 1845.

Viitoarea destinaţie a conacului poate fi reşedinţă permanentă, casă de vacanţă, pensiune sau centru de evenimente. Pe lângă acestea, terenul foarte fertil, folosit de proprietari pentru agricultură, se poate transforma oricând în baza unei micro-ferme ecologice adiţionale funcţiunii de bază, întrucât nu au fost niciodată folosite îngrăşăminte chimice.

Stupina lui Christoph FOTO ARTMARK

Centura Braşovului este la 3 kilometri distanţă, iar viitorul aeroport de la Ghimbav la mai puţin de 5 kilometri, aşadar accesul spre şi dinspre locaţie se face extrem de uşor, ceea ce reprezintă un atu important dacă proprietatea va primi o destinaţie comercială. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite