Filmul „Otto Barbarul” a rulat, în premieră, în Suedia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marc Titieni, în rolul lui Otto Barbarul
Marc Titieni, în rolul lui Otto Barbarul

Lungmetrajului „Otto Barbarul”, regizat de Ruxandra Ghiţescu, a fost prezentat, la începutul lunii mai, la Stockholm, la cinematografului Klarabiografe de la Casa de Cultură a oraşului Stockholm/ Kulturhuset Stadsteatern, în cadrul programului Noul Film European 2022. Filmul a rulat, în premieră, în Suedia, în urma unui acord de parteneriat realizat între Institutul Cultural Român şi Kulturhuset Stadsteatern din Stockholm.

Filmul surprinde momentul din viaţa unui adolescent punk în vârstă de 17 ani, care se confruntă cu moartea iubitei sale. Din distribuţie fac parte actorii Marc Titieni (în rol principal), Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Ioana Flora, Mihaela Sîrbu, Iulian Postelnicu, Ana Radu, Constantin Drăgănescu. Înainte de proiecţia filmului a fost difuzat un interviu cu regizoarea Ruxandra Ghiţescu, realizat de Johannes Mayer, coordonator de programe la Biblioteca oraşului Stockholm/ Kulturbiblioteket.

 „Otto Barbarul este un film realizat pentru experienţa privitorului într-o sală de cinema, o experienţă  la care am lucrat în detaliu prin sunet, muzică şi imagine. Este o mare bucurie ca  filmul să ajungă la publicul din Suedia”, a declarat regizoarea Ruxandra Ghiţescu.
Afis Otto Barbarul

„Otto Barbarul”, al cărui scenariu este semnat de regizoarea Ruxandra Ghiţescu, a avut premiera mondială, în 2020, în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo. Pelicula a fost distinsă la ediţia din 2021 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF, România) cu premiul pentru cel mai bun lungmetraj  în cadrul Zilelor Filmului Românesc. De asemenea, avut cele mai multe nominalizări la Gala Gopo, ediţia din 2022. Ioana Flora a câştigat, pentru rolul Mirela, din filmul Otto Barbarul Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar, pe 3 mai, cu o seară înainte de premiera filmului în Suedia.

Ana Drăghici este director de imagine, iar Dana Bunescu semnează montajul. Producătorii filmului sunt Iuliana Tarnoveţchi şi Oana Praţa, iar Anda Ionescu este producător delegat. Lungmetrajul e produs de Alien Film în co-producţie cu Polar Bear şi Alien Films Entertainment.

Producţia este realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Eurimages, co-finanţată de Shelter Prod., cu sprijinul Taxshelter.be & ING şi al Programului Europa Creativă al Uniunii Europene.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite