Fast, derizoriu şi ocultism, în pictura lui Matei Şerban Sandu
0În expoziţia "New Works on Wood" de la ArtXpert a pictorului Matei Şerban Sandu, puteţi vedea, până pe 15 noiembrie, o lume apusă, cu nobili, cavaleri sau şamani, redeşteptată pictural şi pusă în comunicare cu lumea în care trăim.
Lucrările lui Matei Şerban Sandu au un strat de adâncime de învăţături oculte, dar "puse în pagină" într-un mod surprinzător, prin alăturarea fastului nobiliar cu derizoriul, mitului cu banalul cotidian al zilelor noastre, tradiţiei cu postmodernitatea.
Pictorul a colaborat cu galerii celebre din lume, cum e Caroll Turner Gallery din Statele Unite, şi a expus la Chateau des Cavaliers din Franţa, la National Library din Oslo sau la Parlamentul European la Strasbourg.
Tablourile lui Matei Şerban Sandu expuse la ArtXpert Fine Art Concept - Store (Bucureşti, str. Puţul lui Zamfir nr. 45) au avut succes printre colecţionarii de la noi şi din străinătate şi au fost vândute aproape în totalitate încă dinainte de vernisajul expoziţiei.
"Fie că a trebuit să-l iniţiem publicului american sau german, fie că ne-am luptat împreună să îl facem înţeles pe modesta şi dezinteresata piaţă de artă românească, un singur lucru ne-a fost clar: Matei Şerban e precum Mercedes Benz - odată ce cumperi o lucrare a lui, vrei să cumperi şi noile modele.", a declarat Eugene Al Pann, managerul galeriei ArtXpert şi agentul lui Matei Şerban Sandu de aproape două decenii.