Cum se simte Salman Rushdie, la mai bine de două luni de când a fost înjunghiat la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorul în vârstă de 75 de ani, care a primit amenințări cu moartea din partea Iranului în anii 1980, după publicarea romanului său „Versetele satanice”, a fost înjunghiat în gât și în trunchi în timp ce urca pe scenă pentru a ține o conferință despre libertatea artistică la Chautauqua Institution, pe 12 august. Până acum, amploarea totală a rănilor lui Rushdie nu fusese clară. Însă, într-un interviu acordat publicației spaniole El País, Andrew Wylie a explicat cât de grav și cât de mult i-a schimbat viața atacul, notează The Guardian. 

Salman Rushdie Foto © wikimedia commons
Salman Rushdie Foto © wikimedia commons

„Rănile sale au fost profunde și și-a pierdut vederea la un ochi”, a declarat Wylie. „Avea trei răni grave la nivelul gâtului. O mână este invalidă, deoarece nervii din brațul său au fost tăiați. Și mai are aproximativ 15 răni în piept și în trunchi. Așadar, a fost un atac brutal".

Agentul a refuzat să spună dacă Rushdie se află încă în spital, spunând că cel mai important lucru este că scriitorul va trăi.

Wylie a mai spus că el și Rushdie au discutat în trecut despre posibilitatea unui astfel de atac. „Principalul pericol cu care s-a confruntat la atâția ani după ce fatwa a fost impusă este ca o persoană oarecare să vină de nicăieri și să-l atace”, a spus el.

„Așadar, nu te poți proteja împotriva acestui lucru, deoarece este total neașteptat și ilogic. A fost ca în cazul uciderii lui John Lennon”.

Wylie a spus că lumea trece printr-o „perioadă foarte tulbure” - nu în ultimul rând în SUA. „Cred că naționalismul este în creștere, un fel de dreapta fundamentalistă este în creștere... Din Italia până în... Europa, America Latină și SUA, unde... jumătate din țară pare să creadă că Joe Biden a furat alegerile de la Donald Trump. Și îl admiră pe acest om care nu numai că este complet incompetent, mincinos și escroc, dar este pur și simplu o farsă. Este ridicol”.

Întrebat ce părere are despre faptul că Maus - romanul grafic premiat cu Pulitzer, scris de un alt autor al său, Art Spiegelman - a fost interzis în unele școli din SUA, Wylie a spus: „Știți, aceasta este dreapta religioasă care se comportă așa cum se comportă. Este ridicol. Este ridicol. Este rușinos. Dar este o forță mare în țară acum”.

Bărbatul acuzat că l-a înjunghiat pe Rushdie a pledat nevinovat la acuzațiile de tentativă de crimă de gradul doi și de agresiune atunci când a apărut în instanță pe 18 august.

Hadi Matar, în vârstă de 24 de ani, a fost pus sub acuzare în timpul unei scurte audieri la tribunalul districtual din comitatul Chautauqua, fiind acuzat de  tentativă de omor de gradul doi și de agresiune de gradul doi.

Cu două săptămâni înainte de atac, Rushdie îi spusese unui intervievator că simte că viața lui este „din nou foarte normală” și că temerile legate de un atac sunt de domeniul trecutului.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite