Cu Rahan, pe Continentul Negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revista „Rahan“ va fi distribuită, împreună cu albumul gratuit pentru colecţionarea abţibildurilor şi ziarul „Adevărul“, la preţul de 7, 95 lei. Chiar dacă ratează un număr, cei dornici să câştige excursii în Africa participând la concurs vor avea trei jokeri care le vor da o mână de ajutor.

Dacă pierzi un număr al revistei nu înseamnă că nu poţi participa la concurs. Cei trei jokeri vor fi distribuiţi în diverse numere ale publicaţiei.

Al doilea număr al cunoscutei reviste de benzi desenate, care va ajunge la cumpărători marţi, va fi însoţit de albumul destinat celor intersaţi să colecţioneze abţibildurile cu Rahan. În fiecare săptămână, amatorii vor primi gratuit, împreună cu revista, câte un abţibild.

Toate abţibildurile trebuie dezlipite şi lipite la locul indicat în albumul de colecţionar. Foile rămase după dezlipirea acestora sunt taloanele de concurs, în total în număr de 26, care vor fi expediate în plic la adresa OP 33, CP 80 Bucureşti, pentru concursul „Rahan te trimite în safari". Pe câştigători îi aşteaptă cinci excursii a câte trei persoane în Africa.

Prin tragere la sorţi, se vor desemna cinci câştigători, ale căror nume vor fi anunţate în ziarul „Adevărul". Fiecare îşi va putea alege doi însoţitori împreună cu care să pornească în safari pe Continentul Negru. Aşadar, revista „Rahan" va trimite în Africa 15 norocoşi.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite