Cu manusi de box

Corespondenta de la Magda Mihailescu

S-a tremurat putin, anul acesta, pentru soarta festivalului. Nu atat pentru ca iarna s-a gasit sa vina, cu adevarat, chiar in ziua inaugurarii. Alta a fost principala ingrijorare. Orasul din inima Frantei arata, din centru si pana catre margini, ca dupa un bombardament. Totul este rascolit, ingradit, excavatoarele si-au facut datoria, acum se lucreaza la plasarea liniilor de tramvai, in cadrul unui vast proiect de reabilitare a circulatiei. Trebuie sa ocolesti pe colo, pe dincolo, sediul Festivalului este si el mai greu accesibil. Era fireasca teama organizatorilor celei de-a 27-a editii, obisnuiti cu o audienta stabilita la cifra-record de 133.000 de spectatori: va fi dispusa lumea, mai exact masa tinerilor, caci ei alcatuiesc grosul publicului, sa treaca bariere peste bariere? Festivalul de scurtmetraj de la Clermont-Ferrand, cea mai mare vitrina a genului, este, in primul rand, unul destinat spectatorilor. Din cei 133.000 amintiti, doar 2.800 sunt profesionisti acreditati, in timp ce la Cannes, daca vrem o comparatie, acestia din urma (ziaristi, critici, cineasti), alcatuiesc cam 95-98% din asa-numitul "public". Cel de aici a intrat, deja, in legenda. Jean-Pierre Jeunet, autorul binecunoscutului "Amelie", a fost uluit, inca de acum aproape doua decenii, de imaginea spectatorului clermontez: "In seara in care s-a proiectat "Foutaises" - marturiseste el - m-am uitat in sala si am vazut o mare de tineri al caror chip parca era luminat de nu stiu ce raze venite din directia ecranului care, de altfel, era in alb-negru. Toate figurile acelea aveau un fel de suras de fericire. Am fost atat de impresionat, incat am transferat scena in Amelie". Teama despre care scriam a durat putin. Spectatorii nu au dezertat. Cum sa nu raspunzi cu dragoste unei iubiri pentru cinema, care sa corespunda, in munca echipei de aici, cu mersul pana in panzele albe pentru a aduce, in fata publicului, adevarate perle la care nimeni nu s-a gandit, pana acum? Trebuie sa fii devotat pana la epuizare ideii de istorie a filmului scurt, asa cum este Antoine Lopez, unul dintre intemeietorii festivalului, ca sa "deshumezi" ceea ce am numit cinematograful de dinaintea cinematografului. El a descoperit trei pilule de cateva secunde (intre 7 si 27") inregistrate in 1891 si 1894 pentru a testa kinetograful experimental al lui Edison, inainte ca fratii Lumiere sa inventeze aparatul de proiectare a imaginii. Toate cele trei "flash-uri" au drept tema "Boxul", ele au deschis, de altfel, retrospectiva dedicata sportului cel mai curtat de catre cineasti. Dar viata luata "in pumni" ar putea fi chiar o supratema a competitiei internationale. Cele 77 de filme - selectionate din 2000 - nu ne restituie catusi de putin o imagine senina a lumii de azi. Deruta, disperarea, sunt la ordinea zilei. Filmul lui Corneliu Porumboiu, "Visul lui Liviu", nu face exceptie. Desi este unul din cele-mai-lungi-scurtmetraje (daca nu cumva chiar cel mai lung, are 39 de minute) el a fost judecat, din fericire, din unghiul altor criterii, mai ales al capacitatii de a justifica micile intamplari care isi disputa visul de peste zi al tanarului Liviu. Nu ma aventurez in nici un pronostic, s-au vazut, in aceasta editie, filme puternice, venind din Norvegia, Suedia, Canada, Belgia, Islanda, Germania, Japonia, Irlanda. Se vorbeste despre ele, dar castigatorii nu vor fi cunoscuti decat in aceasta seara.