CRONICA TV - Sergiu Nicolaescu rescrie istoria cinematografului

Revad cu mare bucurie, pe Cultural, scurtmetrajele care sustin emisiunea "Documentarul... si inca ceva", semnata de Laurentiu Damian, binevenit proiect de raecuperare a unuia dintre genurile care au

Revad cu mare bucurie, pe Cultural, scurtmetrajele care sustin emisiunea "Documentarul... si inca ceva", semnata de Laurentiu Damian, binevenit proiect de raecuperare a unuia dintre genurile care au facut sa se vorbeasca despre cinematograful nostru in lume. "Memoria trandafirului" al lui Sergiu Nicolaescu, difuzat duminica, este unul dintre detinatorii de premii de la inceputul anilor' 60, remarcat, atunci, pentru poetica folosire a procedeului macrofilmarii. Nu am inteles insa, cum nu am inteles nici cu alte prilejuri, ce demon il impinge pe cineastul nostru sa rescrie istoria cinematografului ori de cate ori evoca momente ale bogatei sale biografii artistice. Nu-i ajung, oare, laurii cuceriti? Sa nu stie luptatorul sa piarda? Poate am lasa totul in plata unei nestapanite nevoi de fictionalizare, daca evocarile sale nu ar distorsiona adevarul. De data aceasta am aflat ca, dupa ce a fost unul dintre cei care au construit studiourile Buftea (actiune atestata de istoriografie a fi inceput in septembrie 1950, cand viitorul inginer si regizor era, inca, student!), dupa ce s-a afirmat prin cateva performante tehnice de nimeni contestate in cadrul studioului Sahia, "Memoria trandafirului" ar fi fost lipsit de Marele premiu la Festivalul de la Cracovia, in 1963. Anecdota poate sa para chiar simpatica in ochii celor care nu cunosc cu adevarat "aerul timpului". Cica presedintele juriului, un rus, Grigori si nu mai stie cum (sa fi fost Ciuhrai, sa fi fost Kozintev?), l-a luat de o parte si i-a marturisit prieteneste: "Serghei, nu-ti pot da Marele premiu, pentru ca, stii, noi facem filme realiste, iar al tau este altfel etc". "Noi", adica rusii, dar festivalul avea loc in Polonia, iar in juriu se aflau cineasti din cateva tari. Greu de crezut ca acel Grigori era un soi de agent trimis sa apere - cu pretul unor nedreptati - realismul socialist in lume, exact intr-o perioada in care cinematograful sovietic renascuse in urma binecunoscutului "dezghet" de dupa moartea lui Stalin. La sfarsitul anilor '50 si inceputul deceniului urmator, s-a afirmat generatia lui Ciuhrai (Al 41-lea), Alov si Naumov, Lev Kulidjanov, Marlen Hutiev, in 1962 Tarkovski realizase, deja, "Copilaria lui Ivan" salutat de Sartre. Alti autori mai varstnici si-ar regasit atunci suflul, daca ar fi sa-i amintim numai pe Kalatozov cu "Zboara cocorii" (Palme d'Or), Iosif Heifit ("Doamna cu catelul", despre care Bergman spunea ca si-ar fi dat toata opera, numai sa-l fi facut el), Mihail Romm ("Noua zile dintr-un an"). Curat "realism socialist".