Fraudă bancară: un cod de securitate nu dovedește, singur, că ai aprobat plata

O plată apare în cont, dar titularul spune că nu a aprobat-o. Banca răspunde că tranzacția a fost efectuată cu datele cardului sau cu un cod de securitate. Este suficient pentru ca pierderea să rămână în sarcina clientului? Nu. Legea face o distincție esențială între verificarea tehnică a unei tranzacții și acordul persoanei pentru efectuarea ei, explică Eusebiu Jiurjiu într-un articol publicat pe JURIDICE.ro.

Autentificarea nu înseamnă automat acord pentru plată

Autentificarea este verificarea tehnică realizată prin mecanisme precum parola, codul primit prin SMS sau aplicația bancară. Autorizarea presupune însă consimțământul clientului pentru plata respectivă.

Potrivit Legii nr. 209/2019 privind serviciile de plată, simpla folosire a unui instrument de plată nu dovedește, singură, că titularul a autorizat tranzacția. Distincția contează mai ales atunci când datele bancare au ajuns la persoane care le folosesc fără drept.

Pentru plățile electronice la distanță supuse cerințelor de securitate prevăzute de legislația europeană, codul de autentificare trebuie să fie legat de suma plătită și de beneficiar. De aceea, verificarea nu se poate opri la constatarea că „a fost introdus codul corect”.

Ce trebuie să dovedească banca

Dacă un client neagă că a autorizat plata, banca trebuie să demonstreze că operațiunea a fost autentificată, înregistrată și procesată corect și că nu a fost afectată de o defecțiune tehnică sau de alte deficiențe ale serviciului.

Dacă susține că titularul a acționat fraudulos ori cu neglijență gravă, tot banca trebuie să aducă probe. Folosirea datelor sau a codurilor asociate clientului nu dovedește automat o asemenea conduită.

Protecția legală nu înseamnă însă că orice pierdere provocată de o înșelătorie este suportată obligatoriu de bancă. Contează dacă plata a fost autorizată, cum s-a produs frauda și dacă utilizatorul și-a încălcat intenționat sau din neglijență gravă obligațiile de securitate.

Când trebuie restituiți banii

Pentru o operațiune neautorizată, regula este rambursarea imediată sau, cel târziu, până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare după ce banca a constatat ori a fost notificată despre operațiune.

Legea prevede și o excepție: banca poate amâna rambursarea dacă are motive rezonabile să suspecteze o fraudă și comunică aceste motive, în scris, autorității competente. Se aplică, de asemenea, regulile speciale privind pierderile pe care clientul le poate suporta.

Un aspect important: dreptul la această rambursare nu presupune ca titularul să dovedească mai întâi că banca a fost neglijentă. Eventualele despăgubiri pentru alte prejudicii reprezintă o chestiune separată, analizată după regulile aplicabile răspunderii civile.

Anunțarea băncii contează

Clientul trebuie să semnaleze operațiunea fără întârziere nejustificată și, în principiu, în cel mult 13 luni de la debitarea contului. Acest termen maxim nu înlocuiește obligația de a anunța prompt problema.

După notificarea pierderii, furtului sau folosirii fără drept a instrumentului de plată, banca trebuie să împiedice utilizarea lui ulterioară. Plățile efectuate după notificare trebuie, așadar, analizate distinct.

În esență, răspunsul „tranzacția a trecut de verificările de securitate” nu închide discuția. Întrebarea decisivă rămâne dacă titularul și-a exprimat acordul pentru plata concretă. Nici invocarea unei fraude comise de un terț, nici a unei „erori informatice” nu înlătură, prin simpla afirmație, obligațiile legale ale băncii.