COMENTARIU - Piata de arta, infestata de falsuri

Intotdeauna au existat falsificatori de opere de arta celebre sau macar semnate de nume cu o cota considerabila de piata intr-o anumita epoca. Nu o data falsurile sunt vandute la preturi astronomice,

Intotdeauna au existat falsificatori de opere de arta celebre sau macar semnate de nume cu o cota considerabila de piata intr-o anumita epoca. Nu o data falsurile sunt vandute la preturi astronomice, numarul lor sporind in functie de legile specifice pietei, de cerere. Fie ca achizitionarea unei picturi sau sculpturi, a unei acuarele sau desen are ca motivatie in primul rand profitul investitiei, fie ca ea se datoreaza pasiunii de a colectiona, amatorii de opere cu semnaturi sonore au inceput sa fie si la noi din ce in ce mai numerosi, dupa anii '50, '60, dar mai ales in perioada postdecembrista. Adriana Ioniuc, reputat specialist in restaurarea si conservarea operelor de arta, director adjunct al Complexului Muzeal National "Moldova" din Iasi, ne-a declarat: "Sunt foarte multe colectii particulare, chiar in Iasi, in care se afla falsuri. Unele dintre acestea destul de proaste, dar a-i spune asa ceva proprietarului, inseamna a-i da o dureroasa lovitura". Exista falsuri asa-zicand de mare anvergura, dupa lucrari celebre de Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Petrascu, Theodor Pallady, Iser, Luchian si altii. De obicei, falsificatorii nu sunt niste simpli mazgalitori de cartoane sau panze, ci oameni cu suficient talent. A "picta" un tablou de Grigorescu nu e simplu; pentru asta trebuie sa dispui nu numai de cunostinte serioase privind artele vizuale, dar si de capacitatea de a raspunde la o astfel de provocare. Un mare artist il stimuleaza pe un falsificator de forta, nu il inhiba. Si, asa cum observa d-na Adriana Ioniuc, "pentru a reusi un fals de calitate, trebuie sa exersezi foarte mult, sa cunosti in amanunt creatia celui cu care te confrunti; este vorba, intr-un fel, de un proces de dedublare, de identificare a falsificatorului cu creatorul originalului". D-na Adriana Ioniuc evoca un exemplu care a devenit, in lumea artistilor si a muzeografilor, celebru: Petrascu, pe cand era directorul Muzeului de Arta din Bucuresti, a pictat, din ratiuni financiare, vreo sase Grigorescu. Dar acelea erau copii facute cu virtuozitatea unui mare artist. Or, exista o diferenta, fie ea si de nuanta, intre copie si fals. Apoi, copiile nu se semneaza si, in mod obligatoriu, au alte dimensiuni decat originalele, iar pe verso specificarea ca sunt copii. Trebuie observat ca exista falsificatori nu numai ai clasicilor, ci si ai contemporanilor nostri. Am aflat ca, dintre pictorii ieseni, cei mai "frecventati" de falsificatori sunt Dan Hatmanu si Adrian Podoleanu. Dupa ce a descoperit chiar domnia sa un fals Podoleanu, cel din urma a decis ca peste semnatura unei lucrari proprii sa puna si amprenta sa digitala. E de notat ca, daca au satisfactii materiale, falsificatorii au insa si o mare insatisfactie: faptul ca, de cele mai multe ori, ei raman anonimi. Oricum, stabilirea autenticitatii unei lucrari este un exercitiu extrem de complex pe care nu si-l pot asuma decat experti specializati ani la rand in opera unui autor. Orice casa de licitatie sau galerie care comercializeaza arta sunt obligate sa colaboreze cu asemenea specialisti, singurii care pot decela acele elemente ce infirma sau confirma paternitatea unei opere, examenul incepand cu semnatura si terminand cu cromatica, vechimea cartonului sau a panzei, a pigmentului ori patina ramei. Un ochi experimentat le poate depista chiar daca falsificatorii sunt si ei specializati in tehnici de invechire fortata a culorilor sau a suportului.