Capodopere clasice, cu „Adevărul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilustraţie din primul  volum al romanului „Crimă şi pedeapsă“  de F.M. Dostoievski
Ilustraţie din primul volum al romanului „Crimă şi pedeapsă“ de F.M. Dostoievski

Primul titlu din colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă“, volumul întâi din „Crimă şi pedeapsă“, va fi distribuit gratuit cu ziarul. Celelalte volume ale noii colecţii vor putea fi achiziţionate, în fiecare săptămână, la preţul de 12,99 lei.

După colecţia de succes „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă", Editura Adevărul continuă publicarea de titluri consacrate din literatura universală prin iniţierea seriei „101 cărţi de citit într-o viaţă", care începe de joi. Volumele păstrează grafica seriei anterioare şi includ ilustraţii, singura diferenţă fiind culoarea roşie a copertelor, care vor lua locul copertelor verzi.

Primul titlu din colecţie este volumul întâi al capodoperei „Crimă şi pedeapsă", romanul lui F.M. Dostoievski. „Crimă şi pedeapsă" introduce cititorul în problematica delicată a conştiinţei umane, fiind în acelaşi timp o critică aspră la adresa societăţii vremii - devenită, însă, prin forţa şi amploarea problematicii, universală. Personajul principal al romanului, Raskolnikov, dezvăluie toate faţetele condiţiei umane confruntat cu dileme fundamentale legate de viaţă şi de moarte, de vină şi de izbăvire, de convenţie şi de libertate.

Feodor Mihailovici Dostoievski (1821‑1881) - astăzi unul dintre cei mai importanţi scriitori ai lumii, a fost arestat în 1849 şi condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri intelectuali, acuzaţi că purtau discuţii „subversive". În ultimul moment, ţarul a comuntat pedeapsa în deportare. Astfel, abia după patru ani de ocnă şi cinci de serviciu militar obligatoriu, Dostoievski a revenit la Petersburg şi şi-a reluat activitatea literară.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite