Artiştii plastici s-au supărat pe propria Uniune

în ce mai dese şi acide. La sfârşitul lunii ianuarie, reprezentanţi ai filialelor din ţară se vor întâlni pentru a-şi hotărî soarta. Contracandidatul lui Zamfir Dumitrescu la alegerile

în ce mai dese şi acide. La sfârşitul lunii ianuarie, reprezentanţi ai filialelor din ţară se vor întâlni pentru a-şi hotărî soarta. Contracandidatul lui Zamfir Dumitrescu la alegerile din vara lui 2006, sculptorul Dumitru Şerban, nu exclude posibilitatea alegerilor anticipate.
"UAP, un bolnav de cancer"
"Uniunea este în momentul de faţă asemenea unui bolnav de cancer, ţinut în viaţă de aparate şi nu ştiu dacă nu ar fi mai bine dacă cineva i-ar opri aparatele şi să o lase să moară în pace", declară artistul plastic Alexandru Rădvan. Cât priveşte un atelier propriu, acesta ia în râs situaţia: "Am fost beneficiarul unui atelier în care nu am lucrat o zi şi i l-am dat altcuiva. Făceam şi glume cu amicii. Le spuneam că am primit un atelier exact ca cel al lui Michelangello. Nu avea curent electric, apă curentă, toaletă sau gaze conectate". Vlad Nancă este mult mai înverşunat. "UAP este o moştenire comunistă foarte tristă, o instituţie de stat care, din păcate, încă mai este luată în seamă, este o instituţie de tip cooperativă şi nu are nicio legătură cu arta contemporană, iar a fi membru UAP în 2006 nu înseamnă nimic". Atâtea critici, şi nimeni nu mişcă un deget să împiedice neregulile pe care le văd. "Nimeni nu-şi asumă chestia asta pentru că înseamnă să îţi iroseşti câţiva ani din viaţă. Nu se întâmplă nimic, din cauză că instituţia este blocată din anii '80. În capitalismul dâmboviţean, individualismul este mai presus de orice şi, de aceea, UAP este în situaţia asta", spune Vlad Nancă. De ce, totuşi, artiştii nu şi-au putut uni forţele într-o organizaţie mai puternică decât UAP? "Din cauza individualismului, artiştii tineri nu au reuşit să se asocieze într-o instituţie puternică", întăreşte Nancă.
Uniunea funcţionează după o lege din 1950
Contracandidatul lui Zamfir Dumitrescu la alegerile din vara anului 2006, sculptorul Dumitru Şerban, preşedintele filialei Arad a Uniunii Artiştilor Plastici, susţine că "Legea 266 din 1950, de pe timpul lui Gheorghiu-Dej, după care încă se ghidează Uniunea, este total depăşită. La ora asta, cele 27 de filiale din România ale Uniunii funcţionează independent. Or, la ora asta, Uniunea nu doreşte să aibă filiale fără personalitate juridică, trebuie să facem totul cu acordul Bucureştiului. Ceea ce este total greşit". Dumitru Şerban a declarat pentru Adevărul că, în scurt timp, cel mai probabil la sfârşitul lunii ianuarie, reprezentanţi ai asociaţiilor din ţară se vor întâlni la Bucureşti pentru "a pune la punct, ceea ce vom face. Ce se va întâmpla cu noi. Probabil vor fi şi alegeri anticipate". Dumitru Şerban e de părere că ar trebui să se lucreze pe proiecte şi să se obţină finanţări proprii.
"Demisia!"
Vlad Nancă ar descrie astfel activitatea UAP: servilism, oligarhie, corupţie, frică, furtişaguri. "Ar fi bine să îşi dea demisia în bloc toţi preşedinţii, preşedinţii de filiale, secretarele etc, şi conducerea să fie preluată de o echipă tânără de manageri culturali inteligenţi, cu studii de specialitate şi cu experienţă de lucru europeană", subliniază Nancă. Zamfir Dumitrescu, actualul preşedinte al uniunii Artiştilor Plastici, reales pentru al doilea mandat, consideră că Uniunea s-a schimbat în ultimii 17 ani.
"Artiştii găsesc un sprijin în Uniune. E adevărat că nu mai găsesc acelaşi sprijin monopolist de pe vremea când Uniunea era într-un alt sistem, unul controlat şi finanţat de stat. Astăzi nu mai există aşa ceva. Dacă cineva se aşteaptă ca Uniunea să facă ceea ce a făcut până în 1989, se înşală. Statul nu ne susţine. Am încercat din fonduri private. Nu ne dă nimeni nimic".