Arta hoţiei de artă la poporul român

Multe pasiuni sunt determinate de operele de artă. Pentru iubitorii de frumos, plăcerea contemplaţiei; la colecţionari, ea este însoţită de dorinţa de posesie şi de investiţie; pentru hoţ,

Multe pasiuni sunt determinate de operele de artă. Pentru iubitorii de frumos, plăcerea contemplaţiei; la colecţionari, ea este însoţită de dorinţa de posesie şi de investiţie; pentru hoţ, opera este o marfă ce poate fi vândută pe bani mulţi, dacă şti cum şi cui.

Luna februarie a cunoscut, în Europa, trei jafuri de proporţii, nu numai prin valoarea pieselor furate, dar, mai ales, prin violenţa lor. În Marea Britanie, există catalogul internaţional Art Loss Register. Conform lui, în fiecare lună, pe lista furturilor se adaugă aproximativ 1.200 de lucrări, jefuite din colecţii particulare, muzee sau colecţii publice.

Există şi câteva tipare ale furturilor: rămânerea în muzeu după închidere, aşa cum s-a întâmplat la celebrul jaf de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, în 1968, angajarea ca muncitori într-un muzeu, ca în cazul furtului Monei Lisa din 1911, deghizarea în poliţişti, ca la marele jaf de la Metropolitan Museum din New York. România nu este scutită de această categorie de hoţi, iar depistarea operelor este la fel de dificilă ca peste tot.

Recuperarea bunurile de artă nu se prescrie

Am aflat, dintr-o discuţie cu comisarul-şef de la Serviciul de combaterea infracţiunii contra patrimoniului cultural naţional din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, dl Aurel Condruz, că, în prezent, poliţia are în lucru 210 cazuri de furturi din locuinţe şi 32 de cazuri de dispariţii din muzee, susceptibile de a face parte din patrimoniul naţional.

Susceptibile, pentru că muzeele nu au terminat clasarea operelor lor, din lipsa, în multe cazuri, a… experţilor. Conform legii, specialiştii muzeelor nu sunt automat şi experţi, aceştia din urmă având nevoie de un atestat al MCC, situaţie care ni se pare oarecum bizară.

Din acest motiv, din cele 32 de furturi, numai 6 vizează obiecte clasate în patrimoniu. Este cazul "Sabiei de la Boiu" şi al unor iatagane turceşti de la Muzeul Banatului, al pieselor de la Muzeul Civilizaţiei Dace şi Romane din Deva, al celor 4 picturi din Muzeul din Tg. Mureş care au fost înlocuite cu copii, originalele fiind semnalate în străinătate, al "Cavalerului trac" de la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie din Constanţa.

Urmărirea pieselor dispărute presupune mai multe etape. În primul rând, întocmirea unui dosar penal. Apoi, lansarea urmăririi propriu-zise prin anunţarea Inspectoratelor de poliţie şi a serviciilor de transport judeţene, a DGPMB, a Inspectoratului General al Poliţiei de frontieră, a Autorităţii Naţionale a Vămilor, a Centrului de Comunicare şi Informare pentru postarea pe web a fotografiilor (când acestea există), a MCC. Urmărirea internaţională este declanşată de Biroul Naţional Interpol, care anunţă Interpolul, cu sediul la Lyon, Europolul şi The Loss Register din Londra. Această colaborare internaţională a avut rezultate în ambele sensuri.

În 1989, românii au recuperate 2 picturi: una furată prin tâlhărie din SUA, alta, prin spargerea unei locuinţe din Belgia. În 1998, FBI recupera, pentru România, 4 din cele 8 tablouri furate, cu 30 de ani înainte, din Muzeul Brukenthal, printre care şi "Ecce Homo" de Tizian. În 1997, poliţia din Ungaria descoperea mai multe piese furate din biserici din zona Braşovului şi 2 tablouri din Maramureş, printre care un peisaj de Hollosy Simon.

Anchetele privind furtul operelor de artă au avantaje şi dezavantaje în comparaţie cu celelalte tipuri de anchete criminale. "De regulă, explică comisarul Aurel Condruz, bunurile de artă sunt cunoscute de iubitorii de artă şi ajung tot la iubitori de artă. În plus, prin comparaţie cu obiectele obişnuite, ele nu se modifică. Pentru a fi valorificate, după o anumită perioadă, li se face publicitate, mai ales prin casele de licitaţii. În sfârşit, ele pot fi recuperate oricând. Spre deosebire de prescripţia penală, acţiunea civilă de recuperare a operelor nu se prescrie."

Domnul 50%, recuperatorul

Fiecare tip de contravenţie generează un mod de contracarare. Furtul de opere a creat recuperatorul de artă. Sunt foarte puţini la număr.

În afara calităţilor detectivistice, aceştia trebuie să cunoască perfect istoria artei, să aibă ochiul format în domeniu, o formidabilă memorie vizuală, suficienţi bani pentru a juca rolul de colecţionar. Pe deasupra, nu sunt iubiţi nici de hoţi, nici de muzee.

Un astfel de recuperator a descoperit peste 20 de opere expuse la Metropolitan Museum, pe care acesta le cumpărase fără să ştie că erau furate din situri arheologice italiene. (Anul acesta, piesele au fost returnate Italiei şi au făcut obiectul unei expoziţii la Roma).

Unul dintre aceşti recuperatori, cunoscut, este Clemens Toussaint. Fost scenarist, şi-a ales această nouă meserie în anii '80. Trăieşte la Monte Carlo şi călătoreşte de obicei cu elicopterul. Deşi neagă faptul că onorariul lui ar reprezenta jumătate din valoarea operei recuperate, i se spune "domnul 50%".

Radiografia unui furt recent: "Cavalerul trac"

Ziua de 6 august 2007 a fost nefastă pentru oraşul Constanţa. Una dintre cele mai valoroase piese ale Muzeului de Istorie şi Arheologie din localitate, basorelieful intitulat "Cavalerul trac", a dispărut, pur şi simplu, ziua în amiaza mare. Lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ) presupun că hoţii au însoţit unul dintre numeroasele grupuri de elevi care au vizitat muzeul şi că unul sau mai mulţi indivizi au acţionat, profitând de neatenţia celor din jur.

Poliţiştii nu au stabilit un grup de suspecţi, dar susţin că cercetările pentru identificarea şi prinderea făptaşilor sunt în derulare. "Perioada de prescriere a acestei infracţiuni este de 15 ani, nu?", ne-a spus, mai în glumă, mai în serios, un poliţist al IJP Constanţa. Basorelieful era expus în sala VI ("Sala Sculpturală") de la primul etaj al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, prins pe un panou, cu cleme.

"Pe basorelieful furat, <> era reprezentat alături de zeiţa Cybela", a declarat specialistul Zaharia Covacef din cadrul muzeului, care a adăugat că, dacă în 1965, piesa valora 800 de lei, acum era estimată între 4.000 şi 6.000 de euro. Din cercetările noastre a rezultat că la primul etaj al clădirii muzeului, la momentul furtului, au fost cel puţin doi supraveghetori şi erau amplasate trei camere video, însă panoul pe care era prezentat "Cavalerul trac" nu se afla în raza niciunuia dintre "ochiurile magice".

Bucuria colecţionarilor

De la reclamarea furtului şi până în prezent, poliţiştii din cadrul Compartimentului Patrimoniu - Serviciul de Investigaţii Criminale au făcut cercetări în această direcţie. Totul s-a dovedit a fi însă în zadar. Recent, poza in memoriam a obiectului de patrimoniu a fost postată pe site-ul Poliţiei Române la capitolul "Urmăriri", alături de alte câteva mii de obiecte de cult şi patrimoniu furate din muzee şi colecţii particulare şi… cam atât.

Măsura aceasta serveşte, în principal, la avertizarea caselor de licitaţii asupra faptului că basorelieful este furat şi că nu poate fi înstrăinat legal. "Hoţii nu vor avea însă prea mult de suferit: colecţionarii se bucură mai mult dacă achiziţionează basorelieful la negru şi scapă şi de plata taxelor legale ce se percep!", ne-a declarat un poliţist de la IPJ Constanţa.

În ultimii ani, la Constanţa s-au înregistrat nu mai puţin de 23 de furturi de obiecte ce fac parte din patrimoniu, respectiv basoreliefuri, vase din sticlă sau tablouri. Printre obiectele furate ce nu au fost regăsite nici până în ziua de azi se numără capul zeului Hermes, dăltuit în marmură, dar şi o statuetă a zeului Bachus.

Veriga lipsă era şurubul

În ceea ce priveşte furtul "Cavalerului trac", directorul muzeului, dr. Constantin Chera, crede că s-a produs într-un timp foarte scurt. "Piesele respective sunt prinse în bride din tablă. Este foarte uşor să fie desfăcute. Acum le-am pus bride mai groase", a declarat Chera.

"De la dispariţia basoreliefului, măsurile de supraveghere s-au înăsprit!", a mai ţinut să precizeze Constantin Chera. După cum ne-a spus, se face un control de dimineaţă şi unul la plecare, şi se scriu observaţiile într-un caiet. Nu acelaşi lucru a reieşit în urma observaţiilor noastre. La etajul I, acolo unde s-a furat "Cavalerul", nu s-a schimbat nimic. Alte basoreliefuri stau tot în bride din tablă, parcă la îndemâna hoţilor.

Supraveghetoarea ne-a arătat cum sunt agăţate sculpturile: "Aşa era prins. Dar şurubul din spate nu mai era. Că s-au mirat şi cei de la poliţie!". "Cum adică nu mai era?", ne-am arătat noi miraţi. "Poate căzuse...", ne-a răspuns angajata muzeului. În muzeul celor mai draconice măsuri de securitate, basorelieful "Cavalerul trac" nici măcar nu era fixat cu un şurub.

Nu e dat în urmărire la frontieră

Comisarul-şef Adrian Burcea, de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, ne-a declarat că basorelieful nu este dat în urmărire la frontieră. "Din câte ştiu, nu s-au primit la Poliţia de Frontieră cereri de consemn pentru <> . Avem o listă impresionantă, la frontieră, cu piese furate - chiar şi din Columbia! -, dar nu ştim nimic de <> .

Noi facem în continuare controale, dar numai atunci când este cazul. Ştiţi că acum, odată cu liberalizarea circulaţiei, capacitatea de control s-a restrâns mult...". La rândul său, comisarul-şef Florian Pamfile, şeful Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Constanţa, ne-a declarat că, pentru ca piesa să fie dată în căutare pe Interpol, trebuie îndeplinite unele etape, printre care existenţa unei solicitări a unităţii emitente, adică a muzeului. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Important pentru istorie, dar fără mare valoare de piaţă

Basorelieful furat a fost descoperit în anul 1965, în comuna Fîntînele, şi are o înălţime de 26 cm, o lăţime de 33 cm şi grosimea de 4,3 cm, aflându-se într-o stare bună de conservare. Piesa datează din epoca romană, din perioada cuprinsă între secolele II-III d.Hr. şi a fost realizată din marmură. "Cavalerul trac" este una dintre zeităţile importante, căreia îi sunt atribuite sub stăpânire câmpurile, podgoriile, ogoarele şi fiarele sălbatice. "Despre <> vă pot spune că este foarte important pentru istoria noastră, dar nu cred că ar fi atractiv pentru cei care comandă sau pentru cei care execută furturi de opere de artă.

Asta mai depinde însă şi de cultura acelor personaje. În muzeele mari ale lumii, în opinia noastră, nu ar avea acces această operă, deci piesa furată nu poate merge decât spre colecţii particulare, din ţară sau străinătate. Un alt exemplar al <> se găseşte în Bulgaria", ne-a declarat Ioan Opriş, profesor universitar şi cercetător istoric la Muzeul Naţional de Artă.

Jafuri celebre

Paris, 1911. Furtul tabloului "Mona Lisa", considerat unul din cele mai mari jafuri din istoria artei.

Londra, 1961. Galeria Naţională. "Portretul ducelui de Wellington", de Goya.

18 martie 1990, Muzeul Isabella Stewart Gardener, din Boston - "Concertul" de Vermeer. A fost cel mai mare jaf din istoria Statelor Unite. Spărgătorii s-au deghizat în poliţişti şi au convins paznicii că făceau o verificare.

6 februarie 2008, Centrul Cultural Zeedam din Pfoffikon, Elveţia. Dispar două picturi de Picasso, estimate la 3 milioane euro.

10 februarie 2008, Zurich, Muzeul Buhrle. Jaf cu mână armată. Sunt luate 4 tablouri de Monet, Van Gogh, Degas şi Cezanne. Este considerat furtul secolului.

18 februarie 2008, Catedrala din Tournai, Belgia. O cruce bizantină din secolul XIII şi încă 12 piese sunt furate de persoane mascate şi înarmate.