André Rieu: „Oriunde aş fi în lume, mă gândesc la Bucureşti“. Violonistul olandez i-a adus la extaz pe tineri şi mai puţin tineri deopotrivă REPORTAJ

Violonistul André Rieu, în concertul de sâmbătă de la Bucureşti                                            FOTOGRAFII: Brînduşa Bălan (motionARThoughts)

Sâmbătă a avut loc primul concert André Rieu şi orchestra Johann Strauss. Olandezul s-a reîntors la Bucureşti, alături de orchestra sa colorată şi veselă. Cum ne-a obişnuit, spectacolul a fost marcat de momente amuzante, gaguri ale cântăreţilor şi pauze pentru întârziaţi. Repertoriul a cuprins arii din opera lui Puccini „Madama Butterfly“, o interpretare a melodiei „Hallelujah“, un „Ave Maria“, dar şi nelipsitul vals „Dunărea albastră“.

Concertul a început punctual la ora 20.30, după ce Rieu şi orchestra şi-au făcut apariţia în piaţă. Aplauzele nu au fost poate atât de furtunoase ca altădată, dar asta doar pentru că majoritatea spectatorilor aveau mâinile ocupate, încercând să-i facă o poză artistului.

Scena, cu aspectul unui templu grec, a devenit pe rând un interior somptuos de palat baroc, un port japonez, o biserică gotică şi un cabaret nemţesc. Sub stindardul lui Apollo şi al muzelor sale, Andre Rieu şi orchestra sa au încântat publicul român, care, lucru neobişnuit în zilele noastre, a renunţat la telefon pe durata spectacolului.

Un film Disney pentru oameni mari

André Rieu şi orchestra sa au părut ieşiţi dintr-un film Disney. Amuzanţi şi carismatici, cântăreţii au dansat şi s-au mişcat şi au râs pe scenă, sub îndrumarea maestrului de ceremonii, André Rieu, care nu s-a lăsat mai prejos, fie atenţionându-şi, fie încurajându-şi orchestra. 

Îmbrăcate în crinoline colorate, cântăreţele păreau rupte dintr-o peliculă Disney ca „Frumoasa şi Bestia“. O adevărată încântare pentru public a fost o veselă cântăreaţă la cimpoi (şi nu numai), care sunt destul de sigură că a fost modelul pentru personajul Doamna Ceainic.

Publicul a venit din toate colţurile Europei să-l vadă pe maestrul olandez. Oameni din Ungaria, Macedonia şi Basarabia s-au adunat în Piaţa Constituţiei. Şi anul acesta popcornul şi nachos-ul au fost mâncarea preferată, în timp ce publicul neplătitor de bilet, care s-a adunat în curtea Casei Poporului, s-a delectat cu senvişuri aduse de acasă.

Bună seara (...) Ne-am întâlnit în această zi ca să petreceţi alături de noi o seară plină de muzică. Am spus intenţionat „alături de noi“ pentru că acesta este lucrul minunat în privinţa muzicii: muzica aduce oamenii laolaltă. De oriunde aţi veni în seara asta avem un singur scop: să ne bucurăm de muzică.

Pe tot parcursul concertului, oamenii au zâmbit, au fredonat sau au dansat. Cuplurile s-au ţinut de mână, bătrânii au fredonat arii şi copiii au încercat să-şi potolească cât mai politicos plictiseala. Atmosfera a fost relaxată, un rând de doamne de vârsta a treia renunţând la pantofi şi aşezându-şi picioarele pe scaunele libere din faţă.

Voluntarii îmbrăcaţi în uniforme roşii ca de fanfară au fost o pată de culoare şi au accentuat aerul de basm dorit de organizatori.

Atracţia serii: păsările melomane

În momentul celebrului vals „Dunărea albastră“ de Johann Strauss, spectatorii, puţin timizi la început, i-au urmat îndemnul violonistului şi au început să valseze chiar acolo, între rândurile de scaune. Perechi tinere, cupluri mature, mame cu bebeluşi, toţi s-au lăsat purtaţi de valurile „Dunării albastre“. În timp ce, lângă un cuplu serios de vârsta a treia, un tată încerca să-şi înveţe fata primii paşi de dans, în public un tânăr îşi înghiontea prietenul, sugerându-i astfel să o invite la dans pe o domnişoară blondă din apropiere. În timp ce pe faţa unor perechi se vedeau doar zâmbete largi, alte figuri emanau mai degrabă concentrare la paşii de vals sau chiar extenuare. Pe lângă spectatori, până şi câţiva „mesageri“ ai concertului au luat o pauză în paşi de vals. Chiar şi cameramanii şi fotografii valsau lin pe muzica olandezului.

Este atât de fantastic să fim înapoi în Bucureşti. M-am gândit la asta tot anul. Nu mă credeţi? (...) După fiecare concert, oriunde aş fi în lume, merg în camera mea, mă îmbrac cu pijamalele, mă acopăr cu pătura, închid ochii şi mă gândesc la Bucureşti.

Pentru câteva secunde, însă, publicul şi-a luat ochii de la scenă sau dansatori şi s-a întors spre Casa Poporului. Motivul? Ca într-o adevărată poveste Disney, un stol de pescăruşi a venit atras de muzică şi a început şi să danseze în aer, minunându-i pe spectatori şi accentuând atmosfera de poveste. Această atmosferă a convins şi pe câţiva oameni din sediul SRI din apropiere să iasă câteva minute pe geam, să privească şi ei concertul. 

O mică atenţie pentru publicul român a fost melodia „Ciuleandra“, care i-a mai dezmorţit pe bucureşteni. Până şi copiii au recunoscut cântecele româneşti, un băieţel întrebându-şi tatăl dacă „asta e de la noi?“.

Concertul s-a terminat cu o ploaie de confetti argintiu care a căzut peste mulţime, mult rămânând în coafurile sofisticate ale spectatoarelor şi o parte lipindu-se de pantofii domnilor. Ultima surpriză a fost, însă, un foc de artificii, primit cu urale şi aplauze din partea copiilor.