Adevăruri de altădată: Aspecte pariziene

Zile cenuşii de Aprilie, punctate cu câte un fir alb de zăpadă, un fulg întârziat, venit poate din amintirea iernii recente sau din iarna actuală.

„Secolul e scrântit"... spune Hamlet. E ceva bolnav, pretutindeni. La unele popoare, temperatura s'a urcat, la altele e sub normal. Frenezii şi aiurări în unele ţări, în altele, cum e Franţa, descurajare, nelinişte, reculegere, ca'n faţa unui fapt grav. E foarte greu să smulgi un neam cumpănit, cu grija zilei de mâine, din această preocupare a viitorului. Şi toată activitatea Parisului, dacă nu e paralizată, se simte apăsată de greul semn de întrebare al zilelor de mâine. Alte metropole îşi trăesc, intens, viaţa locală, în ritmul inerent marilor aglomeraţii. Parisul e trist fiindcă răsfrânge îngrijorarea întregului univers.

Se împlinesc o sută cincizeci de ani de când a venit pe lume Charles Havas şi o sută de ani decând funcţionează celebra agenţie care-i poartă numele. Parizian prin naştere, mai mult bancher decât ziarist, el a fost co-director al „Gazetei Franţei". S'a îmbogăţit mulţumită protecţionismului blocusului continental.

Sub monarhia de Iulie, a întemeiat o agenţie de informaţii străine, a cărei importanţă creştea zi cu zi, devenind, cu anii, o instituţie aproape oficială. Mari inimiciţii se ridicară împotriva acestei forţe noui, menită să influenţeze politica generală şi economia internaţională, prin difuzarea veştilor ei în univers.

Cel mai ilustru inamic al agenţiei Havas a fost Balzac, care, într'un număr din August 1840 din „Revista pariziană", a publicat un articol violent împotriva ei şi a fondatorului. Dar Charles Havas nu se lăsă bătut. Ghicind importanţa pe care viitorul o destină unor asemenea întreprinderi, el îşi instală birourile în faţa poştei „ca să nu se piardă un singur minut" şi trimitea scrisorile cu informaţii prin cele mai rapide mijloace. Invenţia telegrafului şi a telefonului a fost un asalt neprevăzut care-a dat agenţiei Havas importanţa mondială din zilele noastre.(articol publicat de Victor Eftimiu în Adevărul, 1935)