Cosmarul iluzionistilor: publicul care rade cand se "prinde" de un truc

Andrei Teasca a terminat actorie si acum ii invata de adolescenti pantomima, step si iluzionism in cadrul unei scoli de modelling, unde se mai predau si cursuri de teatru si dans. A plecat din

Andrei Teasca a terminat actorie si acum ii invata de adolescenti pantomima, step si iluzionism in cadrul unei scoli de modelling, unde se mai predau si cursuri de teatru si dans. A plecat din Romania dupa ce a facut parte pentru scurt timp din trupa de mimi a lui Dan Puric. L-a pasionat foarte tare "teatrul fara vorbe", dar si-a dat seama ca uneori scena poate fi prea mare pentru un mim si atunci a incercat sa mai faca si altceva. In Coreea de Sud "s-a imbolnavit" de iluzionism. Spune ca i-au trebuit patru ani sa invete tot ce stie acum, daca ii va trebui toata viata ca sa devina maestru. Viseaza sa aduca si la noi iluzionismul pe scena, ca spectacol, pentru ca el crede ca in Romania aceasta arta inca nu a trecut de faza de balci. Cei aproximativ 20 de copii cu care va incepe in curand cursurile de iluzionism au venit la el ca sa afle cu ce se mananca toate trucurile pe care le vad la televizor. Andrei spune, insa, ca nu ii va invata decat micile tertipuri de prestidigitatie: "Eu ii las doar sa miroasa, sa vada putin despre ce e vorba, apoi fiecare va trebui sa aleaga daca vor sa faca din asta o meserie, pe care nu o pot invata decat singuri", spune Andrei. Nu crede ca "tradeaza" in vreun fel lumea magicienilor prin cursurile pe care le preda: "Este o lege nescrisa, ca nu poti spune secretele iluzionismului. Dar eu le arat doar copiilor cum se face. Ori se linistesc ca au aflat un truc si il spun tuturor, ori se imbolnavesc, pastreaza secretul, si nu scapa pana nu gasesc altele noi, si mai nastrusnice", spune el. A inceput "cumparand" trucuri de la magazine de iluzionism din Coreea de Sud, pentru ca sustine ca este un domeniu in care trebuie investit mult. Intai a fost hartia pe care vanzatorul i-a rupt-o in fata pentru ca apoi sa ii deschida o coala in perfecta stare: ca sa ii spuna trucul, a trebuit sa scoata bani din buzunar. Au urmat cartile de iluzionism si magie, pe care si le-a comandat din SUA. Andrei sustine ca asta a fost doar baza; meserie a invatat singur, punandu-si mintea la contributie si inventand tot timpul alte trucuri. Singurul care l-a "educat" a fost publicul: "Au ras de mine cand am gresit. Cel mai rau este sa se prinda unul din public de iluzia pe care i-o prezinti, este groaznic pentru orice iluzionist". I s-a spus de la inceput ca nu are de la cine sa invete: doi iluzionisti nu pot fi niciodata prieteni, pentru ca fiecare are trucurile si inventiile lui, fiecare e invidios pe celalalt si toti sunt mereu la concurenta. Andrei crede ca pe langa talent, magicianul trebuie sa stie sa-si pastreze misterul: este omul care invarte pe degete iluzii si senzatii, care prezinta doar un moment pe scena, care trebuie sa stie sa dispara apoi. El se joaca cu iluziile numai de placere, desi castiga si foarte bine: dar pentru ca lucreaza numai la cazinouri, i-ar placea sa ii distreze si pe oamenii normali, nu doar pe cei cu multi bani. Daca ar face insa un spectacol de iluzionism, fireste ca oamenii ar trebui totusi sa dea de doua ori mai multi bani decat pentru un spectacol de teatru obisnuit.