Valea Verde din inima României. Aici se găsesc frumoase biserici fortificate săsești VIDEO

0
Publicat:

Aflată chiar în mijlocul României, Valea Hârtibaciului din județul Sibiu este una dintre cele mai frumoase și pitorești zone ale Transilvaniei, având 14 comune și un oraș – Agnita, cuprinzând peisaje de vis și monumente istorice excepționale.

Valea Hârtibaciului, un colț de Rai FOTO Consiliul Județean Sibiu
Valea Hârtibaciului, un colț de Rai FOTO Consiliul Județean Sibiu

Valea Hârtibaciului mai este supranumită şi „Valea Verde” şi oferă priveliştea unică a naturii sălbatice şi a spectaculoaselor biserici fortificate săseşti. Vechi de câteva secole și înconjurate de ziduri de apărare, aceste biserici fortificate sunt prevăzute cu galerii şi turnuri de strajă, fiind considerate adevărate castele transilvănene.

Vă vom prezenta câteva dintre numeroasele locuri ce merită vizitate în Valea Hârtibaciului. 

Atestat documentar în 1306, satul Cornățel este situat pe Valea Hârtibaciului la doar 14 kilometri de Sibiu. „În satul Cornățel, unul cu peisaje deosebite, s-a amenajat o fermă şcoală unde turiştii iubitori şi pasionaţi de animale învaţă cum trebuie hrănite şi îngrijite acestea. În schimbul muncii lor, turiştii se pot bucura de mâncăruri sănătoase specifice zonei”, precizează reprezentanții Consiliului Județean Sibiu.

Un alt loc special ce trebuie neapărat vizitat în Valea Hârtibaciului este biserica fortificată din Iacobeni, construită în stil gotic la începutul secolului al XIV-lea. Turnul-donjon ridicat în secolul al XV-lea este cel mai înalt de pe Valea Hârtibaciului.

Biserica fortificată Iacobeni FOTO CJ Sibiu
Biserica fortificată Iacobeni FOTO CJ Sibiu

Biserica este înconjurată de ziduri cu un traseu neregulat. Turnul porţii are două etaje, un drum de strajă cu parapet. Satul în care se află biserica fortificată, pe numele său german Jakobsdorf (Satul lui Iacob), este una dintre cele mai timpurii comunități săsești din Transilvania, având o vechime de peste șapte secole.

Biserica ce are o cristelniță de la începutul secolului al XV-lea

O altă biserică fortificată deosebită este cea din Alţâna. Iniţial bazilică romanică de secol XIII, actuala biserică evanghelică a suferit numeroase transformări gotice târzii, păstrând una dintre cele mai valoroase piese liturgice atribuite acestui stil din Transilvania. Este vorba de o cristelniţă ce datează din anul 1404.

Biserica din Alțâna este fortificată cu o incintă ovală, prevăzută cu patru turnuri de apărare exterioare, plasate în cele patru puncte cardinale, iar pe latura estică a fost construit un zwinger.

Biserica din Alțâna FOTO CJ Sibiu
Biserica din Alțâna FOTO CJ Sibiu

Construită ca bazilică romanică în prima jumătate a secolului al XIII-lea, și biserică evanghelică din satul Dealul Frumos trebuie neapărat vizitată. Aceasta a fost transformată în biserică-hală în secolul XVI, din motive strategice. Iniţial a fost înconjurată cu un zid de apărare rectangular. Ulterior, fortificaţia a fost lărgită spre sud, pentru ca în secolul al XVII-lea să fie mărită spre nord, unde s-a construit un turn. Biserica este monument protejat UNESCO. 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite