Unde „fug“ românii vara de teama coronavirusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cluj aeroport masur coronavirus

Românii şi-au schimbat obiceiurile în ceea ce priveşte rezervarea vacanţei de vară, în contextul răspândirii coronavirusului, concentrându-se în mod special pe destinaţii cu temperaturi ridicate.

Peste 35% din totalul turiştilor care au achiziţionat pachete de vacanţă pentru vară au încheiat şi poliţe de asigurare de tip storno, ca măsură suplimentară de siguranţă. 

“Interesul turiştilor s-a mutat spre zonele cu temperaturi ridicate, de peste 25 de grade, unde, conform specialiştilor, virusul nu rezistă. Au crescut vânzările pentru pachetele de vacanţă cu transport individual în Grecia, Bulgaria, România, Turcia şi pentru pachete cu zbor charter în Antalya, Spania, Grecia, Egipt şi Tunisia”, anunţă Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.  

O serie de destinaţii de vară, unde temperaturile sunt ridicate, au fost incluse de turoperatorul Paralela 45 într-o campanie specială de reduceri Early Booking, lansată la începutul lunii martie. Campania cuprinde  destinaţii unde, începând din luna mai, temperaturile depăşesc 25 de grade Celsius, precum Turcia, Grecia, Spania, Portugalia, Cipru, Egipt, Tunisia, şi unde turiştii pot ajunge cu zboruri charter săptămânale din principalele aeroporturi ale ţării, în perioada mai-octombrie. 

Pe fondul ştirilor legate de Covid-19, pentru turişti nu mai sunt de interes programele de tip circuit cu plecare imediată, ci doar cele programate în luna aprilie, ori de Paste, în Creta (Heraklion), la Istanbul, Cappadocia, Canakkale-Kusadasi-Istanbul, Praga, Atena, Barcelona, Madrid, Paris, Costa del Sol, Toscana, Sicilia, Roma, Iordania, Tunisia, Rusia, Liban, Ţările Baltice, New York, Mexic, Grecia-Macedonia-Albania, sau Azerbaijian-Georgia-Armenia. Dintre circuitele de Italia, pentru cel de Roma, organizat în prima săptămână din luna martie, niciun turist nu şi-a anunţat dorinţa de a renunţa să mai meargă în vacanţă. 

În contextul ştirilor din ultima perioadă şi a întrebărilor adresate de turişti, Paralela 45 susţine punctul de vedere al întregii industrii turistice, şi anume că sumele achitate pentru vacanţele care nu au fost anulate de companiile aeriene şi unităţile de cazare, ca urmare a extinderii gripei provocate de Covid-19, nu pot fi returnate de agenţia de turism persoanelor care nu mai vor să călătorească. Dacă turiştii se retrag, se aplică prevederile contractului semnat cu agenţia de turism. În funcţie de data renunţării, penalizările pot fi şi de 100% din suma achitată.

“Înţelegem pe deplin teama turiştilor, însă trebuie respectate contractele încheiate. Atâta vreme cât circulaţia turistică este permisă de autorităţile ţărilor respective, avioanele zboară iar hotelurile sunt deschise, agenţiile de turism nu au cum să dea banii înapoi celor care se răzgândesc sau se lasă antrenaţi de ştiri alarmiste. Situaţia trebuie tratată cu calm şi discernământ. Panica ne face mai mult rău decât o situaţie reală. Dacă se respectă măsurile de igienă anunţate de autorităţi, nu sunt probleme”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

În cazul circuitelor organizate în China, turoperatorul Paralela 45 anunţă că turiştii au primit banii înapoi sau au fost rerutaţi pe alte destinaţii, după ce mai multe companii aeriene au anulat zborurile spre această ţară.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite