Topul celor mai colorate orașe din lume. Țara europeană care surprinde cu două prezențe în primele trei locuri

0
Publicat:

Un clasament internațional dedicat celor mai colorate orașe din lume dezvăluie destinații în care cromatica face parte parte din identitatea locaţiei. Surpriza vine din Europa, unde o singură țară reușește să „coloreze” podiumul cu două dintre orașele sale, aflate în top 3.

Capitala europeană ocupă primul loc în topul celor mai colorate oraşe din lume. FOTO: arhivă
Capitala europeană ocupă primul loc în topul celor mai colorate oraşe din lume. FOTO: arhivă

Într-o lume în care imaginea a devenit parte esențială a experienței de călătorie, culorile orașelor nu mai sunt doar un detaliu estetic, ci un criteriu de atracție în sine. Un nou studiu realizat de compania irlandeză de asigurări de călătorie JustCover readuce în prim-plan această dimensiune vizuală a turismului modern, plasând Lisabona pe primul loc în topul celor mai colorate orașe din lume, nozează euronews.

Analiza a inclus 78 de destinații cunoscute pentru diversitatea lor cromatică, iar rezultatele au fost obținute pe baza unor fotografii reprezentative, realizate pe timp de zi, fără filtre puternice. De asemenea, a fost utilizat un program specializat pentru a identifica și cuantifica numărul de culori din imagini, oferind astfel o perspectivă comparativă asupra intensității vizuale a fiecărui oraș. În cazul Lisabonei, au fost detectate peste 2,6 milioane de culori, un rezultat care o plasează detașat pe primul loc la nivel global.

1. Lisabona, oraşul „pictat” în pasteluri, azulejos și lumină

Potrivit studiului citat, Lisabona a fost desemnată cel mai colorat oraş din lume, fiind descrisă de mulți vizitatori ca un oraș care pare pictat manual.

Capitala Portugaliei își dezvăluie farmecul în cartierele istorice precum Alfama, unde străduțele înguste urcă și coboară printre clădiri vechi acoperite cu faianță decorativă (azulejos), în nuanțe de albastru, alb și galben.

Fațadele pastelate, influențele maure și lumina Atlanticului creează o atmosferă aparte, în care fiecare colț de stradă pare o scenă fotografică naturală şi ireală în acelaşi timp. Tramvaiele galbene, care urcă pantele abrupte ale orașului, au devenit un simbol iconic și un element vizual recognoscibil la nivel mondial, toate aceste detalii contribuind la poziționarea Lisabonei în fruntea clasamentului mondial.

2. Kuala Lumpur, o metropolă futuristă cu rădăcini tradiționale

Pe locul al doilea se află Kuala Lumpur, capitala Malaysiei, un oraș unde modernitatea și tradiția coexistă într-un contrast vizual puternic. Turnurile de sticlă și oțel, precum celebrele Petronas Towers, domină orizontul urban, în timp ce templele hinduse, moscheile și clădirile coloniale adaugă diversitate arhitecturală și cromatică.

Kuala Lumpur, explozie de culoare. FOTO: arhivă
Kuala Lumpur, explozie de culoare. FOTO: arhivă

Unul dintre cele mai cunoscute puncte de atracție este complexul Batu Caves, situat în apropierea orașului. Treptele sale pictate în culorile curcubeului, păzite de o statuie uriașă a zeului Murugan, au devenit un simbol al regiunii și apar în numeroase fotografii făcte de turişti din întreaga lume.

2. Porto, între nostalgie și culoare

Porto ocupă locul al treilea și confirmă încă o dată reputația Portugaliei ca spațiu urban extrem de colorat. Orașul este construit în jurul râului Douro, iar panorama sa este definită de casele colorate care coboară în trepte spre apă.

Oraşul vechi din Porto. FOTO: arhivă
Oraşul vechi din Porto. FOTO: arhivă

Cartierele istorice, precum Ribeira, sunt un amestec de străzi înguste, clădiri vechi și balcoane înguste decorate cu rufe și flori. Acoperișurile din teracotă, fațadele în tonuri de galben, roz sau albastru și podurile metalice emblematice creează o imagine urbană distinctă, în care fiecare detaliu contribuie la identitatea vizuală a orașului.

Top destinații de neratat în Europa, în afara circuitelor populare FOTO

Dincolo de culoare, Porto este, în același timp, un oraș al tradiției vinului și al atmosferei boeme.

4. Cartagena, orașul columbian unde culoarea definește viața cotidiană

Pe locul al patrulea se află Cartagena, unul dintre cele mai vibrante orașe din America Latină.

Orașul vechi, înconjurat de ziduri coloniale, este o explozie de culori, de la galbenul intens al Turnului Ceasului până la fațadele pictate în albastru, verde, roz sau portocaliu.

Străzi colorate în Cartagena. FOTO: Insider
Străzi colorate în Cartagena. FOTO: Insider

Balcoanele din fier forjat sunt acoperite de flori tropicale, iar străzile pavate sunt animate de muzică, vânzători ambulanți și turiști, care crează ei înşişi un efect cromatic puternic.

Atmosfera generală este una caldă, tropicală, aproape teatrală, în care culoarea devine parte din viața de zi cu zi, nu doar decor.

5. Rio de Janeiro, între natură sălbatică, plajă și culoare urbană

Rio de Janeiro ocupă locul al cincilea în clasament și este unul dintre cele mai spectaculoase orașe ale lumii din punct de vedere vizual, cu peste 2,3 milioane de culori unice identificate în imaginile peisajelor și clădirilor sale, dar mai ales în timpul celebrului carnaval de la Rio.  

Carnavalul de la Rio. FOTO: Profimedia
Carnavalul de la Rio. FOTO: Profimedia

Între munți, plaje și ocean, orașul brazilian îmbină natura cu o viață urbană intens colorată.

Un simbol emblematic este Scara Selarón, realizată din mii de plăci ceramice aduse din întreaga lume, în special în nuanțe de galben, albastru și verde.

Plajele Copacabana și Ipanema, favelas-urile colorate și arhitectura eclectic-modernă completează un peisaj urban vibrant, în care cromatica este parte din identitatea culturală a orașului.

Top cinci destinații pentru city-breakuri și vacanțe, preferate de români an de an

Alte orașe din top

Clasamentul continuă cu orașe precum Guanajuato, Havana, New Orleans, Antigua și New York. Fiecare dintre acestea se remarcă printr-un stil vizual propriu: Guanajuato prin casele sale colorate dispuse pe dealuri, Havana prin clădirile sale coloniale degradate, dar pline de farmec, New Orleans,  New Orleans printr-un amestec unic de stiluri arhitecturale și tradiții culturale, care îi conferă un caracter vizual aparte, dar şi prin jazz, iar New York prin energia sa și a reclamelor luminoase.

Aceste orașe demonstrează că spectrul culorilor urbane nu ține doar de arhitectură, ci și de viața străzii, de cultură și de ritmul cotidian.

Europa în topul global al culorii urbane

Europa este bine reprezentată în acest clasament, nu doar prin Lisabona și Porto, ci și prin orașe precum Dubrovnik și Barcelona. Dubrovnik impresionează prin piatra sa albă care reflectă lumina Adriaticii, în timp ce Barcelona combină modernismul lui Gaudí cu paleta vibrantă a cartierelor sale istorice.

Studiul reflectă, practic, tendințele actuale din turism, în care rețelele sociale influențează puternic alegerile de vacanță.

Destinațiile nu mai sunt evaluate doar prin patrimoniu sau ofertă culturală, ci și prin impactul vizual și „fotogenia” lor, devenite criterii esențiale pentru milioane de turiști.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite