Ţările cel mai puţin vizitate din lume care merită văzute. Moldova, în top

0
0
Moldova se numără printre ţările mai puţin vizitate, dar apreciate pentru frumuseţile naturale FOTO: Shutterstock
Moldova se numără printre ţările mai puţin vizitate, dar apreciate pentru frumuseţile naturale FOTO: Shutterstock

Publicaţia americană „The Huffington Post“ include Moldova într-un clasament al ţărilor care nu se laudă cu un turism înfloritor, dar care merită vizitate.

Dacă sunteţi în căutarea unei destinaţii spectaculoase de vacanţă, dar mai puţin umblate, „The Huffington Post“ vă recomandă zece ţări în care turiştii sunt apariţii exotice. Multe dintre ele se întind pe o suprafaţă mică, dar oferă o mulţine de activităţi culturale şi de modalităţi de relaxare.

Aceste ţări sunt foarte frumoase şi subapreciate, notează publicaţia americană. Natura sălbatică, lipsa aglomeraţiei şi curăţenia sunt cele mai importante motive pentru care au fost incluse în topul locurior ce merită vizitate.

Printre ţările în care turiştii nu se îmbulzesc, dar care ar trebui vizitate se numără şi Moldova, care ocupă locul 9 în acest clasament. Potrivit publicaţiei americane, Republica Moldova a primit, în 2013, doar 96.000 de turişti. Destul de mult, dacă o comparăm cu Kiribati, ţară insulară din Oceanul Pacific aflată pe primul loc în acest top, care a fost vizitată de 6.000 de turişti anul trecut. Iată care sunt cele zece ţări care au avut turişti puţini în 2013, dar care merită văzute:

10. Palau

palau

FOTO: Shutterstock

Număr de turişti: 105.000

Republica Palau este o ţară insulară aflată în Oceanul Pacific, la 800 km est de Filipine. Destinaţia este ideală pentru iubitorii de scufundări.

9. Moldova

moldova shutterstock

Număr de turişti: 96.000

8. Timorul de Est

FOTO: Shutterstock

timor leste

Număr de turişti: 78.000

Republica Democratică Timorul de Est este o ţară insulară situată în partea de sud-est a Asiei, ocupând partea de răsărit a insulei indoneziene Timor. Are un relief predominant muntos, cu vulcani stinşi şi gheizere noroioase, dar şi o zonă de litoral.

7. Dominica

FOTO: Shutterstock

dominica

Număr de turişti: 78.000

Este o ţară insulară din Marea Caraibelor, căreia i se spune „Insula Naturii a Caraibilor“, datorită frumuseţii sale şi a naturii neatinse de mâna omului. Pe insulă se află păduri dense în care se află multe specii de plante şi animale rare.

6. Sfântul Vicenţiu şi Grenadine

FOTO: Shutterstock

st. vincent

Număr de turişti: 72.000

Sfântul Vicenţiu şi Grenadine (Saint Vincent and the Grenadines) este o ţară insulară în lanţul Antilelor Mici, alcătuită din insula principală Sfântul Vicenţiu şi două treimi din Insula Grenadine.

5. Anguilla


FOTO: Shutterstock

anguilla

Număr de turişti: 69.000

Este o insulă din Antilele Mici cu doar 12.000 de locuitori, care are autonomie internă, dar a rămas dependentă de Regatul Unit al Marii Britanii.

4. Liechtenstein

FOTO: Shutterstock

liechtenstein

Număr de turişti: 60.000

Este un stat situat în Europa de Vest, învecinat cu Elveţia la vest şi cu Austria la est.

3. Niue

FOTO: Shutterstock

niue

Număr de turişti: 7.000

Este o ţară insulară situată în partea central-sudică a Oceanului Pacific şi unul dintre cele mai mici state independente din lume. Frumuseţea i se datorează coralilor.

 2. Montserrat

FOTO: Shutterstock

montserrat

Număr de turişti: 7.000

Pe această insulă din Caraibe, situată la sud-est de Puerto Rico se află păduri tropicale luxuriante şi plaje liniştite.

1. Kiribati

FOTO: Shutterstock

kiribati

Număr de turişti: 6.000

Această ţară insulară este formată din 32 de insuliţe împrăştiate în Oceanul Pacific. Pădurile de cocotieri şi rezervaţia naturală marină fac din această ţară o destinaţie spectaculoasă.

Mai multe - Călătorii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite