Video Revelația a doi vloggeri din Spania care au vrut să afle dacă România e săracă și periculoasă: „Adevărul e că e foarte trist”

0
0
Publicat:

Doi vloggeri spanioli care călătoresc în lumea largă au avut o surpriză mare în România. Deși se așteptau să aibă de-a face cu o țară săracă, plină de infractori, ei au descoperit cu totul altceva. 

Justine și Nika au apreciat mult cele văzute în România. FOTO: Captură video
Justine și Nika au apreciat mult cele văzute în România. FOTO: Captură video

Justine și Nika, doi tineri din Spania, și-au propus să ia la rând unele dintre cele mai controversate țări, iar așa a venit și rândul României. Despre România, cei doi știau doar că este o țară foarte săracă, având o rată uriașă de infracționalitate, iar românii sunt foarte prost văzuți în Spania. Doar că, spre surprinderea lor, nici România și nici românii nu sunt chiar așa cum e imaginea lor pe tărâm iberic.

În prima parte a videoclipului, chiar la început, Justine și Nika apar pe aeroportul din Varșovia pregătiți să zboare către România. Cu această ocazie, tinerii explică și ce i-a determinat să vină în țară. 

„Dintr-o dată ne aflăm în România, una dintre cele mai puțin vizitate țări din Europa. Foarte puțini oameni știu cum este cu adevărat România. Stereotipul este că România este o țară săracă, e o țară periculoasă, iar românii se ocupă cu furturi. E adevărat? Nu-i așa? Ca să aflăm adevărul, am venit în România. Dar, ca de obicei, pentru a ajunge aici ne trebuie un avion. Încă nu știm să ne teleportăm, așa că mergem la aeroport”, au spus cei doi.

Ajunși în România, au fost luați prin surprindere de căldura și aglomerația din aeroport, dar și de pe străzile Bucureștiului. O primă surpriză plăcută au avut la hotel. „E minunat pentru cât am plătit”, au spus ei.

Mai puțin le-a plăcut clădirea comunistă în care se aflau. „Ei bine, clădirea, după cum puteți vedea, este cam veche și cred că asta e din era comunistă sau ceva de genul, nu? Pentru că e toată din fier. Ușa, uită-te la ușă. Clădirile sunt super vechi. Asta e tot. Înăuntru poți vedea că au fost renovate, nu? Sunt mai frumoase, dar la exterior e... Da, e... Rețineți că aceasta este din epoca comunistă. Și uite, vine liftul și regula spune că nu poți merge mai mult de două persoane. Cred că e mai bine o singură persoană. Uită-te la asta. Stai puțin. Aștept să văd dacă pot intra. Dacă ușa nu cade peste mine (...).  E înfricoșător de-a dreptul. Nu, la propriu, nu e loc pentru mai mulți oameni. Adică, uite, Justin se lovește de oglindă. Și aici, adică, nu e nimic altceva, nu? Sunt lipit de lift”, au descris ei experiența din liftul groazei.

Încântați de Castelul Peleș și de crestele Carpaților

Tinerii au schimbat și niște bani pentru a avea la ei o sumă cash și au explicat motivele: „În Europa folosim întotdeauna cardul fără nicio problemă, dar, bineînțeles, în România vom trece printr-un oraș mic și pentru orice eventualitate, e mai bine să ai bani cash.”

Pentru micul dejun au ales o brutărie din Capitală și s-au arătat încântați, iar apoi au luat-o spre Castelul Peleș, căruia s-au chinuit să-i pronunțe numele.

„Adevărul este că nu știu la ce să mă aștept de la România pentru că nu știu prea multe despre ea. Știu că este foarte faimoasă pentru castelele sale medievale Și, după cum știe toată lumea, îmi imaginez, românii au o reputație de, ei bine, vorbesc discret pentru că sunt mulți oameni care sunt hoți, dar până la urmă, nu e cazul”, au spus ei. Pentru că, în cele din urmă, cred că sunt mai degrabă niște etichete pe care le pun oamenilor.”

Apoi, cei doi au ajuns la Castelul Peleș, iar pe drum s-au arătat impresionați de frumusețile munților. „Ce frumos este. N-am mai văzut niciodată cum e un castel medieval ca acesta. Nu-l mai văzusem niciodată în viața mea. Dar acum, să-l ai aici, ca wow, este impresionant. Și nu este doar castelul în care vrem acum să intrăm pentru că se spune că înăuntru este spectaculos. Dar uită-te la asta. Aceștia sunt Munții Carpați. Faimoșii Munți Carpați. Aceasta e regiunea Transilvaniei, faimoasa regiune a castelului lui Dracula”, au comentat ei.

Cu toate acestea, România continuă să fie una dintre țările europene evitate de turiștii străini. „România este una dintre țările cu cel mai puțin turism din Europa. Și e surprinzător  pentru că suntem în țară doar de o zi și mi se pare a fi una dintre țările de top de văzut, fără îndoială. E foarte frumos, e diferit, nu e tipic pentru Paris, Roma, Berlin, dar e ca și cum o țară ar avea ca o altă cultură foarte diferită de cea cu care suntem obișnuiți și este frumoasă. Priviți detaliile”, au adăugat ei. 

România văzută altfel

După ce au vizitat castelul, a urmat o nouă zi, de data aceasta în Brașov. Și nu au avut ce să regrete.

„Și orașul arată frumos, nu-i așa?”, „Da, e superb”, au discutat cei doi, cuceriți de farmecul orașului. Tot acolo, după ce au mâncat, au întâlnit un cerșetor.

„Mi-a fost milă de omul ăla, ca să fiu sinceră. Îi era foame. Și, ei bine, dacă ne-ar fi rămas puțină focaccia, măcar i-o puteam da. Și ajungem într-o alee mai liniștită pentru că vreau să vă vorbesc despre un subiect legat de stereotipuri pe care de obicei le au oamenii din afara țării și din străinătate. Nu vreau să generalizez, dar cel puțin în Spania, ceea ce știm dintotdeauna e că România este o țară săracă și periculoasă și românii sunt hoți. Din moment ce ar putea exista o mafie românească în metroul din Barcelona care fură portofele, ei bine, asta e... Le intră în cap oamenilor și, în final, creezi ideea că toată România și românii sunt răi și... Și percepția mea, din câte am văzut aici în România, este că nu văd asta. Sunt oameni super prietenoși, super abordabili, politicoși, țara este curată. Nu am mai văzut nicio problemă. De fapt, la Paris, la Turnul Eiffel, este binecunoscut pentru escroci. Există multe naționalități, dar printre ele se numără românii care au reputația de a înșela oamenii”, au comentat ei.

Adevărul trist

Cei doi tineri au ajuns la concluzia că deși România are o imagine foarte proastă, iar românii sunt priviți cu dispreț în țările din Vestul Uniunii Europene, percepția este una greșită. În realitate, România nu este țara săracă despre care se vorbește peste tot, iar românii nu sunt deloc un popor de hoți și cerșetori.

„Adevărul este că este foarte trist pentru pentru acești oameni să știe că există un stereotip în lume sau cel puțin în Spania unde automat ceilalți te cred o persoană rea, că ești, că poți fi hoț, nu îți acordă deloc încredere. Asta trebuie să fie foarte trist, într-adevăr. Și de aceea eu și Justin... ne place să călătorim pentru că, de fapt, atunci când ești acasă vezi știrile sau cineva îți spune lucruri negative și ajungi să ai o percepție negativă despre anumite țări. O percepecție care nu e reală. Și atunci când călătorești îți dai seama cu adevărat că țările au lucruri bune, au lucruri rele, nu mai vezi lucrurile ca fiind atât de albe sau atât de negre și începi să vezi mai mult gri și îți dai seama că există bine și rău în fiecare țară din lume. Și când înregistram la micul dejun, a venit un bărbat să ne ceară mâncare, o bucată de focacia, pentru că era foarte clar că era un om care locuia pe stradă. Îi era foame și, bineînțeles, i-am dat o bucată. Dar ceea ce vreau să spun cu asta este că, deși l-am văzut pe omul acela cerându-mi mâncare, nu o să spun că România e o țară săracă. Am văzut oameni din aceștia și în America de Sud, i-am văzut și în Spania, în Franța și Italia, în toate țările lumii”, a fost concluzia lor.

Călătorii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite