Video Cicladele și „diamantul” neștiut al Mării Egee: „Vei înota în cele mai frumoase ape pe care le-ai văzut vreodată”
0Grecia ascunde destinații „diamant”, iar Marea Egee oferă surprize plăcute – locuri pe care ar trebui să le vizităm cel puțin o dată în viață, care ne vor impresiona prin frumusețea lor sălbatică și prin prezența rară a oamenilor sau prin alte comori ascunse.
Pe curba sud-vestică a cercului care formează cel mai emblematic grup de insule din Grecia – Arhipelagul Cicladelor - se află Milos, Sifnos și Serifos care împărtășesc o frumusețe aspră și sălbatică, datorată parțial mineralelor care le-au transformat în centre miniere până în secolul trecut.
Dar, pe oricare ai alege-o, este esențial să te urci într-o barcă pentru a admira țărmurile dramatice și să înoți lângă insula nelocuită Polyaigos (VEZI VIDEO) – „diamantul” necunoscut și cea mai mare insulă nelocuită a Mării Egee - locul în care focile - călugăr mediteraneene își aduc pe lume puii.
„Sunt multe stânci interesante, așa că este ca și cum ai naviga printr-un parc sculptural”, după cum a descris o localnică peisajul spectaculos pentru suplimentul de cultură și lifestyle al New York Times.
Articolul de față vă oferă o serie de informații despre atracțiile zonei, despre ce puteți face pe aceste insule, ce puteți explora, unde puteți înota, despre mâncare, dar și prețuri legate de cazare și multe altele, în cazul în care vă decideți să le puneți pe lista locurilor de vizitat.
Pitoreștile insule locuite: Milos, Sifnos și Serifos
Arhipelagul Cicladelor și-a primit numele de la modul în care arată. Dacă privești cu atenție, cele aproximativ 30 de insule grecești principale formează un cerc, sau kyklos, în jurul insulei sacre Delos, locul de naștere al zeilor gemeni Artemis și Apollo.
Milos, Sifnos și Serifos sunt trei dintre insule care oferă, de asemenea, plaje excelente, trasee de drumeții, taverne pe malul mării și sate albite de soare pe stânci datând din perioada medievală. Fiecare are însă propria personalitate.
Sifnos atrage în special vizitatori pasionați de gastronomie, care sunt fascinați de tradițiile culinare și de istoria insulei. Serifos este iubită de drumeți și bicicliști, în timp ce Milos, cea mai mare dintre cele trei (cu 5.000 de locuitori permanenți), îi atrage pe cei care doresc o atmosferă mai animată, dornici să imortalizeze peisajul lunar al Plajei Sarakiniko.
Dintre acestea însă doar Milos are un aeroport - zborul din Atena durează doar 40 de minute. Și tot Milos este singura pe care exploatarea minieră continuă și astăzi, concurând cu turismul ca una dintre principalele industrii ale insulei. Aici există și o veche mină de obsidian cu vedere spre un golf.
Fiecare insulă însă este accesibilă din Atena și de pe celelalte insule cu feriboturile de mare viteză. Spre exemplu, călătoria cu Seajet de la Milos la Serifos durează puțin peste o oră; de la Milos la Sifnos, puțin peste o jumătate de oră; iar între Sifnos și Serifos aproximativ 20 de minute.
Ce prețuri practică cele mai bune hoteluri de pe insule
Pe Milos, cele mai bune unități de cazare percep tarife care pleacă de la 200 de euro/noapte, dar pot trece și de 450 de euro/noapte.
În Serifos, în schimb, cele mai bune cazări pleacă de la 140 de euro pe noapte, dar pot depăși și 600 de euro/noapte, dacă sunt poziționate în zone strategice, precum Plaja Vagia, considerată una dintre cele mai frumoase de pe insulă. În capitala Chora, casele construite pe stânci reprezintă o imagine greu de uitat. De aceea i se mai spune și „orășelul agățat pe munte”. Localnicii susțin că acestea au fost construite pentru a forma un zid mare de apărare împotriva piraților care obișnuiau să jefuiască insulele.
Pe insula Sifnos, cele mai bune hoteluri practică tarife care pleacă de la 200 de euro/noapte.
Mâncarea tradițională și băuturile locale, alături de gastronomia internațională
La fel ca și hotelurile și tavernele grecești au fost poziționate strategic în zonele cu cel mai mare potențial turistic, cum ar fi zona de deasupra golfului din Mandrakia, de pe insula Milos, de unde se pot vedea începutul Plajei Sarakiniko și o mulțime de stânci albe.
La doar o jumătate de mers cu mașina de portul principal Adamas tot din Milos, există un local unde în meniu veți găsi pe lângă carnea de capră și legume din grădina proprie sau tot felul de pești proaspăt pescuiți. De aici, se poate admira întreaga coastă nordică a insulei Milos.
Pe insula Serifos, populare sunt tavernele de la malul mării, precum cele de pe plaja Sykamia. Aici se întâlnesc două trasee de drumeție și tot prin zonă există și câteva locuri grozave dar ascunse de înot, la plaja Skala, după cum susțin localnicii. Tot în Serifos există și un restaurant thailandez, iar în localurile din Chora bucătăria tradițională se remarcă prin plăcinta cu fenicul servită cu miere, mielul cu salvie și năutul gătit în oală de lut. Puteți însă găsi și risotto cu creveți și midii sau cocoș cu tăiței.
Sub satul Kastro de pe Sifnos, la Golful Seralia, sunt localuri unde se servesc vinuri din întreaga regiune a Balcanilor, ori în alte zone se servesc cocktailuri pe tot parcursul zilei, precum cele de pe Plaja Faros. Și pe Sifnos există taverne populare la malul mării în care se servește renumita supa tradițională de năut (revithada), preparată peste noapte într-un cuptor cu lemne. Tot din bucătăria tradițională de pe Sifnos am aminti și de almyro kataifi, un aluat sărat, cu brânză și pastourma - pastramă.
Ceramică, obiecte din obsidian, bijuterii, vinuri și dulciuri, printre suveniruri
Artizanii locali oferă turiștilor tot felul de suveniruri: de la genți de piele, precum cele din Chora – Serifos; la bijuterii, precum cele din Livadi – Serifos; ori ceramică – există câte un magazin în aproape orice sat din Sifnos – multe dintre piese fiind adevărate opere de artă ce reproduc motive tradiționale; sau amulete împotriva deochiului sau a ochiului rău și obiecte din obsidian - o piatră neagră misterioasă despre care se spune că ține departe energiile întunecate – precum cele din portul principal Adamas din Milos.
Iar despre comercianții din zona portuară din Serifos se spune că își petrec toată iarna căutând lucruri speciale, cu țesături bune sau realizate de artiști greci. Tot pe Serifos există și crame cu vinuri locale.
Sifnos este populară și pentru dulciurile preparate pe baza unor rețete vechi de 100 de ani, precum pasteli, un biscuit cu miere și susan pe care îl poți înmuia în cafea ori amygdalota, celebrele prăjiturele dulci cu migdale. Și tot în Sifons vezi găsi un alt tip de ceramică, diferit față de al celorlalte insule.
Milos: de la teatrul antic, la casele pescărești cu uși colorate săpate în stâncă
Milos, ca multe dintre insule, este împărțit în două. Partea estică este destinată atât localnicilor și turiștilor, în timp ce partea vestică este protejată, nefiind permisă dezvoltarea ei. Aici se găsesc și exploatările miniere. Zona este străbătută însă de drumuri pietruite pe care se poate merge doar cu vehicule cu tracțiune integrală pentru a se ajunge la uimitoarea Plajă Triades.
„Teatrul antic din Milos, cu priveliștea sa asupra mării, este un loc impresionant pentru a te imagina în trecut. Este foarte aproape de locul unde a fost descoperită Venus din Milo, Afrodita. De acolo, poți să faci o drumeție până la Klima, unde vei găsi casele de pescari albe cu uși colorate, săpate în stâncă”, a recomandat Alexandra Kehayoglou, o artistă textilă greco-argentiniană, ce a venit pentru prima dată în Milos în 2015.
Alături de alți localnici și vizitatori fideli, ea a oferit o serie de sfaturi și sugestii pentru rubrica „Flocking To” a T Magazine, despre locurile preferate și atracții de pe cele trei insule locuite.
Printre plajele preferate de artistă, spre exemplu, se numără și Firiplaka, deși recunoaște că sunt multe locuri frumoase pe insulă. Recomandă însă excursiile cu barca la Kleftiko, pentru a vedea peșterile marine ce odinioară erau ascunzători ale piraților, ori pentru a naviga până la insula nelocuită Polyaigos, faimoasă pentru că apa care o înconjoară de o culoare incredibilă. Tot de pe Milos se poate ajunge cu feribotul pe insula Kimolos.
Polyaigos - „parcul sculptural” - insula nelocuită din Egee cu piscine naturale
O veche barcă de pescuit, transformată în navă de croazieră, oferă vară de vară excursii între Sifnos și Milos, către Polyaigos, care durează opt ore, timp în care echipajul pregătește mâncarea pentru turiști. Pe insulă se poate ajunge însă și printr-un tur privat, pentru că se află la doar 6,2 km est de Milos, 2 km sud-est de Kimolos și 15 km sud-vest de Sifnos.
„Diamantul” necunoscut al Mării Egee impresionează prin frumusețea sa naturală. Despre Insula Polyaigos / Polyegos se știe că este cea mai mare insulă nelocuită din Marea Egee cu piscine naturale. Amplasată între Milos și Kimolos, insula este cunoscută pentru peisajul său natural impresionant, cu stânci dramatice, plaje izolate și ape cristaline. spectaculoase.
Departe de insulele impresionante, dar zgomotoase ale Cicladelor, cum ar fi Santorini sau Mykonos, Polyaigos, cunoscută și sub numele de Polivos sau Polynesia (multe insule), reprezintă o adevărată comoară ascunsă nu doar a Greciei, ci și lumii întregi. Cu o suprafață de 18,146 kmp, singurii locuitori ai insulei sunt caprele, de la care i se trage și denumirea „aiges” - „capre”.
Nu a fost dintotdeauna nelocuită, dovadă ruinele Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului (biserica – o bazilică cu dom – a fost construită în 1622), ce se găsesc pe partea de nord-vest a insulei. Spre exemplu, în 1951, insula avea 14 locuitori permanenți, iar în vremurile mai îndepărtate, se raporta că acolo trăiau 170 de persoane. La ultimul recensământ s-a menționat că ar avea doi locuitori, dar astăzi este promovată de către autorități ca insulă nelocuită.
A fost inclusă în programul Natura 2000 al Uniunii Europene, fiind considerată un habitat important, nealterat de mâna omului. Deși focile-călugăr își aduc aici pe lume puii, sunt mai puțin vizibile fiindcă trăiesc în peșterile marine aflate de-a lungul țărmului stâncos.
Plajele insulei sunt cum spuneam absolut spectaculoase: Pano și Kato Mersini în sud-est, Chochlakia (sau Blue Bay), Pisina (Piscina), dar și Ammoura (sau Faros) în est, care oferă un bonus sub forma unui traseu ce urcă până la un far cu priveliști magice, mai ales la apus, ori Plaja Panagia, cu un traseu ce duce la Biserica Kimissis Theotokou ce oferă de asemenea un punct de observație minunat. Apele din jurul lor, de o claritate rară, sunt motivul pentru care această insulă reprezintă un „diamant” neșlefuit al Mării Egee. „Aici vei înota în cele mai frumoase ape pe care le-ai văzut vreodată”, susțin localnicii care au catalogat zona ca fiind „un parc sculptural”.
Peșterile marine din zonă sunt o altă atracție a insulei, Peștera Fanara este impresionantă nu doar pentru că poți naviga în ea, ci și pentru că acoperișul ei s-a prăbușit, permițând soarelui să ofere apei o culoare albastră uimitoare. La nord, se află impunătoarele Peșteri Diamantospilia, suficient de mari pentru a permite intrarea unei bărci cu pânze. Numele lor provine de la cristalele fine de cuarț și alte minerale de pe stânci.
Odată ajuns pe Insula Polyaigos ai oportunitatea și de a explora golfurile: Mersini, Kato Mersini, Galazia Nera și Fykiada, precum și impresionantele stânci Kalogeri, de origine vulcanică, ce se ridică din apă în extremitatea sudică a insulei.
Serifos și Sifnos, iubite de drumeți și bicicliști
În schimb, pe Serifos, populare sunt traseele de drumeție. „Cea mai ușoară drumeție este să începi din Chora și să urmezi pașii care duc către Livadi. Dar recomand traseul din satul Kallitsos către Chora, pentru că priveliștea este fantastică. Fă-l dimineața devreme pentru a vedea răsăritul. O plimbare ușoară dar inspiratoare începe în satul de coastă Megalo Livadi și duce la plajă. Dar când faci drumeție, niciodată nu intra în vreo gaură din munte - acestea sunt de la vechile mine și sunt periculoase, există riscul de căderi de pietre. Poți sta afară, dar nu intra în mine”, după cum și Natassa Kalogeropoulou, o ceramistă din Serifos.
Pe Sifnos însă există multe trasee pentru biciclete electrice, ce pot fi închiriate de la o companie locală care organizează și tururi ghidate.
„Locurile mele preferate pentru înot pe Sifnos sunt Poulati și Fassolou sau Glyfo în satul Faros. Dar dacă vrei să petreci mai mult timp, Cheronissos, situat în partea de nord a insulei, este un mic sat de pescari cu două restaurante pe plajă. Ambele oferă fructe de mare excelente și preparate tradiționale grecești”, a recomandat Giorgos Atsonios, patronul unui local de pe insulă.
Tot pe Sifnos, un traseu de drumeție, care pleacă de la Apollonia și ajunge la Panagia Toso Nero, oferă o priveliște panoramică și o varietate de site-uri culturale. „Traseul trece și pe lângă pâraie mici, livezi de măslini și pajiști terasate, câmpuri vechi și colibe abandonate”, a povestit și Lito Karakostanoglou, designer de bijuterii din Atena, nelipsită de pe insulele Ciclade de sud-vest de 15 ani. Ea a recomandat și sărbătoarea tradițională Panigiri în cinstea Profetului Elias (Ilie) ce are loc în fiecare an în luna iulie: „Începe cu o slujbă de seară, urmată de o cină pregătită de localnici, muzică și dans”.
Tot pe Sifnos, sub Mănăstirea Panagia Poulati, se află unul dintre cele mai bune locuri pentru înot. Dar localnicii atenționează: „Acolo sunt doar stânci — nu mai există nimic altceva. Trebuie să mergi când marea este calmă; dacă vântul bate puternic dinspre nord, poate fi periculos. Dar locul este cu adevărat magic”.
Când este recomandat vizitezi comorile Cicladelor
Potrivit localnicilor și vizitatorilor frecvenți, pentru a te bucura din plin de cele trei insule locuite: Milos, Sifnos și Serifos, cele mai indicate anotimpuri sunt primăvara și toamna. Pe Ployaigos însă excursii în grup se organizează doar vara. În schimb, vă puteți bucura de frumusețea insulei prin tururi private și în celelalte anotimpuri.
Spre exemplu, Insula Milos este recomandabil să o vizitați primăvara. „Este cel mai bun moment, când câmpurile înfloresc și totul este magic, pentru a captura frumusețea insulei care se estompează când vine căldura”, susține artista Alexandra Kehayoglou.
Ceramista Natassa Kalogeropoulou, recomandă să evitați luna august pentru a merge în Serifos: „Sunt prea mulți oameni și aglomerație pe drumuri. Primăvara și toamna sunt cele mai bune sezoane pentru a vizita — sunt mai puțin aglomerate decât vara și mai puțin vântoase”.
Sifnos, în schimb, este ideal de văzut după Paște. „În fiecare an, la 40 de zile după Paște, Sifnos sărbătorește festivalul Panagia Chrysopigi, dedicat Maicii Domnului din Izvorul de Aur, protectoarea insulei. O barcă vine din Atena, se oprește în portul Kamares pentru a ridica icoana care aparține Mănăstirii Chrysopigi și o aduce la biserica de acolo, care este simbolul insulei. Este o mare ceremonie pentru insulă”, după cum menționează antreprenorul local Giorgos Atsonios.