Cele mai bune destinații de Crăciun de pe glob. Una dintre ele se învecinează cu România
0Imaginați-vă o călătorie de Crăciun în cele mai spectaculoase colțuri ale lumii, alese cu grijă pentru farmecul lor festiv unic. „Planet Earth”, cu cei 1,7 milioane de urmăritori, ne propune o selecție de 19 de destinații ce îmbină tradițiile, lumini magice și atmosfera de sărbătoare.

De la New York City, cu faimosul brad de la Rockefeller Center, până la Betleem, locul nașterii lui Iisus, fiecare loc promite o experiență de neuitat. Însă și orașe europene, precum Viena, Praga sau Strasbourg, se dovedesc a fi adevărate minuni de Crăciun, cu târguri fermecătoare și lumini ce aduc la viață magia iernii.
Așadar, care va fi destinația voastră de vis în acest sezon festiv?
Propunerile Planet Earth
Iată destinațiile propuse și ceea ce le face speciale:
1. New York City, SUA - Crăciunul în New York este legendar, cu celebra fereastră de Crăciun la Macy's, iluminările de la Rockefeller Center și bradul uriaș. Atmosfera festivă se completează cu spectacole de Broadway și o mulțime de activități în aer liber, precum patinajul pe gheață.
2. Laponia, Finlanda - Călătoria în Laponia este visul oricărui iubitor de Crăciun. Aici, la Satul lui Moș Crăciun, vizitatorii pot experimenta o iarnă magică, cu peisaje înzăpezite și o atmosferă de poveste.
3. Viena, Austria - În Viena, sărbătorile de iarnă se simt în aer cu târgurile de Crăciun care oferă cadouri de artizanat, vin fiert și delicioase produse de panificație. Atmosfera de sărbătoare se potrivește perfect cu arhitectura elegantă a capitalei austriece.
4. Nürnberg, Germania - Târgul de Crăciun Christkindlesmarkt din Nürnberg este unul dintre cele mai vechi și celebre târguri din Germania. Vizitatorii pot explora standuri cu produse tradiționale, bradul uriaș și pot savura delicioasele turte dulci.
5. Quebec City, Canada - Quebec City se transformă într-un „Winter Wonderland” cu străzi acoperite de zăpadă și lumini de sărbătoare. Atmosfera sa europeană fermecătoare este completată de piețele de Crăciun și de sărbătorile tradiționale.
6. Rovaniemi, Finlanda - În Rovaniemi, locul de naștere al lui Moș Crăciun, vizitatorii îl pot întâlni pe acesta, pot merge în Laponia și pot admira magnificul spectacol al Aurei Boreale.
7. Tokyo, Japonia - Crăciunul în Tokyo aduce o combinație unică de tradiții japoneze și vestice. Iluminările spectaculoase și decorurile luminoase aduc magia sărbătorilor într-un peisaj urban vibrant.
8. Betleem, Palestina - Locul nașterii lui Iisus este un loc de pelerinaj important pentru creștini. Crăciunul în Betleem este marcat de slujbele religioase, tradițiile istorice și atmosfera spirituală deosebită.
9. Strasbourg, Franța - Cunoscut drept „Capitala Crăciunului”, Strasbourg se transformă într-o minune de iarnă cu piețele sale fermecătoare și bradul imens din Place Kléber.
10. Londra, Marea Britanie - Londra este plină de viață în perioada Crăciunului cu iluminările de pe Oxford Street, piețele de Crăciun și tradiționalele patinoare de gheață.
11. Copenhaga, Danemarca - Tivoli Gardens din Copenhaga este o destinație de Crăciun de neuitat, cu luminile sale strălucitoare, decoruri festive și atmosfera cozy din centrul orașului.
12. Chicago, SUA - În Chicago, piețele de Crăciun din Millennium Park și atracțiile sale de sezon creează o atmosferă vibrantă și festivă.
13. San Miguel de Allende, Mexic - Cu tradițiile sale colorate și pline de viață, San Miguel de Allende oferă o experiență de Crăciun mexicană unică, cu „Posadas” (sărbători tradiționale) și festivități locale.
14. Edinburgh, Scoția - Crăciunul în Edinburgh aduce o atmosferă medievală și tradițională, cu piețe de Crăciun și lumini care fac orașul să pară desprins dintr-o poveste.
15. Praga, Republica Cehă - În Praga, Târgurile de Crăciun din Piața Orașului Vechi sunt fermecătoare, iar arhitectura medievală se potrivește perfect cu atmosfera festivă de iarnă.
16. Malta - Malta își sărbătorește Crăciunul cu tradiții unice și lumini festive, oferind o atmosferă relaxantă în mijlocul unei ierni blânde pe insulele mediteraneene.
17. Budapesta, Ungaria - Budapesta este un loc magic în perioada Crăciunului, cu piețele sale de Crăciun, lumini strălucitoare și un peisaj de iarnă uimitor de frumos.
18. Tallinn, Estonia - Cu un oraș medieval fermecător și un Târg de Crăciun confortabil, Tallinn este o destinație de vis pentru iubitorii de tradiție și istorie.
19. Zurich, Elveția - Zurich, cu peisajele sale montane și piețele de Crăciun, oferă o atmosferă de vis, completată de iluminările spectaculoase care dau viață orașului în sezonul de iarnă.
Destinații de Crăciun uitate de pe lista Planet Earth: surprize și propuneri neașteptate
Selecția celor mai bune destinații de Crăciun propusă de Planet Earth este impresionantă, dar omite locuri emblematice precum Colmar, Franța, celebru pentru târgurile sale de poveste, și Salzburg, Austria, cu tradiții unice și legătura sa cu Mozart.
Deși s-a anunțat că sunt 20 de locuri propuse pentru a fi vizitate, în realitate, Viena a fost nominalizată de două ori în această selecție.
Un detaliu interesant: lista a fost ilustrată cu o fotografie a târgului din Rothenburg ob der Tauber, Germania, un loc fermecător care nu a fost inclus în acest clasament. Numit Reiterlesmarkt, acesta are loc de jumătate de mileniu în orașul medieval conservat impecabil, oferind o atmosferă de poveste. Orașul însuși, cu străzile sale înguste și clădirile istorice, adaugă un farmec unic, atrăgând turiști din întreaga lume în fiecare iarnă.
De asemenea, târgurile de Crăciun din Sibiu și Craiova, au fost sugerate atât de către internauți români cât și străini, alături de alte destinații de neocolit. Găsiți și alte detalii despre unele dintre destinațiile propuse AICI.