Care sunt noile condiţii pentru intrarea în Israel. Iată cum putem călători în Ţara Sfântă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
israel

După mai mult de 1 an şi jumătate de la închiderea graniţelor şi mai multe perioade de restricţii severe, una dintre cele mai vaccinate ţări din lume, Israel, anunţă noi condiţii pentru accesul în ţară de turiştilor străini.

Aproximativ 65% din populaţia Israelului a primit deja schema completă de vaccinare, iar autorităţile au decis la finalul lunii august administrarea dozei a treia de vaccin.

Autorităţile de la Ierusalim au emis un ordin care prevede reluarea turismului internaţional, precum şi noile reguli după care turiştii din majoritatea ţărilor lumii vor putea vizita Israelul. Momentan, accesul este permis doar grupurilor organizate printr-o agentie de turism, neindicându-se o dată anume pentru primirea turiştilor individuali.

Condiţiile de călătorie în Israel începând cu 19 septembrie 2021: certificat de vaccinare, test COVID PCR, test serologic şi PCR efectuat la intrarea în ţară, plus PLF completat înainte de plecarea din Romania.

Ministerul Turismului din Israel a anunţat oficial că, începând cu data de 19 septembrie 2021, grupurile de turişti formate din 5 şi până la 30 de persoane, vor putea călători din nou liber în Israel.  Turiştii ce fac parte din aceste grupuri trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii: 

1. sunt vaccinaţi cu schema completă;

2. nu au trecut mai mult de 6 luni de la imunizare;

3. prezintă la intrarea în ţară un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72h înainte de intrarea în Israel;

4. sunt de acord să efectueze la sosirea pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, pe cheltuiala proprie, un alt test PCR şi un test serologic care să ateste efectuarea vaccinului. 

Până la sosirea rezultatului, turiştii îşi pot continua călătoria în Israel, conform programului planificat. 

Momentan doar grupurile cu structura anterior menţionată au acces în Israel iar agenţia de turism tour operatoare are obligaţia de a transmite lista completa a turiştilor cu minim 2 săptămâni înaintea călătoriei.

Testul efectuat la intrarea în Israel pe cale aeriană costă 80 NIS (circa 105 RON) cu plată în avans sau 100 NIS (circa 132 RON) plată pe loc, în aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. 

În cazul în care au trecut mai mult de 6 luni de la imunizarea prin vaccinare, turiştii români nu vor mai putea intra în Israel decât dacă vor avea efectuată şi o a treia doză de vaccin, care să le revigoreze răspunsul imunitar la un eventual contact cu virusul. 

Adiţional, turiştii trebuie să completeze şi un formular simplu de localizare, cu maxim 24h înainte de plecarea spre Israel, formular ce conţine informaţii precum data şi tipul vaccinului ce le-a fost administrat, persoane alături de care călătoresc sau ţări vizitate în ultimele 14 zile.

Doar turiştii din ţările de pe lista galbenă şi portocalie pot intra momentan în Israel. România se află pe lista portocalie. 

Aceste condiţii sunt valabile pentru toţi turiştii ce vor călători din ţări considerate portocalii sau galbene de către statul israelian. România se află, momentan, pe lista portocalie, alături de aproape toate celelalte ţări ale lumii, în vreme ce pe lista galbenă sunt 12 state, considerate cu risc minim. În prezent, pe lista roşie, se află doar Brazilia, Turcia, Bulgaria şi Mexic, ceea ce presupune că turiştilor sosiţi din aceste ţări nu le este permisă intrarea în Israel. 

„Am gândit şi iniţiat acest set de reguli încă din luna mai, când a fost demarat şi un program pilot ce s-a dovedit a fi un succes. Prin acest program, aproximativ 2000 de turişti din Statele Unite ale Americii şi anumite ţări din Europa au putut vizita Israelul în sezonul estival, nefiind identificat niciun caz de infectare în rândul acestor persoane. Suntem nerăbdători să primim şi mai mulţi turişti, dat fiind că turismul este unul dintre motoarele ţării noastre şi sperăm că toate aceste măsuri, deşi pot părea restrictive, ne vor ajuta să călătorim în siguranţă, cu riscuri minime. Rămânem precauţi, pentru că ne dorim să primim cât mai curând şi turişti individuali, nu doar grupuri.” a declarat Ksenia Kobyakov, director pentru dezvoltarea de noi pieţe, în cadrul Ministerului Turismului din Israel.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite