Istoria conservelor. Cum au fost inventate şi câţi ani împlineşte cutia din metal!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Istoria conservelor. Cum au fost inventate şi câţi ani împlineşte cutia din metal!
Istoria conservelor. Cum au fost inventate şi câţi ani împlineşte cutia din metal!

În anul 2113, umila cutie de conservă va împlini venerabila vârstă de 300 de ani! Povestea ei de succes, nelipsită de dramatism, este datorată unui inginer englez, Bryan Donkin.

Sute de ani marinarii britanici au suferit şi au pierit de malnutriţie, cauzată de singura hrană ce-o aveau la dispoziţie: biscuiţi şi carne conservată în sare. Salvarea le-a venit odată cu invenţia conservei. Pe lângă fascinaţia pentru cutia metalică, inginerul Donkin a vrut să ajute cu conservele sale şi marinarii din flota imperiului britanic. 

La început au fost francezii 

Ideea de conservare a mâncării, altfel decât prin sărare sau afumare, i-a aparţinut francezului Nicholas Appert. Acesta a fost primul care a reuşit să conserve carne şi legume la borcan, în 1810. În acelaşi an un alt francez, Philippe de Girard, a venit cu ideea păstrării pe termen lung a mâncării în cutii de metal, idee pe care i-a pasat-o negustorului englez Peter Durand. Englezul a patentat-o şi a pus-o în practică astfel: a pus mâncarea într-o cutie metalică pe care a sigilat-o, a introdus cutia în apă rece, a încălzit-o uşor, până la fierbere, după care a deschis puţin capacul cutiei, lăsând mâncarea să se gătească, iar la final a sigilat din nou cutia. Deşi procesul i-a reuşit, Durand s-a oprit aici. În 1812 i-a vândut patentul inginerului englez Bryan Donkin, pentru suma de 1.000 de lire sterline. Iar povestea conservei abia acum începe!

Pe gustul regelui 

Într-o frumoasă zi de vară, Donkin părăsea conacul londonez al Ducelui de Kent cu o scrisoare de aprobare în mână. Trecuse un an de când cumpărase patentul pentru conservarea în metal a mâncării, timp în care a îmbunătăţise simţitor tehnologia acestui proces. În scrisoarea pe care tocmai o primise, a citit veştile bune: atât regele George al III-lea, cât şi soţia sa, regina Charlotte, au gustat şi le-a plăcut carnea de vită din conservă. Regele era, deci, de acord, ca Donkin să înceapă comercializarea conservelor. În săptămânile care au urmat, în mica sa fabrică londoneză de doar 300 de metri pătraţi, foile de tablă au început să fie modelate manual în cutii cilindrice, umplute apoi cu carne de vacă, de oaie, cu morcovi, păstârnac şi cu supă. Pentru început, producţia de conserve era destinată marinarilor din flota britanică, din toate colţurile imperiului.

Află continuarea doar aici!

10 lucruri de ştiut despre Istoria Blugilor

Istoria săpunului. Când şi cum a luat naştere primul balon de săpun

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite