Cum obţii cele mai sănătoase sucuri de legume
0
Sănătoase şi hrănitoare, sucurile de legume reprezintă o modalitate la îndemână care te ajută să îţi iei doza zilnică de vitamine şi minerale. Se prepară repede, sunt uşor de digerat şi îţi menţin organismul hidratat.
Presate la rece, mai bune
Sucurile de legume obţinute prin metoda presării la rece păstrează o bună parte din substanţele nutritive ale legumelor de bază, faţă de cele preparate prin centrifugare. Această din urmă metodă zdrobeşte legumele, cu viteză foarte mare, ceea ce distruge o parte din nutrimente. În schimb, sucurile obţinute prin presare la rece au mai puţine fibre ca cele obţinute prin centrifugare. Dacă optezi pentru sucurile din comerţ, alege variantele nepasteurizate şi verifică să nu aibă zahăr adăugat.
Sporesc absorbţia elementelor nutritive
Când mănânci legumele întregi, corpul are nevoie de timp pentru a putea separa elementele nutritive de fibre, ca să le folosească apoi. Pe lângă faptul că procesul nu va fi unul foarte rapid, dacă ai probleme cu digestia şi nu mesteci bine legumele, pot apărea probleme – balonare, dureri de stomac. În schimb, dacă le vei consuma sub formă de suc, acesta va fi absorbit de organism în maximum 20 de minute.