Cele mai bune restaurante din Bucureşti. Restograf 2014: unde găsim cea mai bună mâncare şi cât costă
0Cele mai bune restaurante din Bucureşti au fost incluse în topul Restrograf 2014 în funcţie de principalele tipuri de bucătării. Fie că vă place mâncarea românească, fie că savuraţi cu plăcere deliciile internaţionale, vă prezentăm topul celor mai bune restaurante din Capitală şi cât costă, în medie, un meniu în fiecare dintre ele.
Cea mai bună mâncare românească boierească în topul celor mai bune restaurante din Bucureşti
Prima oprire a călătoriei culinare prin Capitală este la restaurantul Zexe, restaurantul anului 2014. Aici găsţi cea mai bună bucătărie românească boierească, o bucătărie situată între bucătăria ţărănească şi bucătăria fină. Ce este special la Zexe? Pe lângă decorul care te duce cu gândul la perioada interbelică, patronii s-au gândit să readucă în bucătărie mâncarea făcută după reţete vechi, prăfuite într-un colţ de bibliotecă. Un preţ mediu per meniu este aproximativ 100-150 lei.
Cea mai bună bucătărie internaţională din Bucureşti
Restaurantul cunoscutului chef Joseph Hadad, deschis în primavara lui 2013, a fost premiat în categoria: cea mai bună bucătărie internaţională în Bucureşti. Chef Joseph Hadad este recunoscut nu numai în România, ci şi la nivel internaţional, fiind adeptul inovaţiei în bucătărie. La ridicarea premiului, chef Hadad a precizat că importă mai toate produsele pe care le foloseşte în bucătărie întrucât furnizorii din România nu se ridică încă la nivel de top. Preţul mediu pentru un meniu este mai mare de 150 de lei.
Joseph Hadad şi George Butunoiu, la decernarea premiilor Restrograf 2014 FOTO Dan Nichitiu
Cea mai bună mâncare italiană în Top cele mai bune restaurante din Bucureşti
Cea mai bună bucătărie italiană în Bucuresti, conform Restograf, o puteţi găsi la Osteria Gioia, locul perfect dacă doriţi să savuraţi mâncare italienească rafinată, dar şi tradiţională. Restaurantul de pe Ion Mihalache se caracteriează prin eleganţă, iar preţul mediu pentru un meniu depăşeşte 150 de lei.
Cea mai bună bucătărie franţuzească în Bucureşti
Premiul pentru cea mai bună bucătărie franţuzească în Bucureşti a mers către Le Fin Palais Royal, unde mâncarea este ridicată la nivel de artă. Restaurantul este cunoscut pentru rafinament, iar chef Philippe Le Quilec, bucătar de gastronomie fină, transformă o simplă cină într-o experienţă culinară. Preţul mediul al unui meniu trece de 150 de lei.
Cel mai bun restaurant nemţesc din Bucureşti
Cea mai bună mâncare nemţească o găsiţi la Die Deutsche Kneipe, un local situat în zona Dorobanţilor. Resturantul are un decor rustic, designul interior fiind unul intim, ideal pentru o reuniune de familie ori o întâlnire între prieteni apropiaţi. Proprietarii sunt cei care îţi pregătesc mâncarea, meniul fiind unul german în totalitate. Preţ/per meniu 100-150 lei.
Cel mai bun restaurant din Bucureşti cu specific spaniol
El Puerto Iberico este deschis în anul 2014 şi a reuşit într-un timp foarte scurt să câştige premiul Restograf pentru cea mai bună bucătărie spaniolă din Bucureşti. Aici veţi putea savura mâncare tradiţională spaniolă, meniul se bazează, în mare, pe mâncare clasică şi doar pe alocuri regăsim preparate fine. Proprietarii restaurantului sunt spanioli, unul dintre aceştia fiind şi şeful bucătăriei, pe numele lui Marcos Antonio Cano Ruiz. Preţul mediu pentru un meniu este între 100 şi 150 de lei.
Cel mai bun restaurant românesc din Bucureşti: Vatra Neamului
Restaurantul câştigător al categoriei „cea mai bună bucătărie românească din Bucureşti” este Vatra Neamului, deţinut de basarabeanul Nicolae Avram. Aici veţi găsi un meniu cu specific tradiţional românesc, dar şi mâncare basarabeană, puţin diferită de cea autohtonă. Restaurantul are cinci saloane, fiind locul ideal pentru evenimente: Salonul Galerie, Salonul Regal, Salonul de Aur, Sala Romană, Sala Clasică. Un meniu costă, în medie, 100-150 de lei.
Cea mai bună mâncare americană din Capitală este la Red Angus Steakhouse din Centrul Vechi. Restaurantul are cea mai bună gustoasă carne de vită din Bucureşti, iar designul localului este unul în stil clasic american, pereţii fiind decoraţi cu biciclete, cutii de ulei de motor şi mesaje explicite. În medie, un meniu costă 150 de lei.
Dacă vreţi să mâncaţi cel mai bun sushi, atunci trebuie să călcaţi pragul restaurantului Yoshi, local considerat de Restograf ca având cea mai bună mâncare japoneză din Bucureşti. Un meniu depăşeşte suma de 150 de lei.
Restaurantul chinezesc 5 Elemente a primit premiul pentru cea mai bună bucătărie din categoria sa, bucătarii-şefi sunt originari din regiunea de nord a Chinei şi gătesc după reţete şi tehnici tradiţionale din mediul rural de unde provin. Preţul mediu al unui meniu este mai mare de 150 de lei.
Amvrosia este restaurantul unde puteţi mânca cele mai bune preparate tradiţionale greceşti. Patrona, grecoaica Evanthia Zisi, este şi cea care conduce bucătăria. La Amvrosia se organizează şi petreceri ce aduc o parte din Grecia în Bucureşti, cu mandolină grecească, dansuri balcanice şi costume tradiţionale. Cu 100-150 de lei puteţi savura un meniu la Amvrosia.
În zona parcului Herăstrău găsiţi cea mai bună mâncare turcească, la restaurantul Harem. Este un local de lux şi se defineşte ca având specific otoman, de unde tragem conluzia că bucătarii de la Harem folosesc reţete şi metode vechi turceşti. Preţul mediu per meniu este 150 de lei.
Bucătăria libaneză este foarte bine reprezentată în Bucureşti, fiind unul dintre oraşele europene în care se mănâncă cele mai bune preparate originare din Liban. Restrograf a desemnat restaurantul Four Seasons ca fiind cel mai bun din această categorie, dar şi cel mai frumos. Decorul interior este unul rafinat, foarte luminos, cu un mobiler alb ce se încadrează perfect cu celelalte elemente. În ceea ce priveşte preţurile, costul mediu al unui meniu nu depăşeşte 150 lei.
Cea mai bună bucătărie arăbească din Bucureşti este la Damascus Palace, localul fiind deţinut de doi sirieni, dintre care unul este şi şeful bucătăriei. Printre preparatele specific orientale de la Damscus veţi găsi Hommos, Moutaba ori falafel. Aici veţi găsi narghilea în diverse arome, dar alcoolul lipseşte din meniu. Preţul mediu al unui meniu este între 50 şi 100 de lei.
Restrograf a premiat şi cea mai bună bucătărie nespecifică din Bucureşti, mai exact o bucătărie fină, altceva decât bucătăriile tradiţionale, care se defineşte prin creativitate. Din această categorie, restaurantul cu nume sugestiv The Artist este câştigător. Proprietarii, olandezul Paul Oppenkamp şi soţia sa româncă Mihaela Oppenkamp, au ales să se poziţioneze pe piaţă cu preparate unice, combinaţii neaşteptate de ingrediente şi culori. Preţul unui meniu la The Artist este mai mare de 150 de lei.
Bucătăria urbană sau „bucătăria de internet” este simplă şi rapidă, mâncarea pe care o pasionaţii în gastronomie o pot găti şi singuri acasă. Acest tip de bucătărie nu urmăreşte reţetele clasice, este creată de utilizatorii necunoscţi de pe internet şi se propagă rapid în mediul virtual. Cel mai bun restaurant cu acest specific este Alt Shift, un loc cu şi despre tineri, unde preţurile sunt accesibile, iar porţiile mari. Un meniu aici costă până în 100 de lei.
La Cherhanaua Ancora găsiţi cele mai bune preparate din peşte, 80% din produse fiind din Marea Neagră, dar şi de import, din Grecia sau Italia. Un meniu trece de 150 de lei.
Cele mai bune restaurante din Bucureşti, în topul Restrograf
Restrograf.ro este un proiect ce îşi propune, printre altele, să definească şi încurajeze bunele practici legate de produsul gastronomic, să promoveze transparenţa actului gastronomic public, sa iniţieze şi medieze dialogul prin acţiuni specifice legate de gastronomie. Restograf.ro a devenit un intrument util pentru consumatori, dar şi pentru proprietarii de restaurante întrucât are topuri (Topul Restograf, Topul Cititorilor, Topul VIP) cu cele mai importante localuri din Bucureşti, dar şi comentarii avizate privind serviciile culinare ale acestora. George Butunoiu este unul dintre fondatorii proiectului, iar printre membrii restrograf.ro se numară prof. Mircea Cinteza, Theodor Paleologu, Adrian Papahagi, Nancy Nemes Bagdasar, Petre Guran şi Valeriu Nistor.