Ai vrea să dormi la birou? Perna-struț îți poate îndeplini această dorință!
0În momentele în care îți dorești pur și simplu să pui capul pe birou și tragi un pui de somn, fără să-ți mai vezi și auzi colegii și șefii, poți adopta tactica struțului. Mai exact, poți apela la perna-struț.
Perna are orificii speciale unde îți poți introduce mâinile, pentru a le ține la căldură, și capul, astfel încât zgomotele să nu te deranjeze. Este concepută, de asemenea, cu orificii pentru gură și nas, așa că nu există pericol de sufocare. Primii cumpărători o pot achiziționa din Marea Britanie la prețul de 60 de dolari, ulterior aceasta urmând să coste 75 de dolari.