7 obiceiuri zilnice care îţi seacă energia: comportamentele toxice care pot fi educate cel mai uşor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adesea ni se întâmplă să ne trezim lipsiţi de energie, surmenaţi, fără să ne gândim că starea de oboseală psihică şi fizică este cauzată de multe dintre obiceiurile zilnice greşite pe care le avem. Iată numai şapte dintre comportamentele care îţi consumă energia aproape fără să-ţi dai seama.

Multe dintre aceste comportamente toxice, care ne consumă inutil rezervele de energie, pot fi educate, astfel încât să fim mai eficienţi la serviciu, dar mai ales ca să ne recăpătăm pofta de viaţă, după cum precizează publicaţia Woman’s Health.

Dezordinea şi dezorganizarea

Dezordinea care ne înconjoară la serviciu sau acasă este unul dintre factorii consumatori de energie. Un studiu realizat la Universitatea Princeton a indicat că nivelul de energie este afectatat de traiul într-un mediu în care domenşte dezordinea, din cauza impactului vizual negativ. Chiar şi atunci când nu facem nimic, ci pur şi simplu încercăm să ne relaxăm, dezordinea din jurul nostru ne face să ne simţim mai obosiţi. Încercaţi să menţineţi ordinea mai ales în locurile în care petreceţi mare parte din zi, fie că este vorba de birou, dormitor sau sufragerie.

Eşti înconjurat de persoane toxice, cu o atitudine pesimistă

Comform unui studiu publicat în revista Psych Central, oamenii cu care interacţionăm în fiecare zi ne pot seca rezervele de energie prin simplul fapt că au în permanenţă o atitudine conflictuală, pesimistă. Starea de stres indusă de astfel de persone toxice, mereu nemulţumite, care văd la tot pasul probleme fără soluţii, ne consumă emoţional. Caută compania oamenilor care te fac să te simţi încărcat cu energie pozitivă şi încearcă să limitezi pe cât posibil compania persoanelor toxice.

Verificarea obsesivă a telefonului mobil

Asociaţai Americană de Psihologie a avansat termenul de „telepresiune”, care se referă la tendinţa obsesivă de a verfica ce mailuri am primit, dacă avem vreun mesaj nou pe Facebook sau orice altă acţiune care implică folosirea excesivă a telefonului mobil sau a calculatorului, chiar şi atunci când nu este necesar. Acest automatism născut din dorinţa de a nu pierde o informaţie importantă duce la creşterea nivelului de stres şi la scăderea energiei. Chiar dacă aveţi un loc de muncă unde este necesar să verificaţi poşta electronică, încercaţi să identificaţi de câte ori faceţi acest lucru fără să fie nevoie şi cât timp trece între fiecare utilizare. Conştientizarea acţiunii este primul pas spre limitarea acestui comportament. 

Dependenţa de serialul preferat (binging)

De multe ori reuşim să ne băgăm în pat la ora 22:00, fericiţi că vom dormi mai mult şi că ne vom odihni. Dar în acelaşi timp nu ne putem abţine să ne uităm la încă un episod din serialul preferat, care se transformă în trei sau patru episoade. Aşa eşuăm lamentabil în încercarea de a respecta un program de somn, iar aceste sesiuni prelungite de stat în faţa televizorului, motivate de dorinţa de a afla ce a mai făcut personajul preferat, nu fac decât să ne lipsească de energia de care avem nevoie a doua zi. Ai nevoie de 7 sau 8 ore de somn ca să funcţionezi la parametri optimi, aşa că încearcă să-ţi ţii curiozitatea în frâu.

Nu respecţi mesele importante ale zilei

În dorinţa de a mai fura câteva zeci de minute de somn dimineaţa, multe persoane renunţă la micul dejun. Însă masa de dimineaţă este vitală tocmai pentru a ne asigura un start plin de energie în prima parte a zilei. Organismul are nevoie de micul dejun ca să-şi refacă rezervele după perioada nopţii, iar celelalte două mese importante ale zilei, prânzul şi cina, au de asemenea rol în menţinerea unui nivel de energie optim.

Stai toată ziua pe scaun

Munca de birou şi statul pe scaun ore în şir sunt două cauze importante pentru oboseala resimţită după o zi de muncă. Senzaţia de oboseală se amplifică mai ales când lucrăm în birouri unde este frig, din cauza aerului condiţionat setat la temperaturi foarte joase. Studiile au arătat că astfel de situaţii, temperatura corpului scade şi ne induce o stare numită de cercetători „mod de hibernare”. Când vă simţiţi foarte obosiţi, ridicaţi-vă şi faceţi o plimbare de 15-20 de minute. De asemenea, îmbrăcaţi-vă adecvat dacă se întâmplă să lucraţi într-un birou unde aerul condiţionat răceşte încăperea prea puternic.

Nu bei suficientă apă

O altă cauză frecventă pentru senzaţia de epuizare este deshidratarea, recomandat fiind consumul a 8 pahare de apă într-o zi. Deshidratarea are drept consecinţe reducerea volumului de sânge şi a rezervei de oxigen din muşchi, situaţie în care organismul va resimţi o stare de oboseală accentuată.


 

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite