4 principii pe care Bruce Lee le folosea pentru a-şi întări mintea şi trupul
0Bruce Lee îşi nota fiecare idee pe care o avea într-un carnet şi încerca să aplice tot ceea ce îşi punea în minte. Expertul în arte marţiale a lăsat în urma lui o serie de sfaturi preţioase cu privire la trup şi minte.
Bruce Lee a devenit faimos la nivel mondial nu doar datorită tehnicilor actoriceşti şi a celor legate de artele marţiale, ci şi datoriă reputaţiei lui ca fiind un mare filosof. Viziunea lui despre viaţă inspiră sute de mii de oameni din întreaga lume chiar şi în ziua de azi. Maestrul în arte marţiale avea mereu cu el un carnet în care nota cele mai importante gânduri pe care le avea în timpul zilei. Recent, toate acele idei scrise au fost restaurate şi publicate online. Site-ul Bright Side a publicat aceste idei, care se leagă de bunăstarea trupului şi a minţii.
Idei despre voinţă şi emoţii
Bruce Lee a identificat că puterea voinţei reprezintă instanţa supremă asupra tuturor celorlalte regiuni ale minţii. „O voi exersa zilnic atunci când o să am nevoie să acţionez într-un scop şi îmi voi forma obiceiuri pentru a pune puterea voinţei în acţiune o dată pe zi“, scria Bruce Lee. „Realizez că emoţiile mele sunt atât pozitive, cât şi negative, de aceea îmi voi forma obiceiuri zilnice pentru a încuraja dezvoltarea emoţiilor pozitive care să mă ajute să le convertesc pe cele negative într-o formă de acţiune utilă“, mai scria el.
Manuscris al lui Bruce Lee, restaurat recent FOTO www.brucelee.com
Idei despre raţiune, imaginaţie şi memorie
Lee voia să îşi îndeplinească dorinţele cu orice scop, folosindu-se chiar şi de imaginaţie. „Recunosc că emoţiile mele pozitive şi negative pot fi periculoase dacă nu sunt ghidate către rezultatul dorit. Mă voi supune tuturor dorinţelor mele, tuturor scopurilor şi obiectivelor oricărei facultăţi mintale şi voi fi ghidat de ele în realizarea lor“, scria el. „Recunosc că am nevoie de planuri şi idei pentru realizarea dorinţelor, de accea îmi voi dezvolta imaginaţia prin apelarea zilnică la ea în formarea planurilor mele. Intuiţia creativă deschide izvoare în om, activează lumina interioară şi este liberă şi nelimitată“, spunea Bruce Lee. „Recunoscând valoarea unei minţi alerte, unei memorii alerte, îmi voi încuraja propria memorie să devină alertă şi îi voi oferi gânduri impresionante de care îmi amintesc sau pe care le asociez cu subiecte pe care mi le amintesc frecvent“, încheia el.
FOTO www.brucelee.com
Despre subconştient şi conştiinţă
Bruce Lee vedea mereu imaginea de ansamblu în tot ceea ce făcea şi îşi dădea sfaturi de cum să ajungă mai bine la ţinta lui. „Recunscând influenţa subconştientului meu asupra voinţei, voi avea grijă să prezint o imagine cât mai clară şi definitvă asupra scopului meu major în viaţă şi a tuturor scopurilor minore care servesc scopului meu principal. Voi păstra această imagine în mod constant în faţa minţii subconştiente prin repetare zilnică“, scria în carnetul lui.
„Recunoscând că emoţiile mele se rătăcesc adesea din prea mult entuziasm şi că facultatea raţiunii mele, de cele mai multe ori, este lipsită de căldura sentimentului care îmi este necesar să-mi permită combinarea dragostei cu mila în judecăţile mele, îmi voi sprijini conştiinţa să mă călăuzească între ceea ce e bine şi rău, dar nu voi pune deoparte verdictul pe care mi-l dă, indiferent de care sunt consecinţele pe care le presupune“, mai scria el.
FOTO www.brucelee.com
Înţelegerea vieţii
Despre viaţă, Bruce Lee oferea aceleaşi sfaturi legate de concentrare şi scop. „Niciodată nu vei primi mai mult de la viaţă decât ceea ce te aştepţi. Concentrează-ţi gândurile pe ceea ce vrei să faci dar şi pe ceea ce nu vrei să faci. Observă cu calm ce se întâmplă în jurul tău. Nimeni nu te poate răni decât dacă le permiţi asta. În interiorul tău, la nivel psihologic, fii nimeni“, mai sfătuia el.