Viorel Ion: "Nu vom da cu piciorul şansei de a juca în prima ligă" | adevarul.ro

Viorel Ion: "Nu vom da cu piciorul şansei de a juca în prima ligă"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Viorel Ion este antrenorul momentului în liga secundă. În urma rezultatelor din retur, CF Brăila a egalat în clasament echipa de pe poziţia a doua din Seria I a Ligii a II-a, Delta Tulcea. Într-un interviu pentru ligab.ro, "Vioară" declară că nu promovarea este principalul obiectiv al formaţiei sale.

Aveţi un început de retur excelent, două meciuri, şase puncte...

Aveam nevoie de victoria de la Snagov pentru a rămăne în lupta pentru locurile fruntaşe ale clasamentului. Nu a fost chiar atît de uşor pe cît ne aşteptam, dar ne bucurăm că ne-am întors la Brăila cu încă trei puncte. A fost o victorie muncită, facilitată de golul marcat în debutul întîlnirii.

Echipa s-a mişcat bine în prima parte, dar în repriza secunda a intrat în jocul slab practicat de ilfoveni. Cum vă explicaţi această cădere?

Nu este prima oară cînd ni se întîmplă acest lucru. Şi în meciul din etapa trecuta, cu FC Botoşani, am rămas datori la capitolul fotbal spre final. Pregătirea de iarnă este de vină. În timp ce alţii au fost în Antalya şi au făcut antrenamente ca la carte, noi am rămas în ţară şi ne-am pregătit numai pe terenuri îngheţate sau în balon. Din cauza aceasta echipa nu se află la capacitate maximă. În turul campionatului am arătat mai multă prospeţime, acum nu evoluăm aşa cum îmi doresc.

Chiar şi aşa vă aflaţi în lupta pentru promovare...

Să lămurim un lucru, CF Brăila nu are ca obiectiv promovarea în prima ligă, însă dacă jocul şi rezultatele noastre pozitive ne vor aduce în faţa, nu ne vom da deoparte. Acum ne aflăm într-o conjunctură favorabilă, etapa viitoare ar fi trebuit să întîlnim Victoria Brăneşti. Cum adversarii s-au retras din campionat, noi mai adunăm încă trei puncte şi în plus avem timp să punem la punct toate problemele apărute în aceste două prime etape în perspectiva meciurilor cu Callatis şi Săgeata Năvodari.

Ce echipe credeţi că se vor lupta pentru promovare?

Pînă în etapa aceasta favoritele păreau Viitorul, Farul, Iaşiul şi Delta Tulcea. Dupa rezultatele de azi CSMS Iaşi pare să fi pierdut teren în aceasta bătălie.

Există la Brăila condiţii pentru disputarea partidelor din prima ligă?

Nu depinde de mine acest lucru, cei din conducere se ocupă de aceste aspecte. Eu ca antrenor doar lucrez cu echipa. Vă pot spune însă că ne-am depus dosarul pentru licenţiere şi se pare că vom primi aviz favorabil. Oraşul Brăila merită să aibă echipă în prima divizie. Suntem formaţia din "B" care adună la stadion cei mai mulţi suporteri. Etapa trecută am jucat în faţa a 6.000 de spectatori, mai mult decît se strîng cumulat pe toate stadioanele de ligă secundă într-o etapă!

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite