VIDEO Prima intervenţie decisivă a „VAR“-ului în tenis. Spania a completat semifinalele ATP Cup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spania şi-a câştigat cu greu biletul pentru semifinalele ATP Cup, tranşând duelul cu Belgia, de la Sydney, dincolo de ora locală 1:00, pentru a completa careul de aşi, acolo unde se mai află Australia (viitoarea sa adversară), Serbia şi Rusia. O dată în plus, însă, au devenit evidente problemele pe care formatul propus de Tennis Australia le creează pentru jucători.

Nadal & Co îşi oblojesc rănile după o zi dură de întreceri, având mai puţin de 24 de ore la dispoziţie pentru recuperare şi pregătirea semifinalei cu ţara gazdă, Australia.

Roberto Bautista Agut şi-a jucat perfect rolul de locotent în startul disputei, ducându-şi echipa în avantaj, după 6-1, 6-4, în faţa lui Kimmer Coppejans. Ecuaţia semifinalei s-a complicat însă teribil pentru spanioli, întrucât liderul său incontestabil, Rafael Nadal, a prins o zi modestă şi a acuzat schimbarea bruscă de condiţii faţă de Perth - acolo unde campioana din Cupa Davis a disputat meciurile din grupă. La Sydney, ei au jucat cu acoperişul tras, efectele negative ale incendiilor australiene fiind importante.

David Goffin a profitat din plin, pentru a egala scorul la general, mizând pe o partitură agresivă pentru a hărţui un serviciu surprinzător de fragil al lui Nadal. Numărul 11 mondial şi-a creat 14 mingi de break, a convertit trei şi s-a impus în minimum de seturi, 6-4, 7-6(3), dar doar după două ore şi 20 de minute de luptă crâncenă.

Cu doar o oră de respiro, Nadal, al cărui echipament a fost îmbibat cu apă de la primul şi până la ultimul punct jucat, a revenit pe teren la dublu, alături de Pablo Carreno Busta, adunând pe teren alte două ore de joc.

Belgia a fost pe punctul de a semna o superbă surpriză, fiind la două puncte de victorie. Sander Gille şi Joran Vliegen  au salvat mai întâi o minge de set în tie-break-ul primului set pentru se impune în cele din urmă, după o oră de joc, cu 9-7. Specialişti ai probei de dublu, Gille şi Vliegen au fost la două puncte de victorie, la 5-4 pe retur în manşa secundă, însă spaniolii au revenit spectaculos. Nadal şi Carreno Busta au reuşit unicul break al partidei la 5-5 şi 0-40, după o reluare video a unei intervenţii neregulamentare la fileu a lui Vliegen. Belgianul s-a grăbit să îngroape mingea în terenul advers, însă a lovit cu racheta trecută de planul fileului, din terenul spaniol. Astfel, echivalentul sistemului „VAR“ din fotbal a oferit o primă răsturnare de decizie importantă într-un meci oficial, aceasta fiind o inovaţie testată în acest start de sezon în tenis.

 Spania a avut apoi emoţii pentru a egala, adjudecându-şi la punct decisiv pe serviciul lui Nadal manşa secundă, adjudecându-şi apoi match tie-break-ul cu 10-7.

„Cel mai greu scenariu“

Rafael Nadal a asudat din greu pentru a-şi vedea ţara calificată în semifinalele ATP Cup, dorind să aibă soarta calificării în propriile mâini. Formatul competiţional este însă unul dur pentru sportivi, care trebuie să joace consecutiv meciuri tari, în condiţii de caniculă şi umiditate. Iar apropierea obiectivului major al startului de an - Australian Open, complică şi mai mult lucrurile.

Spaniolul nu şi-a ascuns nemulţumirea la interviul de pe teren. „Este cel mai greu scenariu. Am fost ultima echipă care a ajuns la Sydney (n.r. - conform programărilor partidelor din grupe), adversara noastră este aici de 12 zile. Este o diferenţă de fus-orar de trei ore. Acum am terminat la 1:02, un meci foarte greu, foarte intens. Mă bucur că sunt aici, dar nu vom ajunge să ne culcăm nici la 4:00. Mâine jucăm cu Australia. Vom încerca să fim pregătiţi, aşa cum am făcut-o de fiecare dată în carierele noastre“, a declarat Nadal.

Semifinalele ATP Cup, sâmbătă:

Rusia - Serbia
Spania - Australia

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite